CJ Timis nu poate prelua realizarea centurii de sud

Opoziția a propus, în plenul CJ, ca realizarea centurii ocolitoare a Timișoarei să fie preluată de administrația județeană, care ar putea colabora cu cea locală, eventual cu bani de pe Programul Operaţional Regional. Amendamentul a căzut la vot.

reparatii-la-drumuri

Democrat-liberalul Marius Martinescu a spus că, din moment ce proiectul centurii de sud a Timişoarei, are un studiu de fezabilitate cel mai avansat din punct de vedere al documentaţiei, ar putea obţine bani din Programul Operaţional Regional. L-a completat colegul său de partid, Alain Rus, care i-a spus lui Titu Bojin că, dacă administraţia judeţeană ar prelua acest obiectiv, puterea ar câştiga alegerile. „Oricum le câştig. La dezbaterea masterplanului mi s-a promis ca centura de sud Timişoara va fi prinsă pentru finanţare. Nu ştiu dacă-i cazul să discutăm politic (…) Centura Nord este cuprinsă împreună cu autostrada Belgrad-Timişoara în următorul proiect. Pentru noi e vitală ideea de centură sud. Nu am nimic împotrivă să putem realiza centura sud şi cu sprijinul nostru şi al Timişoarei, în momentele de prietenie mai apropiată cu unul dintre edilii Timişoarei am agreat această idee. Se va încheia şi campania şi după aceea putem discuta şi de susţinerea centurii Sud. Nu cred că trebuie făcut din asta un punct de scandal între stânga şi dreapta, interesul e al tuturor”, a replicat Bojin.

„Centura Timişoarei face parte din portofoliul de drumuri naţionale ale CNADNR şi nu este pregătită o documentaţie ca să vedem ce înseamnă proiectul respectiv. Proiectul e al CNADNR, nu putem să băgăm drumurile lor. Nu-i pe lege, nu putem să ne implicăm (…) Marius Martinescu cere să preluăm noi iniţiativa, judeţul, de a contribui la realizarea centurii. Una e centura, alta e implicarea. Amendamentul dumnealui solicită implicarea consiliului judeţean în realizarea centurii. Nu cred că putem prelua noi de la CNADNR. Bugetul nostru este de 140 milioane de euro pe an, iar centura costă 100 de milioane de euro. Dar, sigur, împreună cu Timişoara sunt de acord ca pentru anul viitor să găsim o soluţie (…) Nu avem nicio şansă să o preluăm noi”, a spus Bojin. Amendamentul a căzut la vot.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

setko a spus: (octombrie 29th, 2014 at 13:37 )

cum dracu pot sa ia cladiri din centrul orasului(GARNIZOANA) SI ALTE OBIECTIVE(STADIONUL DAN PALTINISANU) dar cand e vorba sa face ceva pentru oras nu pot nimic, asta este BOJIN cu studii la stefan gheorghiu. Poate ne spune cineva cati bani a primit TIMISUL pe vremea lui bojin. Banii nu se dau pe pupici in dos, pentru asta se primesc doar promisiuni ce a primit defapt si „mecanicul” nostru.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Din august începe modernizarea liniei de tramvai din Traian. Circulația în zonă va fi afectată

Luna august va aduce și începerea modernizarii liniei de tramvai din proiectul de regenerare urbană a zonei Piața Traian. Operațiunile vor începe pe data de 3 august, sunt lucrări la cel mai important tronson de infrastructură pentru tramvaie din oraș, respectiv la Bulevardul 3 August 1919 și în intersecția de la colțul Pieței Traian. Intervențiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din august începe modernizarea liniei de tramvai din Traian. Circulația în zonă va fi afectată
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Doi importanți oficiali europeni vor participa la Forumul Timișoara pentru Valori Europene

Forumul Timișoara pentru Valori Europene se va bucura de prezența a doi importanți oficiali europeni, Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (2019–2024) și comisar european pentru concurență (2014–2024) și Marcelo Rebelo de Sousa, președintele Portugaliei (2016 – 9 martie 2026). Ei se vor afla la Timișoara în perioada 5–6 noiembrie 2026. Forumul este organizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi importanți oficiali europeni vor participa la Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Cupa CSM Lupte Plajă aduce spectacol sportiv la Timișoara, în Parcul Rozelor

Timișoara găzduiește în perioada 25–26 iulie 2026 competiția Cupa CSM Lupte Plajă, un eveniment sportiv dedicat secției de lupte, organizat de Clubul Sportiv Municipal Timișoara în cadrul proiectului Mișcare, energie și performanță pentru Timișoara – SCM 2026. Altfel de competiție cu un plus de spectacol. Evenimentul se va desfășura la Baza sportivă CSM Parcul Rozelor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa CSM Lupte Plajă aduce spectacol sportiv la Timișoara, în Parcul Rozelor
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, admite că România va putea reveni la un deficit bugetar de 3% doar în anul 2031. aceasta, după ce a analizat Raportul BNR publicat cu titlul „Sustenabilitatea financiară – De la deficite la convergență nominală”. Raportul arată că România a ajuns într-un punct de presiune fiscală majoră: deficit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Devenit deja tradiţional, Festivalul Avioanelor – “Folk pe aeroport” se întoarce la Buziaş, cu cea de-a XI-a ediţie. Manifestarea este organizată de Primăria Buziaș şi Asociaţia Culturală “Izvoraşul” în colaborare cu Terasa „La Aeroport”. Festivalul se va desfăşura pe perioada a două zile, respectiv 18 şi 19 iulie 2026. Primăria Buziaș și Asociația Culturală „Izvorașul”, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festivalul avioanelor revine în weekend la Buziaş cu cea de-a XI ediţie
Luna august va aduce și începerea modernizarii liniei de tramvai din proiectul de regenerare urbană a zonei Piața Traian. Operațiunile vor începe pe data de 3 august, sunt lucrări la cel mai important tronson de infrastructură pentru tramvaie din oraș, respectiv la Bulevardul 3 August 1919 și în intersecția de la colțul Pieței Traian. Intervențiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din august începe modernizarea liniei de tramvai din Traian. Circulația în zonă va fi afectată
Mult discutata demolare a Morii Prohaska, de pe splaiul Titulescu, a intrat, până la urmă, în atenția unei instituții de control. Este vorba despre Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș, iar controlul s-a făcut în urma sesizărilor privind praful generat de demolări. Operațiunea a avut loc în urma sesizărilor trimise de cetățeni și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Demolarea vechii mori de pe bulevardul Titulescu, în control. Amenzi aplicate, de 15.000 de lei
Timișoara găzduiește în perioada 25–26 iulie 2026 competiția Cupa CSM Lupte Plajă, un eveniment sportiv dedicat secției de lupte, organizat de Clubul Sportiv Municipal Timișoara în cadrul proiectului Mișcare, energie și performanță pentru Timișoara – SCM 2026. Altfel de competiție cu un plus de spectacol. Evenimentul se va desfășura la Baza sportivă CSM Parcul Rozelor,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa CSM Lupte Plajă aduce spectacol sportiv la Timișoara, în Parcul Rozelor
Consiliul Județean Timiș a parafat cel mai mare proiect de infrastructură rutieră din județ, cel care va fi realizat pe DJ 684, vizat fiind tronsonul dintre Luncanii de Jos și limita de județ cu Carașul. Valoarea lucrărilor va fi deo sută de milioane de euro. Tronsonul amintit face parte din Transluncani. “Am semnat contractul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cel mai mare proiect de infrastructură rutieră din Timiș, de o sută de milioane de euro, poate începe
MedLife și clubul municipalității, SCM, au încheiat un parteneriat pentru servicii medicale. MedLife este cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, fondată în 1996. Compania oferă o gamă completă de îngrijire, incluzând clinici multidisciplinare, laboratoare de analize și spitale. Colaborarea stabilită prin contractul recent semnat se întinde în prima fază pe o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timișoara, parteneriat pentru un viitor mai sigur cu MedLife
Doar trei unităţi de învăţământ din Timişoara se situează în clasamentul celor mai bune 50 de licee din ţară, în funcţie de media la bacalaureat, clasament realizat de ziare.com. Este vorba de Colegiul Național „CD Loga”, locul 17, Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”, locul m41, şi Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, locul 50. În clasamentul realizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul celor mai bune 50 de licee din ţară în funcţie de media la bacalaureat. Niciun liceu din Timişoara în primele 15
Mihai Chiș, matematician și cadru didactic al Facultății de Informatică din cadrul Universității de Vest din Timișoara, a fost desemnat coordonator al lotului României la Olimpiada Internațională de Matematică (International Mathematical Olympiad – IMO) 2026, cea mai prestigioasă competiție internațională de matematică destinată elevilor de liceu. Ajunsă la cea de-a 67-a ediție, Olimpiada Internațională de Matematică se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un profesor timișorean conduce echipa de matematicieni ai României la IMO 2026
Participanții din Academia Teach for Romania au ajuns Giarmata și Cerneteaz, acolo unde au cunoscut familii, au ascultat povești, în cadruzl unei ”imersiune în comunitate”. Şcoala Gimnazială din Giarmata face parte dintr-un prooiect strategic Teach for Romania. Academia Teach for Romania  este o organizație non-guvernamentală, care de 14 ani recrutează și pregătește oameni valoroși să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Imersiune în comunitate”. Academia Teach for Romania derulează un proiect la Giarmata
În 1981, la Timișoara, echipa profesorului Petru Drăgan realiza primul transplant renal de la donator decedat din România. Prima dată când, în această țară, un organ trecea de la un om care murise la un om care putea trăi. S-a întâmplat aici. Nu la București. Nu la Cluj. La Timișoara. În 2007 s-a făcut ultimul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rinichii pleacă la Cluj
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.