Mircea Mihaies – de la amenintarea cu moartea in oficiosul PSD Timis la „fascistul batran” al lui Ponta

În urmă cu exact zece ani, în primăvara lui 2004, scriitorul și dascălul universitar Mircea Mihăieș era atacat la modul cel mai grobian posibil în oficiosul de la acea vreme al PSD Timiș. Era în plină epocă Adrian Năstase, o perioadă în care libertatea presei în România ajungea la genunchiul broaștei. Apoteotic, articolul se termina cu o amenințare cu moartea la adresa cunoscutului intelectual timișorean. El era astfel judecat, condamnat, urmând să fie și executat pentru „vina” că nu ridica ode Regimului Năstase. „Acest fanatic grăsuț, cu șolduri late, practică același și același tip de discurs din 1990 încoace. (…) Pe alde Mihăieș să-l lăsăm așadar în singurătatea și izolarea lui. Conectat la aparatele lipsei de realism și năucelii politice, poate că va respira artificial și vom reuși să-l păstrăm în viață. Până după alegeri”, era verdictul dat în ziarul patronat atunci de mai mulți lideri ai PSD Timiș.

Ideea transmisă era cât se poate de transparentă: scriitorul era lăsat în viață până după alegeri, adică să vadă „marea victorie” a partidului unic, urmând să fie „decuplat” ulterior de la „aparate”. Într-un stil pur mafiot, numărul de ziar cu articolul în cauză i-a fost strecurat scriitorului pe sub ușa de la apartament. Articolul cu pricina a stârnit un mare scandal în epocă, dar fără urmări clare. S-a întâmplat însă ca PSD și Adrian Năstase să piardă alegerile, iar Mihăieș a fost „lăsat” să trăiască. Pe atunci Victor Ponta umbla cu șepci maoiste pe cap și se declara un mare admirator al criminalului Che Guevara. (Un individ atât de sângeros și scelerat c-a ajuns să fie repudiat chiar și de Fidel Castro, care l-a trimis la moarte în Bolivia.)

Inspirat probabil de Guevara, Ponta se luptă și acum cu fasciștii, moșierii sau burghejii. Și iată ce spune la exact un deceniu de la articolul din oficiosul PSD Timiș. „Erau acolo persoane (la ICR – n.a.) care au făcut deseori declarații și au exprimat opinii anti-românești, chiar fasciste, nu exagerez, pentru că dacă vă uitați la domnul, e un domn Mihăieș, dânsul e de extremă dreapta, e un fascist bătrân așa, că nu credeam că mai există neonaziști în Europa, uite, există și în România”, grăiește „guevaristul” de serviciu. Nu mai e vorba de o amenințare cu moartea, dar discursul este asemănător cu cel din urmă cu un deceniu, există aceeași violență de limbaj, atingând inclusiv probleme fizice (atunci Mihăieș era „grăsuț”, acum e „bătrân”).

Nu mai vorbesc de schema de gândire primitivă de extracție bolșevică: „cine nu e ca noi e fascist, legionar, neonazist”. (Așa cum la Antena 3, cine nu-l pupă în cur pe Felix, musai e băsist.) Vă amintiți, în 1990, „Tătucul” lui Ponta, Ion Iliescu, vedea la tot pasul rebeluni legionare? Problema e însă alta. Aceste similitudini arată că oricine mai crede că PSD s-a reformat și nu mai e același din 2000-2004 se înșală amarnic. Așa cum i s-a întâmplat, de exemplu, lui Crin Antonescu, convins, într-o vreme, că e altceva….

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, şi primarul Orașului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, au semnat acordul de parteneriat pentru cea mai importantă investiție de agrement și turism pregătită în județul Timiş. Este vorba de aquapark-ul care va fi ridicat în cel mai vestic oraş al României. Investiția urmează să primească finanțare prin Programul Regional Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un pas important privind construirea unui aquapark la Sânnicolau Mare. A fost semnat parteneriatul cu CJ Timiş
În weekend, de Sfânta Maria, se anunţă mare sărbătoare la Şag, atunci când se vor organiza Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Printre manifestările care vor avea loc se numără şi un turneu de fotbal dedicat exclusiv iubitorilor de fotbal din Şag. Acesta se va desfăşura, începând cu ora 9.00, la Arena Şag....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turneu de fotbal la Şag, duminică, de Zilele Comunei
Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina
Trecerea de la viața de licean la rigorile lumii medicale devine mai ușoară pentru tinerii din vestul țării. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), prin intermediul societății studențești EMSA, a dat startul celei de-a doua ediții a proiectului „How to Med School”, un program dedicat elevilor care visează la o carieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tabără de vară pentru viitorii studenți UMF
Municipalitatea timișoreană a reușit finalizarea proiectelor propuse de elevii liceelor timișorene în cadrul propriei viziuni a bugetarii participative, care anul trecut a vizat doar această categorie socială. La Liceul Waldorf, trei dintre cele patru propuneri ale elevilor au fost deja transformate în realitate. Noile dotări includ echipamente pentru activitățile extracurriculare, inclusiv pentru trupa de dans...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Versiunea cu totul unică a bugetării participative a Primăriei Timișoara are primele rezultate
„Ultimul ingredient” / „The Last Ingredient”, filmul realizat de Visit Timiș, a câștigat categoria Young Chef Ambassadors în cadrul competiției internaționale Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism. Filmul se numără astfel printre cele 14 producții câștigătoare ale ediției din acest an. Începând de acum și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Ultimul ingredient” a câştiga categoria Young Chef Ambassadors la Food Film Menu 2026. Publicul poate vota acum filmul Banatului
UPT dă ora exactă în tot ce înseamnă Electronică, Inginerie Electrică, Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome. Performanța internațională în cercetare se conectează direct cu formarea viitoarelor generații de ingineri: trei dintre cei șase cercetători din România incluși de Research.com în clasamentul Electronics and Electrical Engineering sunt afiliați Universității Politehnica Timișoara. Universitatea Politehnica Timișoara ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaștere! UPT, lider național în Electronică și Inginerie Electrică
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.