Numele celui de-al șaselea membru al Comitetului Director de la ACS Poli e secret până miercuri. Președintele Consiliului Județean, Titu Bojin, a decis cine va completa formula de conducere a clubului de fotbal, dar mai păstrează puțin suspansul. Tot miercuri, el va anunța și numirea lui… Stelu Iordache!
Titu Bojin a decis deja cine va fi cea de-a șasea persoană care va ajunge în Comitetul Director al echipei de fotbal ACS Poli. Deoarece se află la București, președintele CJ Timiș preferă însă să păstreze un pic misterul. „Miercuri voi da numele celor doi. Probabil că unul este Stelu Iordache (!! – n.r.), iar al doilea îl nominalizăm. Eu sunt la București și nu mă mai ocup de treaba asta până miercuri dimineață când ajung”, ne-a declarat Titu Bojin. Interesant este că Bojin susține că una dintre persoanele pe care le va numi în CD de la Poli este Stelu Iordache, deși numele acestuia a apărut deja luni, în comunicatul semnat, la comun, de președintele CJ și primarul Nicolae Robu. Comitetul Director al clubului de fotbal este format din șase persoane. Cinci dintre acestea – Liviu Anton – președinte, Florențiu Staicu – vicepreședinte, Ioan Miculaș, Viorel Boiț și același Stelu Iordache – au fost trecute în comunicatul de luni al lui Robu și Bojin. Primarul Timișoarei a anunțat, pe de altă parte, că și-a „declinat” interesul în a nominaliza un al șaselea membru.
Comentarii prin facebook