S-a votat: PMT ia de la investitii ca sa plateasca datoriile Colterm

Rectificarea de buget votată marți prevede o suplimentare a cheltuielilor de personal din PMT, dar și alocarea a opt milioane de lei către Colterm. Banii pentru plata datoriilor la gaz au fost luați de la investiții, iar primarul Nicolae Robu nu exclude o nouă rectificare. Consilierii au votat și o multifuncțională de 10.000 de euro pentru secretariatul PMT.

bani

Rectificarea bugetară n-a mai trecut prin comisia de buget, așa că țărănistul Bogdan Herzog a cerut explicații în plen. Le-a primit și a fost mulțumit, astfel că proiectul a fost votat în unanimitate. Rectificarea prevede o suplimentare a cheltuielilor de personal cu aproape 23,5 milioane de lei, precum și opt milioane de lei pentru Colterm. „Este nevoie să ajutăm compania Colterm să-și plătească datoriile către Petrom Gaz. Contractul nu ar fi putut fi reziliat până când Colterm nu și-ar fi plătit datoriile. Am negociat și au avut încredere că ne ținem de cuvânt”, a declarat primarul Robu.

Acesta explică și de unde provin cele aproape două milioane de euro. „Banii au fost luaţi de la anumite obiective de investiţii care nu îi vor consuma în totalitate până la sfârşitul anului, din cauza întârzierilor apărute în licitaţii. Nu vor avea de suferit acele obiective. Banii nu acoperă toate datoriile, dar noi îi avem eşalonaţi, avem de plătit o rată de circa opt milioane şi vrem să o plătim la timp conform angajamentului. La următoarea rată vom vedea ce se va întâmpla, este posibil să facem o nouă rectificare”, a spus Robu.

După rectificare, Poliția Locală primește și ea 5.000 de lei pentru o imprimantă, dar cheltuiala cea mai curioasă este multifuncționalul de 40.000 de lei, destinat Secretariatului General al lui Ioan Cojocari. Este vorba despre o imprimantă de rețea care o va înlocui pe cea stricată. Vor primi bani pentru cheltuieli cu personalul și/sau dotări Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, Spitalul Municipal și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Victor Babeș”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

antiRobu a spus: (octombrie 23rd, 2013 at 17:24 )

cum dracu sa dai 10 000 de euro pe o imprimanta? da`ce stie sa faca imprimanta aia de atatia bani?

F.Y Robu a spus: (octombrie 24th, 2013 at 00:52 )

boul asta a auzit de legea responsabilitatii fiscale.
Aloooo CURTEA DE CONTURIIII ce astepti?
Mai exista autoritate de control in cacatul asta de tara?
toti idiotii de primari si slugarnicii de consilieri cred ca pot face ce vor cu bani publici fara sa raspunda? GATA !!! SUNT BANII NOSTRII !!! Cacati incompetenti ce suntei! CAT MAI TRBUIE SA SUPORTAM INEPTIILE IDIOTULUI ASTUIA DE PRIMAR/ FA-TI IN PXXA MEA ORASUL TAU PE FACEBOOK SI ADMINISTREAZA-L CU VREI SI LASA_NE CA FALIMENTEZI MUNICIPIUL?
OARE CAT E DEFICITUL BUGETAR IN DOIA ANI DE MANDAT?
50 mil. lei, 60 mil. lei? CRETINULE, POATE TE TREZESTI CAI DECLARA VREUN CREDITOR INSOLVENTA MUNICIPIULUI! LA ASTA TE_AI GANDIT?
ma intreb cum a echilibrat bugetul? A INFLORIT, ASA PE HARTIE CUM PLACE DIRECTORESEI DE LA ECONOMIC, NEITURILE? FARA VREO SUSTENABILITATE REALA? CA DOAR DOAMNA DIRECTOREASA SE PROCEPE LA ASA CEVA!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate

Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

O nouă revenire de senzaţie. Ovidiu Popescu a semnat cu Poli Timişoara

Ovidiu Popescu a revenit la Poli Timişoara, după ce ultima dată a jucat la marea rivală UTA, de care s-a despărţit oficial. Popescu a mai jucat pentru Poli în perioada 2014-2016.   Politehnica se întăreşte cu un nou nume greu care a mai trecut prin Timişoara, având şi două meciuri pentru Naţionala României. Ovidiu Popescu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă revenire de senzaţie. Ovidiu Popescu a semnat cu Poli Timişoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai mulţi primari PNL din judeţ solicită demiterea lui Ionuţ Gaiţă din funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei Timişoara. Gaiţă este acuzat că le subminează relaţia cu Alfred Simonis, preşedinte CJ Timiş. De partea primarilor se plasează şi vicepreşedintele CJ Timiş Alin Popoviciu, cel care l-a pus în această funcţie pe Gaiţă.  Luni, mai mulţi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din nou scandal imens în PNL Timiş. Primarii vor capul liderului PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, fiindcă le torpilează relaţia cu Alfred Simonis
Zilele trecute la Baia Mare s-a disputat turneul final al Campionatului Național de rugby rezervat copiilor până în 14 ani. Cele mai bune nouă echipe din țară au luat cu asalt Maramureșul și și-au lăsat practic sufletul pe teren la fiecare partidă. Unul din cele mai importante cluburi de juniori din țară, Warriors Timișoara, și-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara&CSS Bega câștigă argintul național la U14! Într-o țară normală, echipa bănățeană ar urma să primească aurul
UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Pentru ediția a IX-a, care va avea loc în 3 și 4 octombrie 2026, ambasadoarea competiției este Nadia Comăneci. În cadrul UVT Liberty Marathon 2026, Nadia Comăneci va semna medalia oficială...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nadia Comăneci devine ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026
Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
În urma a noii acțiuni privind verificarea respectării legislației privind publicitatea, poliţiştii locali au aplicat  164 sancțiuni în valoare totală de 745.000 lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au desfășurat în ultima perioadă noi acțiuni de identificare și luare a măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și juridice care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de peste 700 de mii de lei aplicate de Poliţia Locală pentru încălcarea legislaţiei privind publicitatea/Foto
În aceste zile, la Palatul Parlamentului de la București are loc Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026. Participă reprezentanți ai autorităților central și locale, ai operatorilor regionali de apă, ai instituțiilor europene, mediului academic și sectorului privat. Compania Aquatim este reprezentată activ în cadrul forumului de către Ilie Vlaicu, director general...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, prezentă la Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026 prin intermediul Aquatim
Top