Petitie on-line impotriva clanului Carpaci

Timișorenii sunt chemați să protesteze împotriva evacuării unui corp de clădire de la Spitalul de Copii. Peste imobilul în cauză s-a pus stăpân vestitul clan țigănesc Cârpaci, celebru pentru învârtelile imobiliare pe care le-a făcut în Timișoara.

vladimir carpaci evacuare

Vineri, clanul țigănesc Cârpaci a preluat un corp al Spitalului de Copii, unde funcționa Secția Pneumologie și TBC. Cârpaci a devenit cu mai mulți ani în urmă proprietarul acestei clădiri, prin metode specifice, brevetate deja de clanurile de romi din Timișoara. Primăria n-a mai putut reacționa, astfel că familia lui Cârpaci a descins în clădirea din care au fost mutate atât aparatura și mobilierul, dar și pacienții și cadrele medicale.

Nu toți timișorenii au stat impasibili la această poveste. Sunteți invitați să votați on-line împotriva evacuării care a avut deja loc. Textul petiției prin care lumea este chemată să protesteze este următorul: „Un clan de țigani din Timișoara a pus stăpânire pe spitalele din oraș! Clădirea în care se afla laboratorul și secția de pneumologie pentru copii a ajuns, prin ordin judecătoresc, în mâinile proprietarilor de drept din anul 1995. Spitalul a continuat să funcționeze, întrucât nu s-a pus în nicio secundă problema evacuării. Asta până când clanul Cârpaci a achiziționat imobilul. După nici câteva luni de păsuire, cadrele medicale au fost nevoite să se mute. Toată aparatura, dar și copiii bolnavi au fost înghesuiți într-un alt corp al clădirii! Semnează Petiția dacă nu ți se pare normal ca un clan țigănesc să facă legea în România!”. Până luni dimineața, petiția a adunat aproape 1.300 de semnături, ințiatorii dorind să ajungă la cel puțin 1.500.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

carmen a spus: (noiembrie 4th, 2013 at 11:57 )

Spitalul de copii de la Timisoara este MIZERABIL , cadrele medicale sunt insa niste MARTIRI cei putin unele dintre ele…cu cit mai repede se pleaca de acolo intr-un nou spital nou asa cum vi s-a promis cu atit mai bine…ce va pasa voua daca proprietarii sunt nemti sau tigani, ce se schimba daca nu au facut nimc acolo?

ino the perfect spirit a spus: (noiembrie 4th, 2013 at 13:21 )

AR TREBUI SĂ LI SE CONFIȘTE TOATE ACTELE DE PROPRIETATE CU PRIVIRE LA CLĂDIRILE DIN TIMIȘOARA CU VALENȚE DE STAT SAU APARȚINÎND PATRIMONIULUI NAȚIONAL!ȘI SĂ I SE DEA DOAR DREPTUL ÎN CUR ȘI ÎMPINS PE SCĂRI SĂ-ȘI RUPĂ GÎTUL! AU AJUNS ȚIGANII SĂ COMANDE ÎN ROMÂNIA VAI DE ȚARĂ ȘI DE CEI CE SE NUMESC ROMÂNI!!TIMIȘOARA A FOST UN LOC RETRAS PENTRU EI ACUM VĂD CĂ AU IEȘIT LA ATAC AȘA SE ÎNTÎMPLĂ CÎND SE DOARME ÎN POST!! ROBU CONTROALE LA SÎNGE ȘI AFARĂ CU ȚIGANI CARE NU ÎȘI VĂD DE ETNIA LOR!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!

Dan a spus: (noiembrie 4th, 2013 at 14:03 )

Ţiganii sunt creaţia lui Dumnezeu aşa că ciocu mic şi la pupat moaşte cu voi. Atâta timp cât votaţi ca proştii o să trăiţi în continuare ca proştii. Bucuraţi-vă în continuare de pixurile, găleţile şi alte chestii promoţionale ce le-aţi primit şi băgaţi mâna adânc în buzunar ca să-l plătiţi pe popa evazionistul ca să vă boteze, cunune şi îngroape copii căci la spital nu aveţi nici o şansă. Şi bineînţeles, fiţi milostivi cu toţi cerşetorii ca să puteţi îngroşa conturile clanurilor de ţigani care „cumpăra” încet încet tot centul Timişoarei şi revendica toate clădirile istorice, cu ajutorul corupţilor din primărie, foarte amabili cu ţiganii şi foarte irascibili dacă te duci la ghişeu să ceri o adeverinţă sau alt act.

spalatOrza a spus: (noiembrie 4th, 2013 at 15:28 )

De ce nu investigati si nu faceti publice numele judecatorilor care au facut posibila retrocedarea acestor cladiri si evacuarea lor??? Cred ca e mult mai relevant.

eunuc a spus: (noiembrie 9th, 2013 at 16:38 )

carpaci nu sunt adevaratii proprietari sun falsii proprietari au falsifact actele stampila primariei si semnaturile daca se uita cineva in actele lor sunt flase nu sunt adevarate ei nu sunt proprietari la nici o cladire ei fura oamenii in germania bat copii nemtilor pe strada in germani furandule banii si cand vin i romania si se ia cineva de ei spun minciuni ca are lumea ceva cu ei e bine sa facem proteste si sa nu ne lasa intimidati de jandarmi cand e protest

Ciufundu a spus: (noiembrie 20th, 2013 at 21:00 )

Ciuhandu & Cojocari au donat toata Timisoara clanurilor tiganesti timp de 4 mandate, Cojocari este inca acoperit si sub poala USL de Dl. Robu. Ciuhandu ca sa nu mai candideze a facut o intelegere cu USL ca sa nu mai fie anchetat. Este de ajuns sa dati search „Ciuhandu Timisoara tigan” ca sa vedeti cum a ajuns Timisoara, capitala tiganilor din Romania. Mecanismul era relativ simplu:
1.Primarul anunta tiganii ce cladiri nu fusesera cerute la retrocedare
2. tiganii cereau in instanta retrocedarea pe niste hartii de mana sau false
3. Primaria accepta tacit validitatea actelor far sa le conteste.
4. Voila toate cladirile din centrul Timisoarei detinute de sasi au fost mostenite de tigani, care seamana ca 2 picaturi de apa cu germanii 🙂
USL si Robu au acceptat sa nu-l mai ancheteze nici pt autobuzele de 450.000 Euro bucata, amenajare mal Bega 125 mil Euro, contracte pt semne rutiere ale fiului lui Ciuhandu cu primaria Timisoara.
Hai Timisoara, capitala tiganilor 🙂
De remarcat ca tiganiii din centrul Timisoarei sunt anchetati de Politia Franceza in Timisoara, dar invizibili pentru autoritatile romanesti 🙂 Loool
Hmm, si da,faptul ca a fost votat 4 mandate spune ceva despre caracterul si inteligenta timisorenilor 🙂
PS: Tigan este un termen intalnit in Dex si ca sinonim si folosit de comunitatea rroma sa se autoidentifice

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel

Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis

Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș caută furnizor pentru patru noi autoutilitare. Acestea ar urma să ajute administrația județeană în desfășurarea activității, iar suma oferită la licitație se apropie de jumătate de milion de lei. Conform licitației lansate pe SEAP, CJT dorește să achiziționeze patru autoutilitare pentru parcul propriu al Consiliului Județean Timiș. Acestea sunt necesare, se spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană vrea să achiziționeze patru noi utilitare, cu alimentare pe motorină
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine în această perioadă epicentrul inovației în arhitectura incluzivă. Între 26 și 31 octombrie 2026, instituția găzduiește o inițiativă internațională unică: un Program Intensiv Mixt (Blended Intensive Programme – BIP) care provoacă viitorii arhitecți să exploreze dimensiunea senzorială, estetică și emoțională a spațiului, dincolo de simplele reguli ale funcționalității. Cum poate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum arată „acasă” când nu poți vedea? UPT provoacă viitorii arhitecți europeni să redefinească frumosul și incluziunea
Bogdan Cotîrță Gruicin prezintă Strada Labirint Et. 4 – povestea unor blugi rupți cu intenție, un performance la intersecția dintre muzică și storytelling, pe care l-a scris, compus și îl interpretează. Spectacolul are loc sâmbătă, 7 noiembrie, și duminică, 8 noiembrie, de la ora 20.00, la It – a space for it. Accesul este gratuit,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bogdan Cotîrță Gruicin prezintă Strada Labirint Et. 4 – povestea unor blugi rupți cu intenție
Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
Societatea Salubrizare SA, cea care asigură măturarea străzilor din Timișoara și aparține primăriei, va asigura managementul pentru cele trei centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, care vor fi deschise în oraș. Municipalitatea spune că amenajarea acestora merge bine. La noile centre se vor putea depune o largă gamă de deșeuri. ”Avansăm cu amenajarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenajarea centrelor de colectare a deșeurilor prin aport propriu e pe ultima sută de metri la Timișoara
Românii au ajuns să recupereze 97% din totalul ambalajelor pentru care au plătit acei 50 de bani la băuturile luate din magazine. RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, a anunțat evoluția și rezultatele sistemului pentru primele nouă luni ale anului 2026. iar Timișul e campion la recuperare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișenii sunt recuperatori campioni de ambalaje pet, sticlă și din metal, destinate băuturilor
În perioada 2–6 noiembrie, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează Zilele Carierei @ FAD UVT, un eveniment dedicat conectării studenților cu profesioniști din domeniul artelor vizuale, designului și industriilor creative. Ediția din acest an a Zilelor Carierei @ FAD UVT propune conceptul MAP – Mentori, Alumni, Practică, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Arte și Design Timișoara organizează o nouă ediție a Zilele Carierei @ FAD UVT
Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.