Meciuri infernale pentru reprezentantele Timişoarei în etapa a VI-a din Liga a II-a

Ripensia va evolua sâmbătă pe terenul liderului, în timp ce ACS Poli joacă tot atunci, şi tot de la ora 11, pe gazonul echipei de pe locul doi. În fine, duminică seara, ASU Politehnica va întâlni o echipă neînvinsă. Acesta este programul timişorenelor din etapa a VI-a a Ligii a II-a.
liga a II-a
Ripensia are un nou preşedinte, în persoana lui Dumitru Mihu, dar o schimbare a intervenit şi pe banca tehnică. Echipa s-a despărţit de antrenorul Ciprian Urican, astfel că pregătirea formaţiei este, din nou, responsabilitatea directorului sportiv Radu Suciu. În ciuda acestor frământări, băieţii în roşu şi galben vor face tot posibilul ca în runda a 6-a să pună capăt şirului de trei înfrângeri la rând. Sâmbătă, 8 septembrie, pe arena Voinţa din Snagov, „Ripi” va înfrunta echipa locală Sportul, prima clasată din liga secundă. Roş-galbenii sunt în efectiv complet, iar pentru partida de la Snagov nu există jucători indisponibili.

Directorul sportiv al Ripensiei, Radu Suciu, a prefaţat confruntarea cu liderul din Liga a II-a, Sportul Snagov: „În astfel de situaţii, când echipa înregistrează mai multe rezultate negative la rând, se instalează, de regulă, o stare de neîncredere, care trebuie depăşită. Acesta este principalul obstacol. Noi sperăm să rezolvăm această problemă, să capacităm echipa pentru joc, pentru ca jucătorii să aibă încredere în ceea ce li se cere, că pot îndeplini în teren cerinţele. Vom merge mai departe pe aceleaşi principii şi idei instaurate de Ciprian Urican, cu retuşurile de rigoare, pe care el n-a mai apucat să le facă. Important e să înregistrăm un rezultat pozitiv. Dacă vom face un joc bun, va veni şi acest rezultat. Dacă vom avea încredere în posibilităţile noastre, în faptul că vom putea transpune în teren ideea de joc, atunci avem şanse reale de a ne întoarce acasă cu un rezultat bun”.

Şi ACS Poli are parte de un duel foarte dificil, mai ales în condiţiile în care echipa nu se regăseşte, are probleme de lot, probleme financiare, insolvenţă, instabilitate. Bănăţenii joacă pe terenul echipei de pe locul secund, Academica Clinceni. „Întâlnim o echipă revelație a acestui campionat. În trecut au avut jucători cu experiență, anul acesta au mers pe altă strategie, cu mulți jucători tineri, cinci-șase jucători cu experiență, din punctul meu de vedere au creat surpriza în competiție. Sunt foarte mulți jucători luați de la Steaua, Dinamo, centrele puternice din țară, drept dovadă sunt pe locul 2. Avem nevoie de atitudine, într-o săptămână nu pot să schimb nimic. Având în vedere că sunt foarte mulți copii fără experiență. Mulți care anul trecut jucau pe la Divizia C, e greu să faci ce îți dorești. Trebuie să-și schimbe puțin metalitatea. Și dacă pierzi măcar să dai totul pe teren”, a declarat antrenorul violeţilor, Ştefan Nanu.

În fine, duminică de la 19.30, ASU Politehnica are derby violet cu FC Argeş, echipă care nu a pierdut niciun meci în acest campionat. „E o partidă pe care o așteptăm cu nerăbdare, împotriva uneia dintre cele trei echipe neînvinse din acest campionat. FC Argeș e foarte bine organizată în plan defensiv și e prima formație în fața căreia Chindia Târgoviște a pierdut puncte, într-un moment în care avea punctaj maxim. Avem foarte multe informații despre ei, cu siguranță au și ei despre noi. Rămâne ca, la ora jocului, inspirația și forma de moment a jucătorilor să facă diferența. Suntem optimiști, mai ales datorită faptului că venim după o serie de rezultate pozitive, dar mai ales pentru că în ultima perioadă am reușit să confirmăm și în rezultate jocul bun pe care l-am practicat în primele cinci runde. Sperăm într-un joc bun și într-un rezultat care să ne mai permită să urcăm câteva locuri în clasament”, a prefaţat întâlnirea Cosmin Petruescu, tehnicianul echipei violete, cea mai bună clasată dintre grupările din Timişoara, după 5 runde.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță

Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități educative. Clădirea este în prezent neutilizată și degradată, însă după modernizare va găzdui Grădinița cu Program Prelungit nr. 5 și va asigura locuri suplimentare pentru preșcolarii din zonă, iar Primăria Timișoara a anunțat că a finalizat documentația tehnică necesară pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Lugojul a uitat să mai câștige! Înfrângere șoc după ce a avut 2-0

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj se află din păcate pe „topogan”. Tocmai a bifat a șasea înfrângere la rând, iar de data asta după 2-0 la seturi în fața unui adversar mai mult decât accesibil. Așadar, rezultat-șoc la Lugoj, acolo unde CSU Medicina Tg. Mureș produce o mare surpriză. Asta mai ales pentru că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul a uitat să mai câștige! Înfrângere șoc după ce a avut 2-0
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile cu chatbotul Agenția Națională de Administrare Fiscală în Spațiul Privat Virtual au adresat întrebări privind modul de depunere a Declarației Unice 212 și alte subiecte adiacente. În acest sens, A.N.A.F. oferă o serie de informațiile de interes public pe tema...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile cu chatbotul Agenția Națională de Administrare Fiscală în Spațiul Privat Virtual au adresat întrebări privind modul de depunere a Declarației Unice 212 și alte subiecte adiacente. În acest sens, A.N.A.F. oferă o serie de informațiile de interes public pe tema...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de la Timișoara, din cadrul Spitalului de Copii Louis Țurcanu. De asemenea, a mai fost deschis un nou centru la Craiova. Centrul de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova va fi dedicat diagnosticului şi managementului integrat al angioedemului ereditar, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății
Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse de Alstom. Acestea urmează să deservească și o serie de rute care leagă Timișoara de alte orașe. Cele două sunt ultimele dintr-o serie de 12 dintr-un pachet care urmează să fie predate spre utilizare celor de la CFR Călători. Este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost recepționate noile rame electrice care vor circula de la Timișoara pe calea ferată/Foto
România nu este condusă de o coaliție. Este administrată printr-un armistițiu administrativ cu program zilnic, unde singura doctrină pare a fi evitarea oricărui risc. Coaliția guvernează cu frâna de mână trasă – o stare de paralizie prudentă care transformă improvizația în regim permanent. Iar costurile încep să se vadă clar în cifrele economiei și în disprețul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prețul stabilității iluzorii: de ce guvernarea prin ezitare ne împiedică să avansăm
În mai 2026, când Delta Dunării înflorește, păsările se întorc acasă, iar nuferii colorează canalele, As Tour Timişoara vă invită să trăiți această experiență autentică: plimbări cu barca, gastronomie locală, natură pură, oameni calzi și momente care rămân în suflet. Nu este doar o vacanță! Este o întâlnire cu liniștea şi cu natura. As Tour...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AS Tour Timişoara vă invită la un sejur de vis în care să descoperiţi secretele Deltei Dunării
Ioan “Mateo” Mateescu şi-a depus astăzi oficial dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal (AJF)  Timiș. Tot astăzi, la ora 15.00, a fost şi termenul limită de depunere a candidaturilor, cea depusă  de Mateescu fiind însă singura. Actualul preşedinte al AJF, Romeo Malac va candida în echipă cu Mateescu pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi
Weekend-ul acesta profităm de vremea bună și Visit Timiș are o sugestie interesantă pentru toți cei care vor să pornească într-o nouă aventură prin frumosul nostru județ. Și ce loc poate fi mai potrivit decât Jimbolia, 6 muzee, doar o oră de mers cu mașina din Timișoara și o zonă naturală cu bălțile de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O sugestie interesantă din partea Visit Timiș la final de săptămână: sunteți invitați într-un oraș cu totul special
Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități educative. Clădirea este în prezent neutilizată și degradată, însă după modernizare va găzdui Grădinița cu Program Prelungit nr. 5 și va asigura locuri suplimentare pentru preșcolarii din zonă, iar Primăria Timișoara a anunțat că a finalizat documentația tehnică necesară pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.