Liga I – Gurita, ciocu’ mic, ca te-au luat arbitrii in vizor!

ACS Poli – Corona 0-0. Trupa lui Velcea a mai reușit un meci de doi lei (hai, doi cin’zeci) pe „Dan Păltinișanu“, nul din toate punctele de vedere, cu ultima clasată. Echipa de pe Bega nu a mai înscris un gol din etapa a șasea (de 389 de minute!), de la realizarea lui Șeroni în înfrângerea în fața celeilalte echipe din Brașov (1-2)! și devine din ce în ce mai clar că Poli nu se poate bate în acest sezon decât pentru evitarea retrogradării.

contra

Brașov – Viitorul 4-0. Aflată abia la doua victorie stagională, echipa de la munte a scos în evidență marile carențe ale echipei de la mare, care are (alături de Vaslui) cel mai slab atac din Liga I – patru goluri.

Chiajna – Astra 3-1. Patronul oaspeților, Niculae, și-a făcut iar terci jucătorii după acest meci și vrea să amendeze pe toată lumea din club cu 25% din contract. E bine să fii ambițios, dar dacă nu știi să pierzi părerea mea e că n-ai ce căuta în sport. Inteligentă replica lui Dinu Vamă, președintele clubului: „Dacă se va considera că sunt vinovat pentru calificarea în Europa League și pentru clasarea pe podium, asta e, nu am ce să fac. Echipa a jucat 18 de meciuri în 90 de zile. Un campionat are 34 de etape, nu poți să le câștigi pe toate“.

Vaslui – Steaua 0-1. Victorie cu dubii a campioanei, care a fost clar avanatajată de arbitri. După Piovaccari, care a marcat singurul gol al partidei, omul întâlnirii a fost centralul Colțescu, care a dictat complet aiurea două eliminări (au fost trei în total) în tabăra gazdelor, cărora le-a refuzat și un penalti. Chiar și cu trei oameni în plus, Steaua era gata-gata să fie egalată la lovitura liberă a lui Sălăgeanu din ultimul minut! Prestație de zile mari după meci a lui Reghe, care era gata-gata să lovească doi ziariști care au avut tupeul să-i răspundă la jigniri. Se pare că cei mai importanți oameni de la Steaua, Meme și Reghe, se completează bine unul pe altul. Când unul face scandal, când celălalt. Vorba aia, când fu Tică nu fu Tache…

Vasluienii, pe lângă debutul destul de slab de sezon, au mai fost și penalizați cu opt puncte, pentru datorii către impresarul Codoban. Cazul e, așa cum ne-am obișnuit, foarte încurcat și Porumboiu tună și fulgeră din nou împotriva Federației și a Ligii!

Mediaș – Petrolul 1-0. Astfel a luat sfârșit seria de 26 de partide fără înfrângere a ploieștenilor în Liga I, Petrolul înregistrând ultimul eșec pe 23 noiembrie anul trecut, tot la Mediaș (0-2!). La finalul întâlnirii, Contra a fost la doi pași, poate chiar mai puțin, să-l ia de gât pe fluieraș, supărat pentru golul validat gazdelor, dar și pentru maniera generală de arbitraj. Deși golul lui Vitinho a fost valabil, pe de o parte e de înțeles nervozitatea lui Guriță. Acum două etape, Marius Avram i-a refuzat victoria în fieful lui Dinamo, cu o serie de decizii controversate, toate în favoarea bucureștenilor…

Aș avea o întrebare pentru băieții ăștia care conduc meciuri în Liga I și care înclină balanța victoriei cu preponderență spre anumite echipe. Și aș vrea să le-o pun. Întrebarea, bineînțeles. Măi, prieteni, cum puteți voi să sperați să ajungeți întregi acasă când trăiți, ca arbitri, de pe urma lor, a fotbaliștilor? Vreți ca jucătorii să vă respecte, dar asta nu se va întâmpla decât atunci când veți înțelege că luați bani (destul de mulți!) de pe urma celor care muncesc acolo, în și între cele două careuri. Nu cu lipsă de respect sunt tratați însă fluierașii de conducătorii fotbalului. Sau măcar șefii lor. Crăciunescu a luat 100.000 (de parai, evident!) ca să cedeze scaunul de șef al arbitrilor, câștigat în instanță după ce a fost demis abuziv. Iar actualul om din fruntea CCA, finul lui Mircea Sandu, Deaconu, are o clauză de reziliere a contractului de 250.000 (tot parai). Păi să tot fii, frate, arbitru în România!

 

Dinamo – Ceahlăul 1-1. De data asta, echipa din Ștefan cel Mare nu a mai fost favorizată de arbitri (cum s-a întâmplat în ultimele două runde (1-1 acasă cu Petrolul și 2-1 la Galați) și nu a reușit decât o remiză contra revelației sezonului.

Săgeata – Pandurii 0-4. Pandurii, haiducie la malul mării! După un meci bun în Portugalia în Europa League (1-1 cu Pacos Ferreira), Eric și ai lui (i-)au îndoit tare de tot săgeata lui Tibi Selymes, care a ajuns un fel de Ruginitura Năvodari.

Botoșani – U Cluj 1-1. Gazdele au ratat șansa de a urca pe poziția secundă a clasamentului. Deși n-au decât o victorie în ultimele patru runde, moldovenii se mențin la egalitate de puncte cu echipele de pe locurile doi și trei.

CFR – Oțelul 7-2. Duelul fostelor campioane, despre care s-a tot vorbit că s-au ajutat reciproc în ultimii ani, s-a încheiat ca la hochei, pare-se că s-a stricat pretenia ceferisto-siderurgistă… În ciuda victoriei clare, Grigoraș, pare la fel de speriat ca la început pe banca lui CFR. Poate de-asta se spune că există antrenori numai pentru echipe mici. Până acum, cel puțin, n-a mai fost tipul dezinvolt care punea bazele echipei de la Galați campioană în 2011 (a antrenat aici între 2006 și 2009) sau la Târgu Jiu (a pregătit pe Pandurii între 2010 și 2013). Poate se va schimba de acum încolo…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

ino the perfect spirit a spus: (octombrie 8th, 2013 at 14:04 )

ARBITRII AU DISTRUS CAMPIONATUL!CONTRA ESTE PREA NERVOS UNEORI DAR TREBUIE ȘTIUT CĂ ÎN ROMÂNIA TOTUL ESTE COMPROMIS CU EXCEPȚIA UNUI SINGUR LUCRU PRIETENIA CU CINE TREBUIE SAU PUTEREA DE A FACE CE VREI! ȘI CARE DIN ACESTE LUCRURI APARȚIN LUI CONTRA SAU. TIMIȘOAREI NICI UNUL DEOCAMDATĂ!! ȘI DE AICI ARBITRAJUL SUB ORICE CRITICĂ ȘI PRIVIREA DE SUS A CELOR CARE CONDUC FOTBALUL ROMÂNESC!!JAVRELE!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!

brusc a spus: (octombrie 8th, 2013 at 14:21 )

Angajez lunetist pentru mircea sandu

AC HERZOG NU E BONCEA a spus: (octombrie 8th, 2013 at 15:55 )

AC HERZOG NU E BONCEA !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO

Municipalitatea timișoreană aplică metode inovative pentru a face posibilă existența de arbori în Piața Traian, cu rădăcini care vor ”funcționa” sub pavajul instalat acolo. Structurile susțin pavajul și creează dedesubt spații cu sol necompactat, în care rădăcinile pot crește. Intervențiile sunt incluse în proiectul municipalității de regenerare urbană a zonei Traian, care prevede plantarea a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Poli Timișoara pierde duelul clasic de la Baia Mare, după un duel echilibrat

Prima înfrângere a sezonului pentru alb-violeți. După o serie invincibilă de patru meciuri, SCM Politehnica Timișoara a cedat în deplasare în fața celor de la CS Minaur Baia Mare, scor 32-30, într-o partidă extrem de disputată din Liga Zimbrilor, contând pentru etapa a V-a. Meciul a stat sub semnul echilibrului, dar ostilitățile au fost controlate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli Timișoara pierde duelul clasic de la Baia Mare, după un duel echilibrat
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții

Cinci persoane, printre care și doi membri ai aceleiași familii, au fost reținute de procurori în urma unei ample operațiuni care a vizat traficul de substanțe interzise în municipiul Timișoara. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui grup format din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Municipalitatea timișoreană aplică metode inovative pentru a face posibilă existența de arbori în Piața Traian, cu rădăcini care vor ”funcționa” sub pavajul instalat acolo. Structurile susțin pavajul și creează dedesubt spații cu sol necompactat, în care rădăcinile pot crește. Intervențiile sunt incluse în proiectul municipalității de regenerare urbană a zonei Traian, care prevede plantarea a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de șantier, în zona Traian. Primăria Timișoara a descoperit soluții inovative ce vor permite dezvoltarea arborilor sub pavaj/FOTO
Prima înfrângere a sezonului pentru alb-violeți. După o serie invincibilă de patru meciuri, SCM Politehnica Timișoara a cedat în deplasare în fața celor de la CS Minaur Baia Mare, scor 32-30, într-o partidă extrem de disputată din Liga Zimbrilor, contând pentru etapa a V-a. Meciul a stat sub semnul echilibrului, dar ostilitățile au fost controlate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli Timișoara pierde duelul clasic de la Baia Mare, după un duel echilibrat
Gestionarea eficientă a deșeurilor a încetat de mult să fie doar o obligație legală, devenind o dovadă de responsabilitate civică și economică. Campania „Un Timiș mai curat”, inițiată de Eco Serv Timiș în calitate de operator al Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, readuce în atenția publică ideea că succesul ecologic depinde de efortul comun al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Resurse salvate, nu deșeuri îngropate: cum construim împreună „Un Timiș mai curat”
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că nu știe cine a făcut denunțul la DNA în cazul cercetării asupra banilor de la guvern pentru susținerea încălzirii orașului în 2021, și spune că doar în orașul de pe Bega se fac asemenea cercetări, chiar dacă și alte mari orașe au primit bani în același fel și i-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lațcău crede că cercetările DNA pe subvențiile plătite cu bani de la guvern la Colterm sunt o situație paradoxală: ”Orașul e acuzat de foloase necuvenite”
Cinci persoane, printre care și doi membri ai aceleiași familii, au fost reținute de procurori în urma unei ample operațiuni care a vizat traficul de substanțe interzise în municipiul Timișoara. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui grup format din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură pe piața drogurilor din Timișoara: rețea de traficanți destructurată de DIICOT și BCCO după mai multe percheziții
Fotbalul din județul Timiș priviște cu încredere spre viitor după ce o nouă ediție a cursului de formare a arbitrilor de fotbal a debutat cu un succes răsunător în rândul tinerilor pasionați. Organizat de Comisia Județeană a Arbitrilor Timiș, evenimentul a atras deja peste o sută de participanți dornici să descopere secretele fluierului și să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start pentru o nouă generație de arbitri în Timiș: Interes mare în rândul tinerilor la debutul cursurilor CJA
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș  și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, organizează sâmbătă, 24 octombrie 2026, ora 11.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Timișoara, Bd. Eroilor de la Tisa nr.22), o întâlnire de afaceri dedicată dezvoltării relațiilor economice româno-srilankeze și identificării unor noi oportunități de cooperare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seminar la CCIAT, România – Sri Lanka: Noi oportunități de cooperare și parteneriate de afaceri
Consiliul Județean Timiș a primit sugestia să intre în business și să se apuce de produs contoare, pentru a salva o fabrică pur românească – timișoreană de la un faliment în care este deja. Venită de la un consilier județean, propunerea a fost analizată de Alfred Simonis, președintele CJT, dar concluziile trase nu prea sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană din Timiș a primit sugestia să se apuce de făcut contoare la fabrica falimentară AEM
Două deplasări și un meci acasă, dintre care două dintre partide sunt în campionat, iar altul în Cupa României. Politehnica știe exact programul următoarelor partide. „După meciul din Zăvoi (la Rm. Vâlcea, sâmbătă de la ora 12.30, direct pe Digi) revenim acasă, pe „Electrica”, unde vom juca sâmbăta viitoare, 24 octombrie, de la ora 13.00...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se știu zilele și orele următoarelor trei partide ale Politehnicii. Două jocuri se văd și la TV
Aproape un sfert din lucrările necesare pentru ridicarea primului centru public de sprijin și recuperare pentru minorii cu adicții din România, care se ridică la Ciacova de către Consiliul Județean Timiș au fost deja realizate. Structura de rezistență a fost deja realizată, astăzi începe montarea acoperișului. Lucrările sunt în grafic, iar termenele convenite vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe montarea acoperișului la Centrul pentru tratarea adicțiilor pentru minori de la Ciacova/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.