De ce tace Robu când e vorba de Dragnea

Pentru cine nu știe, primarul Nicolae Robu, dincolo de funcția administrativă, este și mare lider PNL. Acum doar județean, după ce a fost vicepreședinte național, iar la ultimele alegeri a încercat să fie, pe mâna lui Cristian Bușoi, chiar primvicepreședinte. Ca lider liberal, mai ales într-un județ ca Timișul, Robu ar avea obligația să se exprime asupra ultimilor evenimente din țară. Și mă refer la faptul că Liviu Dragnea vrea să transforme România într-un stat banditesc și o dictatură a borfașilor, impostorilor și nulităților. Și semnale sunt destule, începând cu intenția de-a dezincrimina abuzul în serviciu printr-o Ordonanță de Urgență. Adică exact fapta pentru care Dragnea a fost condamnat la pușcărie cu excutare.

Nu mai vorbesc de Codul de procedură penală, votat deja în Parlament, în care a fost introdus un paragraf care-i permite lui Dragnea să poată cere revizuirea Dosarului Referendumul în care a fost condamnat definitiv. Ori nici măcar Ceaușescu nu schimba legile doar pentru sine. Să mai amintesc de ieșirea absolut scelerată de vineri, după CEx-ul partidului, când cu o violență extremă a vorbit de războiul dus până la capăt cu „statul paralel”? Ori toate aceste semnale conduc la premiza că România se află în cel mai mare pericol din ultimii 28 de ani de alunecare spre dictatură. Repet, o dictatură a proștilor și hoților. Un lucru semnalat deja de mai mulți lideri ai societății civile, scriitori renumiți, mari actori, în afară de lideri ai Opoziției.

Ei bine, marele lider liberal Nicolae Robu tace. O să spuneți că nu-i treaba lui, că el muncește și n-are timp de astfel de probleme. Fals. Pe contul său de Facebook, Robu are timp să posteze tot felul de banalități, de la jalnicele meciuri de fotbal în care joacă la momente poetice de-o naivitate înfiorătoare. Nu mai discut de tot felul de sondaje, care de care mai fără de rost, pe care le propune pe pagina sa de Facebook. Doar o dezbatere pe marginea sexului îngerilor n-a promovat până acum. În schimb, a avut timp berechet să atace USR, dar și pe Dacian Cioloș. Adică un partid și un om care fac opoziție reală. Ei bine, tot întregul scandal cu Dragnea i-a „scăpat”. Mai mult, vineri, a doua zi după condamnarea primului Infractor al țării, Robu avea programată o conferință de presă, anulată în ultimul moment. Probabil, tot pentru a nu vorbi de Dragnea.

Am scris de nenumărate ori, Robu n-a avut niciodată un discurs critic la adresa lui Dragnea. Ba, a avut ieșiri când l-a lăudat. De fapt, Dragnea este un model pentru Robu din mai multe puncte de vedere. Începând cu promovarea nulităților în funcții importante la nivel de partid și administrație, pe singurul criteriu al obedienței. Cu cât ești mai slugarnic în fața celor doi, cu atât ai șanse să promovezi în funcții mai înalte. În cazul lui Dragnea chiar în demnitatea de premier, la Robu doar directori sau șefi de CA-uri. Credeți că dacă ar putea, Robu nu a pune-o pe Sanda Greblă premier sau pe omul interlopilor Ionuț Nasleu ministru de Interne? La fel ca și Dragnea, Robu se crede providențial pentru Timișoara, dacă nu pentru întreaga Românie. La fel ca și Dragnea, Robu conduce PNL Timiș pe principiul că numai el are dreptate, numai el le știe pe toate. La fel ca și Dragnea, Robu se consideră ultracinstit, megacorect etc. Nu în ultimul rând, Dragnea vrea să dezincrimineze cu mâna Vasilicăi Dăncilă abuzul în serviciu. Vă amintiți pentru ce faptă este Robu acuzat în două dosare penale? Exact, pentru abuz în serviciu…

P.S. Un important primar PSD din Timiș a ieșit la atac la adresa lui Dragnea. Doar Robu tace…

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Stelu a spus: (iunie 25th, 2018 at 10:52 )

Robu e copia mai mica si mai proasta a lui Dragnea. In curand penal condamnat si el.

Augustus a spus: (iunie 25th, 2018 at 13:45 )

Anumite surse aminteau de o negociere la sânge cu PNL-ul, dar și cu PSD-ul în momentul intrării în politică a edilului. Oare faptul că Robu acuma tace are vreo legătură cu simpatia lui pentru social-democrați?

anteconbega a spus: (iunie 25th, 2018 at 15:35 )

ALDERobu e un bolşevic vopsit în liberal. Cănit la păr, cănit în politică.

koks a spus: (iunie 25th, 2018 at 16:17 )

Robu….acelasi mod de operare. Angajari fictive, in functii publice de executie si conducere (pentru ca lefurile sunt mai mari) pentru „meritocrata Grebla Sanda” care desi figureaza ca gunctionar public se ocupa doar de agenda primarului si pentru „inepuizabilul sofer Vasile” care desi este incdrat ca sef serviciu in cadrul Politiei Locale, presteaza ca sofer (24 din 24 dupa declaratiile lui don Robu, vi le mai amintiti??). Deci, „justitie” selectiva, atata timp cat cazul lui robu nu este anchetat si poate multe astfel de cazuri in tara la fel raman necercetate, insa banul public se scurge….

Inocentiu a spus: (iunie 25th, 2018 at 19:59 )

Abuz in serviciu si FALS.

birlic a spus: (iunie 26th, 2018 at 11:57 )

Robu e slugalui Dobra, se stie si pe persoana fizica!

solo a spus: (iulie 8th, 2018 at 12:13 )

Robu si-a numit doi consilieri, pe Iapa si Kristoff dintre cei mai lingai fosti membri in ASC, pardon asat era liga studentilor comunisti, acum ii zice Liga studentilor. Nu-i clar? Atata poate! Daca ar avea alte functii mai mari sa vedeti atunci …..paranoia lui Robu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează

La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD

Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori

Politehnica Timișoara are parte sâmbătă de cea mai scurtă deplasare a sezonului. Alb-violeții joacă în etapa a XII-a a Ligii 2 pe terenul conjudețenei CSC Dumbrăvița, ultima clasată. Echipa viola vrea să facă uitată prestația de miercuri din jocul din Cupa României (scor 1-1 la Lupeni) și să continue seria victorioasă din campionat. „Într-adevăr, venim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române

Inspectorii Administrației Bazinală de Apă Banat au sancționat contravențional o societate care deține o fermă în localitatea Știuca, după ce au descoperit trei foraje, unul echipat și două sigilate, realizate ilegal în zona bazinelor de acumulare. Acestea nu deținea acte de reglementare privind gospodărirea apelor. Pe lângă amenda usturătoare de 40.000 lei, operatorul este acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO
Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Chinezii de lal Hexing, care operează la Giarmata o fabrică de producție contoare inteligente, și care deține brandul Livoltek au anunțat o nouă etapă de dezvoltare a operațiunilor sale europene, prin extinderea serviciilor tehnice și a portofoliului de soluții energetice disponibile pe piața locală. Într-un comunicat, Hexing a anunțat dezvoltarea la unitatea de lângă Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Chinezii de la Hexing extind unitatea de la Giarmata cu un centru european pentru produsele Livoltek
Inspectorii Administrației Bazinală de Apă Banat au sancționat contravențional o societate care deține o fermă în localitatea Știuca, după ce au descoperit trei foraje, unul echipat și două sigilate, realizate ilegal în zona bazinelor de acumulare. Acestea nu deținea acte de reglementare privind gospodărirea apelor. Pe lângă amenda usturătoare de 40.000 lei, operatorul este acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române
Teatrul Național din Timișoara deschide un nou capitol în istoria sa culturală printr-un dublu eveniment de excepție care marchează lansarea noii identități vizuale a instituției și premiera absolută a spectacolului „Edmond” de David Mamet. Evenimentul de gală va avea loc sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Mare. Noua identitate grafică, realizată de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toamnă istorică la Naționalul timișorean: TNTm lansează o nouă identitate vizuală și deschide stagiunea cu premiera „Edmond”
Politehnica Timișoara are parte sâmbătă de cea mai scurtă deplasare a sezonului. Alb-violeții joacă în etapa a XII-a a Ligii 2 pe terenul conjudețenei CSC Dumbrăvița, ultima clasată. Echipa viola vrea să facă uitată prestația de miercuri din jocul din Cupa României (scor 1-1 la Lupeni) și să continue seria victorioasă din campionat. „Într-adevăr, venim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest Timișoara marchează sâmbătă, 31 octombrie, împlinirea a 25 de ani de funcționare a programului de masterat „Practica asistenței sociale centrate pe valori”, un moment aniversar dedicat unui sfert de secol de formare universitară și reflecție academic focalizată pe rolul valorilor spirituale în cadrul serviciilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT sărbătorește 25 de ani de funcționare a învățământului în asistență socială prin lansarea unui program de masterat
Prețul ridicat al gazelor naturale ar putea duce la probleme în furnizarea încălzirii centralizate în Timișoara, a spus Cristian Amza, administratorul special al Colterm, la ultima ședință a Colegiului Prefectural. El a vorbit despre scăderea temperaturii agentului termic, dar și despre limitarea livrării căldurii. Modificarea modului în care căldura ajunge la oameni, prin introducerea Termset...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara ar putea avea probleme cu încălzirea centralizată: scăderea temperaturii agentului termic sau chiar limitarea furnizării
Deja celebra judecătoare de la Curtea de Apel Timişoara Adriana Stoicescu a avut o nouă ieşire în decor. De această dată “ministra Justiţiei” a “preşedintelui ales” Călin Georgecu a produs un atac abject la universitarii şi scriitorii Mircea Mihăies şi Marcel Tolcea, iar prin extindere la mediul universitar timişorean, dar şi a întregii Timişoare. „Vina”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou derapaj marca Adriana Stoicescu. Atac abject la universitarii Mircea Mihăieş şi Marcel Tolcea
Halloween-ul vine cu personaje misterioase, costume, creativitate și magie la Iulius Town Timișoara. Sâmbăta aceasta, cei mici sunt așteptați la o petrecere cu personaje năzdrăvane, teatru interactiv, ateliere și alte surprize. Roboții intră și ei în atmosfera de Halloween pentru a marca evenimentul „înfricoşător” aşteptat cu nerăbdare de toţi prichindeii. Și pentru că o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Halloween-ul aduce distracție la Iulius Town: personaje năzdrăvane, parada costumelor, face painting, roboți și multe surprize
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.