Mutat de trei ani, Memorialul Revolutiei nu are de unde sa dea unui revolutionar peste 150.000 de euro chirie pentru vechiul sediu

Memorialul Revoluției n-are liniște nici la trei ani de când s-a mutat din clădirea pe care o primise spre folosință de la CL Timișoara. Imobilul dărăpănat în care s-au investit în jur de 400.000 de euro a fost retrocedat foștilor proprietari. Printre aceștia, și un revoluționar cu acte în regulă: consilierul județean PP-DD Petru Juravle. Asociația Memorialul Revoluției trebuie să le plătească acestora peste 150.000 de euro, chirie și penalități. Bani evident nu sunt.

memorialul revolutiei

Disperare! Acesta este cuvântul folosit de Traian Orban, directorul Asociației Memorialul Revoluției, pentru a descrie situația în care se află acum. Orban susține că a încercat, alături de colegii săi, să-și facă dreptate în toate instanțele judecătorești din Timișoara, dar niciuna nu-i dă câștig de cauză, chiar dacă, spune el, are documente care demonstrează nevinovăția asociației pe care o conduce. Totul a început în 1998, când Consiliul Local Timișoara a permis ca Muzeul Memorialul Revoluției să funcționeze într-o clădire de pe strada Ungureanu nr. 8. Imobilul era într-un stadiu deplorabil, fiind dat în folosință memorialului cu condiția reabilitării. Au fost investite sume pentru refacerea clădirii, dar și pentru organizarea de spații noi, printre care și o mansardă. În 2007 a început un proces prin care proprietarii clădiri susțineau că Asociația Memorialul Revoluției ocupă imobilul abuziv. În 2012 s-a decis mutarea muzeului într-un spațiu nou. La finalul procesului, Asociația Memorialul Revoluției a aflat că trebuie să plătească noului proprietar peste 600.000 de lei, reprezentând chirie și penalități.

Reprezentanții muzeului nu se opun restituirii clădirii, dar li se pare anormal să plătească chirie. „Ne-am făcut datoria și am investit bani publici într-un imobil care nu ne aparținea. Apoi ne-am trezit cu o hârtie, o decizie a consiliului local, prin care s-a decis retrocedarea imobilului către niște proprietari. (…) Noi am solicitat recuperarea banilor, am primit acest nou imobil, o fostă cazarmă și am vrea să folosim banii respectivi, nu ca să ne îmbogățim, ci ca să facem reparațiile necesare. Avem documente pentru fiecare leu investit din bani publici. Suntem pedepsiți de parcă am fi niște infractori”, susține Traian Orban. Conform acestuia, instanța ar fi trebuit să țină cont de investiția de 1,7 milioane de lei făcută de Ministerul Culturii în imobilul de pe strada Ungureanu. În plus, reparațiile făcute la clădirea în care funcționează acum muzeul sunt doar „spoieli”. „Când plouă, fugim prin pod cu gălețile. Trebuie să facem reparații. Se lucrează la un proiect tehnic pentru clădire, dar o asemenea clădire necesită lucrări de consolidare și mansardare, canalizare, încălzirea, pereți exteriori… tot”, explică Orban.

În spatele întregii situații se află Petru Juravle, consilier județean din partea PP-DD, coproprietar al clădirii de pe strada Ungureanu și reprezentant al celorlalți proprietari. În 2010, Juravle, la rândul lui revoluționar cu indemnizație, susținea că are documente care demonstrează că autorizația de construcție pentru reamenajarea imobilului de pe strada Ungureanu a fost încălcată. Petru Juravle nu a putut fi contactat până la ora redactării acestui material.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR

Senatorii USR au sesizat Curtea Constituțională, alături de opt senatori PNL, pe noua lege a integrității adoptată miercuri de Parlament. Sunt vizate în sesizare cele două amendamente care au ridicat, încă din timpul dezbaterilor în comisiile parlamentare, serioase suspiciuni că ar încălca Legea fundamentală.  Demersul are drept scop obținerea garanției că noua lege ANI corespunde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR a cerut Curții Constituționale să se pronunțe pe noua lege ANI, ca o garanție că este îndeplinit corect jalonul PNRR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica a semnat un acord cu U Cluj și va mai aduce cinci jucători „under”

Întăriri la sectorul jucătorilor sub 21 de ani. Poli și U Cluj un acord de colaborare care la prima vedere va aduce câștig clubului bănățean. În condițiile în care FRF a aprobat, în această vară, Regulamentul de Cooperare a Cluburilor (detalii, aici), stabilind cadrul juridic, condițiile de încheiere și funcționare a acordurilor de parteneriat sportiv între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica a semnat un acord cu U Cluj și va mai aduce cinci jucători „under”
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Întăriri la sectorul jucătorilor sub 21 de ani. Poli și U Cluj un acord de colaborare care la prima vedere va aduce câștig clubului bănățean. În condițiile în care FRF a aprobat, în această vară, Regulamentul de Cooperare a Cluburilor (detalii, aici), stabilind cadrul juridic, condițiile de încheiere și funcționare a acordurilor de parteneriat sportiv între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica a semnat un acord cu U Cluj și va mai aduce cinci jucători „under”
În urmă cu un an, deBanat.ro prezenta povestea studioului LUN, un proiect creat la Timișoara de Manuela Marchiș Blînda și Cezar Blînda, în care sculptura, psihologia și designul contemporan se întâlnesc într-un limbaj artistic inspirat de natură. Atunci am vorbit despre începuturile atelierului, despre filosofia „neo-organică” și despre felul în care fiecare obiect este conceput...
Citeşte tot articolul Citeste articolul LUN – Designul care pune Banatul pe harta obiectelor cu poveste
Se anunță sărbătoare de zile mari la Şag, de Sfânta Maria, atunci când se vor organiza Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Primăria şi Consiliul Local ale Comunei Șag și Parohia Ortodoxă Română Șag organizează în 15 și 16 august Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Manifestările se vor desfăşura la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Sfânta Maria, mare petrecere lângă Timişoara: Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană
Circulația rutieră pe DN7, în zona Leșnic se va desfășura cu restricții. De săptămâna viitoare, în apropierea localității din județul Hunedoara, vor începe lucrările de consolidare a corpului drumului, pe sectorul situat în vecinătatea râului Mureș. Soluția tehnică adoptată constă în consolidarea corpului drumului cu piloți forați. Totodată, vor fi refăcute structura rutieră și sistemul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se consolidează DN7 cu piloți forați, pe malul Mureșului. Vor fi restricții de circulație până la finalul anului
Societatea de Ttransport Public Timișoara anunță că începând de luni, 10 august, și până în luna decembrie, chioșcul de bilete din Piața Traian va fi închis temporar, ca urmare a lucrărilor de infrastructură desfășurate în zonă. Pentru achiziționarea titlurilor de călătorie, călătorii sunt rugați să utilizați celelalte chioșcuri STPT din apropiere sau din alte zone...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT închide temporar chioșcul de bilete din Piața Traian
Universitatea Politehnica Timișoara a primit recent, vizita unei delegații din Japonia, participante la programul internațional REC, un proiect de schimb cultural și educațional dedicat tinerilor. UPT este singura universitate din România inclusă în itinerarul delegației, care vizitează Timișoara, Craiova, Oradea și București. Întâlnirea de la Universitatea Politehnica Timișoara a avut loc după vizita delegației la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din Țara Soarelui Răsare pe Bega! Tineri japonezi au vizitat UPT pentru a promova România în Japonia
În aceste zile de caniculă, Primăria Timişoara a deschis, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Timiș, Crucea Roșie și Școala Postliceală „Henri Coandă”, mai multe puncte de prim ajutor și hidratare în oraș. Totodatp, municipalitatea a invitat instituții și operatori economici din oraș să se alăture inițiativei. Se anunță în continuare o vară caniculară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canicula continuă. Au fost deschise mai multe puncte de prim ajutor şi hidratare în oraș
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.