Poli aduce fotbalisti experimentati pentru Liga I

La reunirea de luni a lui Poli Timişoara vor apărea mai mulţi jucători noi cu care conducerea clubului este în tratative înaintate. Un ucrainean, un portughez, un senegalez şi un sârb vor fi şi ei prezenţi la reunirea lotului lui Poli.

Portarul este punctul slab al lui Poli Timişoara, lucru la care s-a gândit şi conducerea clubului, care este în tratative înaintate cu experimentatul Nuno Claro, goal-keeper-ul de 35 de ani care a evoluat ani buni la CFR Cluj. Foarte aproape de Poli este şi mijlocaşul senegalez Souleyman Keita, ultima dată la CSM Iaşi. În atac, echipa lui Vali Velcea s-ar putea întări cu ucraineanul Andrei Voronkov, un fotbalist de 24 de ani care este sub contract cu Dinamo Kiev. Wellington Carlos da Silva, un brazilian de 26 de ani care a jucat ultima data la Concordia Chiajna și a înscris cinci goluri sezonul trecut, este vizat și el de Poli.

Fundaşii Belu-Iordache şi Cristi Scutaru vor reveni, de asemenea, pe „Dan Păltinișanu”, după experienţe la Concordia Chiajna, respectiv Dinamo Bucureşti. Aşa cum am mai anunţat, la Timișoara va ajunge și mijlocaşul Alin Roman care are doar 19 ani. Roman este un fotbalist talentat crescut de LPS Banatul, care a debutat în prima ligă la Dinamo, după ce a activat un sezon în eşalonul secund, la FC Maramureş Baia Mare. Din aceeaşi generaţie are şanse foarte mari să semneze cu Poli şi Darius Buia, un atacant de mare perspectivă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

18 comentarii pentru acest articol

marian a spus: (iunie 15th, 2013 at 11:20 )

vine si welington? nu arata rau lista cu achizitii de la poli. sigur e un pas spre revenirea suporterilor pe DP.

SAM a spus: (iunie 15th, 2013 at 11:21 )

rezerve rezerve rezerveeee

uiuiiuiu a spus: (iunie 15th, 2013 at 12:56 )

Bud lipseste.

pif a spus: (iunie 15th, 2013 at 13:08 )

Multi, Scutaru, Iordache, Voronkov, Nuno Claro mai ales, nu au meciuri jucate in ultimele 6 luni. cum se va inlocui handicapul asta ? o parte din ei sint necunoscute, jucatori vazuti pe CD-uri. Tony, de ce poate juca la U Cluj si la Poli nu? Ce.i cu Ilie de la Chajna si cu Axente de la Dinamo? Oricum astia toti vor trebui sa se impuna in fata titularilor de acum, asa ar fi corect.

POLI - POLI - POLI ! a spus: (iunie 15th, 2013 at 16:28 )

POLI ATRAGE !

TI MI SOARA - POLI - TIMISOARA ! a spus: (iunie 15th, 2013 at 16:43 )

luni la 18,00 voi fi acolo !

alin a spus: (iunie 15th, 2013 at 18:58 )

sa fim seriosi in fata cui sa se impuna?apararea e ZERO nu exista la mijloc slabut iar atacul………de fapt avem atacanti?boldea barbut,poparadu si cam atat ce pot ramane la poli eventual niste rezerve de portatri restu adus acum 8 titulari plus ceva rezerve si probabil se vor aduce jucatori si pana in iarna vedem ce confirma si apoi echilibram echipa pentru la anul
bafta tuturor si ne vedem la stadion

POLI e POLI ! a spus: (iunie 15th, 2013 at 21:05 )

POLI trezeste interes din nou!

POLI UNICA ! a spus: (iunie 15th, 2013 at 21:06 )

POLI TIMISOARA

POLI suntem TOTI ! a spus: (iunie 15th, 2013 at 21:37 )

POLI suntem TOTI !

POLI incepe BALUL ! a spus: (iunie 15th, 2013 at 21:46 )

Luni la ora 18.00 POLI incepe balul !

pardon a spus: (iunie 15th, 2013 at 23:33 )

pai daca ala a dat la Chiajna 5 goluri..pt ce draq sa il aduci la poli ca este ca dina…iar ceilalti daca vin pe 3000 sau 5000 de euro pe luna,nu prea cred…sau le va spune Rosenblun :cat vreti?…3000 de euro…pai atunci cautativa echipa…cam asa se poarta discutiile sau negocierile intre el si jucatori…si atunci cine crezi ca vine!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE a spus: (iunie 16th, 2013 at 02:10 )

ORICINE VA VENI TREBUIE SA SE FACA FATA IN PRIMA LIGA SI IN PLUS UN INVESTITOR SERIOS ESTE CEL MAI IMPORTANT PAS PENTRU ACS POLI TIMISOARA. DE ACOLO PRACTIC NE PUTEM GINDI LA O ECHIPA OMOGENA PENTRU CUPELE EUROPENE!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE!!!!

ati luat-o pe aratura... ! a spus: (iunie 16th, 2013 at 15:28 )

Bine ca dina mooistii dau la VEDETE 2000 EURO PE LUNA si au ca obiectiv TITLUL, iar voi criticati pe POLI ca da numai 5000 euro!?! Penibili ! Jenanti ! Ramaneti la TV !

@ pardon.. ! a spus: (iunie 16th, 2013 at 19:24 )

ce bine te pricepi tu la fotbal! invata-ma si pe mine cum sti ca din cauza aluia a retrogradat Chiajna?

Uwe a spus: (iunie 17th, 2013 at 07:19 )

Le doresc succes. Velcea a facut treaba buna in ultimii ani si merita tot respectul. Anul acesta Poli va lupta impotriva retrogradarii dar sant sigur ca se vor mentine in campionatul submediocru al lui Corleone.

iustin umflatu a spus: (iunie 17th, 2013 at 11:51 )

Azi voi fi prezent la vestiare, cu doua saorme in mana. Si un chebab in buzunar

micos a spus: (iunie 17th, 2013 at 13:38 )

Exista si investitori seriosi in Romania???Daca acesta ar exista,ar trebui sa fie un fel de Paszkany,cel care a adus jucatori portughezi de mina a 2-a in tzara lor,dar care datorita calitatilor tehnice,au contribuit enorm ca o echipa venita din C,sa devina peste citiva ani,campioana Romaniei(si nu numai o singura data!),plus castigatoare de cupe!
Deci e vorba de niste „cumparaturi” ieftine dar f.bune,iar acest plus de tehnica si fantezie,care sunt imperios necesare la Poli si care nu pot fi rezolvate prin achizitionarea celor mai valorosi din primii 20 de jucatori romani,nu poat fi solutionate decit asa!
Chiar daca liga lui Mitica e slaba,trebuie sa fim prudenti,si cred ca cel putin 6 din titulari,trebuie sa fie altii,decit au fost jucatorii din liga a 2-a,asta nu inseamna insa ca ei trebuie indepartati di lot.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii

În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel contra vicecampionilor sub panou

Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În perioada 19–22 noiembrie 2026, se va desfășura, la ROMEXPO București, în Pavilionul B2, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice din România, Târgul de Turism al României – TTR 2026, ediția de toamnă.  Fiind vorba de o bună oportunitate de a promova județul Timiș ca destinație turistică atractivă, cu un potențial divers, la eveniment...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visit Timiș va participa la Târgul de Turism al României, cel mai important eveniment dedicat industriei turistice
Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, prin Serviciul de Investigații Criminale, face un apel public către cetățeni pentru a ajuta la identificarea persoanei bănuite de comiterea unui furt calificat. Potrivit informațiilor transmise de anchetatori, fapta a avut loc în data de 24 octombrie 2026, pe raza municipiului Timișoara, când un autoturism marca Hyundai Kona a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliția Timiș caută un bărbat suspectat de furtul unui autoturism Hyundai Kona din Timișoara
Etapa a VII-a a Ligii Naționale de baschet programează sâmbătă, de la ora 17:00, partida CSM Oradea – SCM Politehnica Timișoara. Jocul se va disputa la Oradea Arena. Echipa viola are o linie de clasament cu două victorii și patru înfrângeri, în vreme ce Oradea este la nivelul 3/2, la care se adaugă o partidă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel contra vicecampionilor sub panou
Angajații Administrației Bazinale de Apă Banat au făcut un exercițiu practic de simulare a intervențiilor în caz de inundații, pe râul Timiș, în zona localității Șag. Acțiunea a urmărit atât verificarea capacității de reacție și coordonare a echipelor, cât și testarea unor echipamente care ar trebui folosite atunci când apele amenință să iasă din matcă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baraj împotriva apelor Timișului. ABA Banat a testat la Șag echipamentele pentru intervenții în caz de inundații
În cadrul unui plen ”de îndată”, consilierii locali timișoreni au aprobat indicatorii unei investiții în valoare de 30 de milioane de lei pentru amenajarea unui Centru Regional de Genetică Medicală, în cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Unitatea medicală va avea laborator propriu și cinci paturi pentru pacienții cu boli rare și afecțiuni genetice. Municipalitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara cere zece milioane de lei din bani europeni pentru un nou Centru Regional de Genetică Medicală la Spitalul de Copii
Consilierii locali timișoreni vor primi în această perioadă spre analiză studiul de fezabilitate și studiul de fundamentare pentru implementarea proiectului de investiții “Spital Clinic Municipal de Urgență Timișoara” prin parteneriat public-privat, pentru a acorda votul de aprobare pe această inițiativă. Odată trecut și acest hop birocratic, Primăria Timișoara și IFC (International Finance Corporation), Divizia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara primește la vot documentația proiectului investițional al viitorului Spital Municipal. Proiectul, în parteneriat public-privat
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru ridicarea noului stadion ”Dan Păltinișanu”. Referindu-se la proiect, el vorbește despre randările diferite apărute, dar și despre un adversar politic, care mai fusese legat de acest subiect al stadionului, deși apreciază că ambițiile politice au fost trecute în plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru noul stadion ”Dan Păltinișanu”. Lațcău așteaptă demararea lucrărilor
Handbaliștii bănățeni au pornit de ieri spre Suceava, pentru etapa a VII-a din Liga Zimbrilor. Alb-violeții vor juca sâmbătă, de la ora 17:30, cu CSU Suceava. SCM Politehnica Timișoara face o escală pe drum, la Bistrița. De câteva zile, au revenit jucătorii selecționați pentru echipele naționale: Theodoros Boskos – Grecia și Zakhar Denysov – Ucraina....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Handbaliștii alb-violeți merg în Bucovina după puncte
La Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, miercuri, 11 noiembrie, s-a desfășurat prima ediție a evenimentului extraordinar, numit „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”. Practic este vorba de un inedit târg de joburi în care au fost cooptate toate cele patru universități reper ale regiunii.  În premieră naţională, toate cele patru universităţi din Timişoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim a fost parte a premierei „Timișoara Career Connect by Alianța Timișoara Universitară”
Timp de trei zile (11–13 noiembrie 2026), Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a fost centrul dialogului european privind multilingvismul, inovația tehnologică și viitorul profesiilor lingvistice, în cadrul evenimentului „DG TRAD Days at Politehnica University of Timișoara: Languages, Innovation and European Careers”. Punctul culminant al manifestării a avut loc pe 12 noiembrie 2026, când Senatul UPT i-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Valter Mavrič, Directorul General pentru Traducere și Limbaj Clar al Parlamentului European, a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.