Arbitrii de la Botosani l-au enervat pe Robu, dar l-au salvat pe Sunda

Primarul Nicolae Robu s-a făcut foc și pară pe contul său de Facebook, ținta fiind de această dată arbitrii meciului pierdut de ACS Poli la Botoșani cu 0-1. Cu toate că ACS Poli a jucat ceva fotbal abia în ultimele minute, în postare, Robu are cuvinte de laudă pentru jucătorii și antrenorii, pe care-i criticase dur după meciul cu Săgeata Năvodari.

sunda02

„E scandalos de nedrept ce s-a întâmplat la Botoșani. N-am văzut niciodată atâta nedreptate la un meci de fotbal: două eliminări, la două faulturi de joc, mai degrabă de galben decât de roșu, un gol anulat pt ofsaid imaginar, penalty clar în favoarea noastră neacordat – și încă în ultimul minut! -. Partea bună este că, în sfârșit, am putut vedea că AVEM ECHIPĂ. Ea trebuie, însă, lăsată să joace, nu ținută inhibată în propriul teren! A dovedit că poate când am rămas în 10 și apoi în 9. Hai Poli! Trebuie să ne salvăm și la anul vom fi din nou ce-am fost și mai mult decât atât”, a postat Robu. Dincolo de subiectivismul arătat de primar, trebuie spus că totuși ambele eliminări au fost acoperite de regulament, mai ales cea a lui Gorobsov. Cât despre penalty, exact același gen de fază a fost în prima repriză și în careul lui Poli. Discutabilă este doar faza golului necordat. Cât despre faptul că Poli a ieșit la joc în zece și apoi în nouă oameni, era culmea să stea cu fundul în poartă ca să apere un eșec cu Botoșaniul! De altfel, din mesajul lui Robu se desprinde ideea că antrenorul Aurel Șunda va rămâne pe bancă, cu toate că meciul cu moldovenii a reprezentat un ultimatum pentru el. Se pare că, până la urmă, Șunda a avut noroc tot cu arbitrul care a eliminat doi jucători de la Poli, acordându-i astfel alibi antrenorului. Fiindcă nu se poate spune că Poli ar fi obținut mai mult dacă juca în 11 oameni. Mai ales după două meciuri în care a jucat în superioritate numerică.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

pif a spus: (martie 9th, 2014 at 17:09 )

dar unde este Sabin Cara? cred ca ziarul asta ar trebui sustinut de toate orasele care sint in Liga 1. toate jocurile pina acum au fost cistigate cu noroc chior, bulan adica, iar toate jocurile in care Poli a fost desavantajata major ca la Brasov, Chiajna, Botosani, ieri,. daca te iei dupa Banat.ro, de ce poarta numele asta e neclar, Botosaniul a facut un joc exceptional si merita sa castige cu virf si indesat. e de inteles ca cei de la ACS Poli nu dau nici o informatie ziarului Banat.ro, iar ziarul raspindeste in mare parte zvonuri pentu ca nu da nici un ban sa-si procure informatiile. ieri la Botosani nu a fost nici un ziarist de la Banat.ro, nici un Sabin Cara, Iulia Avram si Eugen Sasu. puteau sa fie si sa transmita informatii in ziua si preziua meciului, dar e mai simplu sa stai la birou si sa colportezi zvonuri ca in toata perioada de transferuri.

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (martie 9th, 2014 at 17:25 )

ROBU AI DREPTATE!DAR AI ȘTIUT DINAINTE! AȘA SE JOACĂ ACUM ESTE CINE PE CINE ȘI ÎN ARBITRAJ!DECI AI GRIJĂ RETURUL TREBUIE ATACAT CU MAXIMĂ SERIOZITATE!ORICUM ȘUNDA TREBUIE SCHIMBAT ACOLO SE VA AJUNGE!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (martie 9th, 2014 at 17:48 )

ROBU! ÎȚI MAI DAU UN EXEMPLU!LUAȚI CASETELE
DE LA ULTIMELE MECIURI CU FAZELE DE ARBITRAJ ȘI FAPTUL CĂ ȘUNDA A FOST AMENDAT SI SUSPENDAT ABUZIV ȘI FACEȚI PLÎNGERE DESPRE ARBITRAJ TENDENȚIOS ÎN MECIURILE CARE AU FOST LA FIFA ȘI UEFA!ȘI EI SÎNT DATORI SĂ ANALIZEZE CAZUL ȘI ARBITRAJUL ROMÂNESC ARE DE SUFERIT!!POATE
NU SE IAU MĂSURI EXTRAORDINARE DAR VĂD CĂ MĂCAR NU SÎNTEM FRAIERII DE SERVICIU!PENTRU CĂ LUCRURILE VOR CONTINUA
SȘI PÎNĂ CÎND NU AVEM O VOCE FERMĂ VOM SUFERI ENORM DE PE URMA ARBITRAJULUI ROMÂNESC!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!

@pif a spus: (martie 9th, 2014 at 18:01 )

Amice, esti plecat rau cu sorcova! Ce fel de bani ar trebui sa dea astia ca sa primeasca informatii? Apropo, informatii de la un club finantat din bani publici… Du-te de te plimba, ia o gura de aer… Se pare ca ai mare nevoie.

@@pif a spus: (martie 9th, 2014 at 20:52 )

amice,ori esti de la astia,ori esti postac politic, ori esti tembel rau !!! sau ai dreptate, ziaristii trebuie sa stea pe buda si sa scrie si sa plece de acolo numai si numai daca li se deconteaza drumul din bani publici !

@@pif a spus: (martie 9th, 2014 at 23:31 )

cred ca ai inteles gresit:normal ar fi fost sa isi ia un bilet de tren cu echipa in directia Botosani sa stea doua zile la hotel si sa vina inapoi tot cu trenul. astia sint banii dati cu care se obtin informatii, inclusiv salariul reporterului pe 2 zile, clare si credibile. faptul ca e un club din bani publici sau nu, nu are importanta. daca e un club finantat din bani publici nu inseamna ca informatia e pe gratis. mai ieftin si cam ce se practica la Banat.ro este sa stai in redactie si sa publici ce auzi de la unul si altul, adica zvonuri care sint de fapt, cum am spus, pe gratis.

radu a spus: (martie 10th, 2014 at 09:15 )

DA , UN PRIMAR HABARNIST ACORDA UNCA O SANSA UNUI ANTRENOR HABARNIST ! Sunda e varza si va fi schimbat dupa infrangerea cu Brasovul ! Ahhh , nu va fi schimbat nici atunci deoarece nu va fi pe banca……. NU MERITAM IN LIGA 1 ! La nici un nivel nu suntem de liga 1-a

@radu a spus: (martie 10th, 2014 at 11:38 )

daca unii tembeli ca tine nu merita echipa in divizia A, nu inseamna ca toti timisorenii nu merita, dar oricum parerea ta nu conteaza…

poli a spus: (martie 10th, 2014 at 12:53 )

pe sunda ba il salveaz albitri ba portari ba norocu cand o sai vina randu sa fie demis o sal demita asta e viata antrenorilor

amigo a spus: (martie 10th, 2014 at 13:08 )

Nascuti in trecut , gandesc tot ca-n trecut , conduc , ca in trecut , asta este acum la clubul Poli ! sunt depasiti total de ceea ce inseamna LIGA 1 si nu fac absolut nimic pentru a se intrezari vreo speranta ! echipa se indreapta cu pasi mari spre liga 2 (aici si cu ajutorul conducerii si antrenorilor , nu poti sa fii un club de liga 1 si sa te conduca jakie ionescu!), iar daca va retrograde,cred ca se va ajunge la desfiintare deoarece nimeni nu-si va asuma raspunderea si totul se va arunca asupra jucatorilor.Pacat , deoarece pana ca jucatorii sa fie vinovati, sunt altii care ii duc sau I-au adus acolo.

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (martie 10th, 2014 at 14:26 )

POLI ANUL ĂSTA OBIECTIV! SALVAREA DE LA RETROGRADARE!SEZONUL URMĂTOR NUMAI EU INO ȘTIU CE SE MAI ÎNTÎMPLÂ!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2

Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional

Economic vezi arhiva Economic

Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost reprezentată și în juriul tehnic internațional al FIRST Global Challenge 2026, cea mai mare competiție internațională de robotică pentru liceeni, prin Theodor Grumeza, asistent universitar doctorand la Facultatea de Informatică, în timp ce echipa națională, pregătită cu sprijinul UVT, câștigă argintul la „FIRST Global Challenge” 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa de informatică a României, pregătită cu sprijinul UVT, a obținut un important premiu la un concurs internațional
Joi va avea loc vernisarea expoziției „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, organizată de Muzeul Național al Banatului, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, strada Martin Luther nr. 4. Expoziția, coordonată de muzeograful Marius Cornea, este organizată în memoria arheologului Florin Medeleț (1943–2005), director al Muzeului Banatului între anii 1974 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul din Timișoara se deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”
Cel puțin din punct de vedere al clasamentului, ACSM Reșița – CSM Slatina a fost derbiul etapai a IX-a a ligii secunde, iar miza a fost și ea importantă pentru că ambele echipă luptă pentru podium, deși oltenii nu au drept de promovare. După un meci intens, bănățenii de munte s-au impus meritat cu 3-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reșița bate liderul din Slatina și dinamitează lupta la podium. Poli Timișoara rămâne singura neînvinsă din Liga 2
Meci cu final așteptat la Suceava, acolo unde formația locală Cetatea nu a avut mari emoții cu CSC Dumbrăvița, echipă parcă condamnată la retrogradare. A fost 3-1 pentru gazde, după ce la pauză tabela nu se „dezghețase”. Prima repriză a fost dominată de echipa din Bucovina, care a avut o posesie mult superioară și ocazii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum era de așteptat, Dumbrăvița pierde pe „Areni” și preia „lanterna”! Antrenorul Fabian… rezistă
  Maya Ecaterina Giotea a demonstrat din nou că este una dintre cele mai spectaculoase voci ale noii generații. După ce a uimit întreaga Europă, tânăra artistă în vârstă de 16 ani din Timișoara a urcat pe scena de la Vocea României în ediția din 9 octombrie 2026, declanșând un adevărat război strategic între antrenori....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fenomenul Maya Ecaterina Giotea: De la cel mai rapid „Golden Buzzer” din istoria Marii Britanii, la un „Super Block” incendiar la Vocea României/VIDEO
Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Primăria comunei Remetea Mare a făcut un nou pas important în realizarea proiectului privind parcul fotovoltaic din localitatea Ianova, respetiv montarea postului TRAFO. Proiectul pentru parc este depus spre finanțare nerambursabilă prin Ministerul Energiei. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Remetea Mare are ca obiectiv obținerea independenței energetice la nivel local prin construirea unei infrastructuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progres important în realizarea parcului fotovoltaic de la Ianova, comuna Remetea Mare
Mare bucurie pentru toți copiii care practică sportul la CS Timișul Șag. Toţi cei 270 de prichindei din cadrul clubului au primit seturi complete de echipament sportiv – tricou, șort, jambiere și trening. De asemenea, pentru dotarea clubului au fost achiziționate materiale sportive noi, esențiale pentru antrenamentele și competițiile viitoare. Investiția îi vizează pe toți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipamente noi pentru micuţii sportivi de la CS Timișul Șag
Un weekend de neuitat alături de cei dragi înseamnă experiențe și momente de care să vă bucurați împreună. Cei mici pot porni într-o aventură printre dragoni gigant, pot păși în lumea poveștilor alături de „Scufița Roșie” și vor descoperi o expoziție fascinantă de fluturi și broaște. O aventură spectaculoasă îi așteaptă pe cei care ajung...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoni giganţi, teatru interactiv și expoziție de broscuțe și fluturi, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.