Robu: Stoia sa renunte la „fumigenele populiste mediatice”

Conferințele de presă ale lui Traian Stoia l-au scos din sărite pe Nicolae Robu. Primarul îi reproșează viceprimarului că lua date din dosare și le prezenta ca „mari descoperiri personale”. Robu îi cere lui Stoia să termine cu „fumigenele mediatice” și să nu mai acționeze după principiul „eu nu ascult de nimeni (n.m.: din Primărie, evident, căci altfel…)”!

robu la stoia

Întâi a izbucnit public, la o inaugurare de străzi nou asfaltate din cartierul Ronaț. Apoi, după ce „bomba” a explodat și a făcut valuri printre politicienii locali, primarul Nicolae Robu a redactat un comunicat în care explică de ce a decis să nu mai lucreze cu Traian Stoia. El pornește de la declarația făcută la televiziunile naționale, prin care anunța declanșarea unor anchete legate de modul în care multe clădiri din Timișoara au ajuns în posesia clanurilor țigănești.

„Am afirmat că, după toate aparenţele, acest lucru s-a întâmplat în stil mafiot, prin cârdăşii între beneficiari şi persoane importante din diverse instituţii ale statului şi administraţiei publice locale: Oficiul de Carte Funciară, Notariate, Instanţe judiciare, Poliţie, Primărie, etc. Primăria Municipiului Timişoara cooperează în prezent cu instituţii abilitate ale statului în încercarea de a face lumină în această speţă (…) o anchetă trebuie să se desfăşoare sub semnul discreţiei, pentru a nu li se facilita celor anchetaţi posibilităţi de contracarare a demersurilor derulate cu privire la ei.

În ceea ce mă priveşte, ca om responsabil, care doreşte cu adevărat reuşita anchetelor şi a cărui credibilitate este totală, date fiind, pe de o parte prestaţia în înaltele funcţii avute anterior, iar pe de altă parte, faptul că n-am avut niciodată nici cea mai mică tangenţă cu domeniul afacerilor imobiliare, am păstrat cu sfinţenie confidenţialitatea. Din păcate, nu acelaşi lucru îl pot spune despre dl. Viceprimar Traian Stoia, care, în pofida atenţionărilor mele, de fiecare dată când afla ce se anchetează şi cum stau lucrurile, organiza conferinţe de presă şi făcea totul public, prezentând informaţiile obţinute de la anchetatori drept mari descoperiri personale”, scrie Robu.

„Cer public, de asemenea, d-lui Viceprimar Traian Stoia, să înceteze cu dezvăluirile neavenite privitoare la aceste anchete, în încercarea de suplinire a lipsei de performanţă în exercitarea atribuţiilor ce-i revin, cu fumigene populiste mediatice care pot împieta asupra bunului mers al anchetelor. (…) Şi-i mai cer d-lui Viceprimar Traian Stoia să acţioneze în limitele legii şi ale prerogativelor pe care le are, şi nu discreţionar, după deviza «eu sunt legea, eu ştiu ce trebuie făcut, eu nu ascult de nimeni (n.m.: din Primărie, evident, căci altfel…)».”, și-a încheiat mesajul primarul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

Alin a spus: (noiembrie 8th, 2013 at 10:35 )

De parca nu e evident. Stoia e impins in fata de interese maaaari, si acuma o arde in lacrimogene sperand ca impresioneaza pe cineva! Bine dle profesor Robu, predati-i si o lectie de tact si bun simt la dl Stoia, ca se pare ca a uitat!

Crasi a spus: (noiembrie 8th, 2013 at 11:22 )

Ce spune acest psd-ist sunt numai minciuni, acuma doreste sa isi scoata fata curata dupa cate lucruri necurate a facut cu fratii cristescu? JALEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE

L@ura a spus: (noiembrie 8th, 2013 at 11:44 )

Ce pot sa spun decat Bravo ROBU! Stoia nu merita nimic!!! Numai tampenii face, numai mismasuri…jos Stoia!!! 🙂

caro a spus: (noiembrie 8th, 2013 at 11:57 )

Bravo domnule primar, asta da atitudine!

corco a spus: (noiembrie 8th, 2013 at 12:52 )

PSD-UL asta nu mai pleaca acasa, sa ne lase in pace, psd-istul trebuie sa pice!!!!

stefania a spus: (noiembrie 8th, 2013 at 15:26 )

Bravo Robu!! Nu-i mai lasa sa fure!

Paul a spus: (noiembrie 8th, 2013 at 16:03 )

Stoia nu mai stie ce sa indruge sa iasa la lumina, dar de faptul ca repezeste lumea in audiente cum pare aceasta treaba? Este de toata …!

hermes a spus: (noiembrie 9th, 2013 at 00:37 )

unde sunt postacii psd? simoniiiiiis treci la treaba ca diaconu a mobilizat deja latraii! baga si tu ceva!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica a învins o prim-divizionară în cantonamentul din Antalya

Poli se află în Antalya, unde în perioada 3-14 februarie susține o perioadă de pregărire centralizată. Bănățenii au învins în primul joic amical o echipă de Liga 5 din Polonia, 6-2 cu Czarni Pruszcz Gdański, iar astăzi au recidivat în vața unei echipe de primă ligă. Vorbim însă de primul eșalon din Kîrghistan și de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica a învins o prim-divizionară în cantonamentul din Antalya
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile cu chatbotul Agenția Națională de Administrare Fiscală în Spațiul Privat Virtual au adresat întrebări privind modul de depunere a Declarației Unice 212 și alte subiecte adiacente. În acest sens, A.N.A.F. oferă o serie de informațiile de interes public pe tema...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Duminică neagră pe șoselele din Banat! După tragicul accident din urmă cu două săptămâni când 7 fani PAOK au murit lângă Lugoj, este din nou doliu pe drumurile noastre, alte trei persoane murind astăzi. Pompierii militari cărășeni intervin în aceste momente pentru gestionarea unui accident rutier produs pe DN 6, în zona localității Cornea, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei morți în urma unui tragic accident pe DN6, în Banat
Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor la baza sportivă de TIP 1 care este acum abandonată în spatele fostului stadion Dan Păltinișanu, pe strada Costică Rădulescu. Aceasta este realizată de Compania Națională de Investiții (CNI), cu bani de la bugetul central. Fostul constructor a intrat în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu va fi finalizată de două firme din Moldova
Lucrările de ridicare a noului Centru de Mari Arși de la Timișoara au fost finalizate. Anunțul a fost făcut de către ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, acesta fiind primul asemenea centru pentru această specializare, care a fost terminat. Acum urmează etapa achiziției de echipamente, mai spune acesta. ”Construcția noului Centru de Arși Grav de la Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de construcție la noul Centru de Mari Arși Timișoara au fost finalizate/VIDEO
Educația începe cu oamenii care o fac posibilă Educația nu se schimbă prin reforme rapide sau prin acumulare de conținut, ci prin oamenii care o trăiesc zi de zi. Profesorii sunt cei care dau formă procesului educațional, iar modul în care ei sunt sprijiniți, formați și valorizați influențează direct calitatea învățării. Asociația SELLification4EDUcation a apărut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SELLification4EDUcation – educația inteligentă se construiește prin profesori susținuți
Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile cu chatbotul Agenția Națională de Administrare Fiscală în Spațiul Privat Virtual au adresat întrebări privind modul de depunere a Declarației Unice 212 și alte subiecte adiacente. În acest sens, A.N.A.F. oferă o serie de informațiile de interes public pe tema...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de la Timișoara, din cadrul Spitalului de Copii Louis Țurcanu. De asemenea, a mai fost deschis un nou centru la Craiova. Centrul de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova va fi dedicat diagnosticului şi managementului integrat al angioedemului ereditar, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății
Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse de Alstom. Acestea urmează să deservească și o serie de rute care leagă Timișoara de alte orașe. Cele două sunt ultimele dintr-o serie de 12 dintr-un pachet care urmează să fie predate spre utilizare celor de la CFR Călători. Este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost recepționate noile rame electrice care vor circula de la Timișoara pe calea ferată/Foto
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.