Robu, despre cum va face STPT lumină pe străzi: Voi interveni cu autoritatea mea nescrisă. În limitele legii, desigur

E beznă încă în Timișoara, dar primarul Nicolae Robu anunță vremuri mai bune, poate din august. Luminițe colorate n-o să avem decât în centru, pentru că nu ne permitem financiar, însă edilul garantează că vom vedea curând efectele STPT.
stpt
Pe străzile din Timișoara e încă beznă intensă, dar primarul Nicolae Robu anunță că lucrurile se vor îmbunătăți vizibil, fără însă a avansa un termen clar. „Abia s-a aprobat delegarea de gestiune către STPT și se va începe lucrul pe teren (…) În cadrul contractului se vor efectua activități de înlocuire a elementelor defecte și a infrastructurii, activități de întreținere pentru menținerea parametrilor optimi lumino-tehnici ai iluminatului stradal, activități specifice de verificare, reparare, montare și demontare a ornamentelor de sărbători (…) În câteva săptămâni se va putea vedea, pe parcursul lunii august, trebuie deja să se vadă rezultatele faptului că avem un operator de întreținere a iluminatului public în Timișoara. Până acum, degeaba sesizau cetățenii, nu am putut interveni, legislația este foarte severă. De acum se vor vedea și remedierile de rigoare. Noi am fost mereu sensibili la sesizările oamenilor, dar nu am putut interveni”, a declarat edilul.

Valoarea lucrărilor de întreținere și reparații a sistemului de iluminat public este, conform contractului aprobat de CL, de până la 1,4 milioane lei cu TVA/an (300.000 de euro), iar valoarea lucrărilor pentru iluminatul festiv este până la 553.000 lei cu TVA/an (aproape 120.000 de euro). Redevența a fost stabilită la 0,5% din cuantumul veniturilor, fără TVA, încasate din serviciile prestate, respectiv 8.152,90 lei/an. În total, pentru cei 5 ani de contract, PMT va plăti către STPT aproximativ 2,1 milioane de euro. STPT va asigura și iluminatul de sărbători, dar luminițe colorate nu vom avea, cel puțin nu foarte curând, decât în centrul orașului. „Mi-ar plăcea să fie tot orașul împodobit, numai că asta costa. Ne oprim la 100.000 de euro pe an și, prin urmare, va fi mai ales în zona centrală a orașului (…) Nu merită să cheltuim sume foarte mari, avem atâtea și atâtea lucruri de făcut în orașul nostru, lucruri stringente, și considerăm că nu ne putem permite să alocam sume mai mari. Contăm și pe contribuții ale mediului privat”, a completat primarul.

Conform șefului STPT, înainte ca echipele să iasă efectiv pe teren, este obligatorie obținerea unui aviz de la ANRSC. „După ce semnăm contractul vom putea interveni, altfel nu am putea deconta cheltuielile. Nu aș putea să estimez procedural, poate fi atacată hotărârea în contencios… Din momentul semnării contractului de delegare de gestiune, avem, conform termenelor legale, maximum 90 de zile pentru a obține avizul ANRS (…) Până la momentul când vom avea aceste avize, vom inventaria stâlp cu stâlp și vom încerca să facem și o aplicație pentru a putea avea un inventar, să știm strada, numărul de stâlpi, putere, înălțime”, a explicat Sorin Supuran, imediat după votul din plen.

Oricum ar fi, primarul Nicolae Robu garantează că lucrurile vor fi mult îmbunătățite. Asta, pentru că STPT va lucra sub directa sa îndrumare. „Dincolo de prevederile contractului, vă asigur eu că lucrurile vor merge bine, pentru că voi interveni cu autoritatea pe care o am, autoritatea nescrisă pe care o am ca primar în raport cu STPT. Știe toată lumea că nu există o relație de subordonare între primar și conducerile societăților comerciale ale primăriei, numai că primarul, ca reprezentant al cetățenilor și ordonator principal de credite, are o autoritate nescrisă și trebuie să fie ascultat de reprezentanții societăților. Nu discutăm decât despre intervenții pur legale, nu altfel”, a completat acesta.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

nedumerit a spus: (iulie 25th, 2018 at 12:32 )

Dar până acum sub a cui autoritate a funcționat STPT? Nu a mega primarului Robu?

tibi a spus: (iulie 25th, 2018 at 13:29 )

pai tocmai. si ai vazut ce bleaga o are. autoritatea aia nescrisa. bleaga ca transportul in comun timisorean

anteconbega a spus: (iulie 26th, 2018 at 09:12 )

ALDERobu pe post de neon fluorescent, asta da lumină! Nici cu S. Supuran nu ne e ruşine, din moment ce s-adecis să afle… înălţimea stâlpilor! Vorba dialogului din perioada electrificării României Populare condusă de Gheorghe Gheorghiu Robu: „Uită, maică, luna-n băţ!”. „Nu-i , babo, luna, e buleftrica!”

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, şi primarul Orașului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, au semnat acordul de parteneriat pentru cea mai importantă investiție de agrement și turism pregătită în județul Timiş. Este vorba de aquapark-ul care va fi ridicat în cel mai vestic oraş al României. Investiția urmează să primească finanțare prin Programul Regional Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un pas important privind construirea unui aquapark la Sânnicolau Mare. A fost semnat parteneriatul cu CJ Timiş
În weekend, de Sfânta Maria, se anunţă mare sărbătoare la Şag, atunci când se vor organiza Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Printre manifestările care vor avea loc se numără şi un turneu de fotbal dedicat exclusiv iubitorilor de fotbal din Şag. Acesta se va desfăşura, începând cu ora 9.00, la Arena Şag....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turneu de fotbal la Şag, duminică, de Zilele Comunei
Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina
Trecerea de la viața de licean la rigorile lumii medicale devine mai ușoară pentru tinerii din vestul țării. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), prin intermediul societății studențești EMSA, a dat startul celei de-a doua ediții a proiectului „How to Med School”, un program dedicat elevilor care visează la o carieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tabără de vară pentru viitorii studenți UMF
Municipalitatea timișoreană a reușit finalizarea proiectelor propuse de elevii liceelor timișorene în cadrul propriei viziuni a bugetarii participative, care anul trecut a vizat doar această categorie socială. La Liceul Waldorf, trei dintre cele patru propuneri ale elevilor au fost deja transformate în realitate. Noile dotări includ echipamente pentru activitățile extracurriculare, inclusiv pentru trupa de dans...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Versiunea cu totul unică a bugetării participative a Primăriei Timișoara are primele rezultate
„Ultimul ingredient” / „The Last Ingredient”, filmul realizat de Visit Timiș, a câștigat categoria Young Chef Ambassadors în cadrul competiției internaționale Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism. Filmul se numără astfel printre cele 14 producții câștigătoare ale ediției din acest an. Începând de acum și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Ultimul ingredient” a câştiga categoria Young Chef Ambassadors la Food Film Menu 2026. Publicul poate vota acum filmul Banatului
UPT dă ora exactă în tot ce înseamnă Electronică, Inginerie Electrică, Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome. Performanța internațională în cercetare se conectează direct cu formarea viitoarelor generații de ingineri: trei dintre cei șase cercetători din România incluși de Research.com în clasamentul Electronics and Electrical Engineering sunt afiliați Universității Politehnica Timișoara. Universitatea Politehnica Timișoara ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaștere! UPT, lider național în Electronică și Inginerie Electrică
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.