„Mesterul Manole”, adus la viata de Ioji Kappl dupa 40 de ani

O operă rock, de 90 de minute, de inspirație folclorică, cu 60 muzicieni implicați. Asta pune la cale Josef Kappl, fostul „Phoenix”. „Meșterul Manole” va fi realizată, la Timișoara, în colaborare cu Filrmonica Banatul.

Opera „Meșterul Manole” se bazează pe un libret scris de Victor Cârcu în anii ’70. La vremea respectivă însă, textul a fost considerat nepotrivit de responsabilii comuniști și respins în 1973, astfel că opera rock a trupei Phoenix nu s-a mai realizat. În urma proiectului, formația a scos un E.P. omonim care a conţinut trei piese.

Ioji Kappl a redescoperit textul acum cinci ani, Victor Cârcu și-a dat acceptul, astfel că legendarul basist a mers mai departe. „Opera va avea o tentă folclorică predominantă, durează 90 de minute şi va avea premiera la Timişoara în septembrie-octombrie, urmând ca alte reprezentaţii să se desfăşoare la Mănăstirea Curtea de Argeş şi la Bucureşti.

Finanţările pentru acest proiect ambiţios vin din partea Ministerului Culturii, al Ministerului Turismului şi din surse private. Filarmonica are o deosebită onoare de a participa la acest proiect. Acest proiect nu are nicio legătură cu trupa Phoenix, este un proiect al lui Kappl, la care vor participa şi Mircea Baniciu şi alţi muzicieni“, a spus directorul Filarmonicii Banatul, Ioan Gârboni.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Gauss topografie timisoara

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La numai o zi după ce a obținut o mare victorie prin condamnarea lui Liviu Dragnea la trei ani și jumătate de închisoare cu executare, șefa DNA, Laura Codruța Kovesi a ajuns la Timișoara. Ea va primi tradiționalul premiu “Speranța” acordat în fiecare an de Societatea Timișoara personalităților marcante care au contribuit la instaurarea democrației și menținerea speranței în România. Printre cei care au luat de-a lungul timpului acest premiu se numără Corneliu Coposu, Ticu Dumitrescu, Ana Blandiana, Monica Lovinescu etc.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Laura Codruța Kovesi – la Timișoara. Premiile Societății Timișoara
Judecătorii au încheiat deliberările în dosarul angajărilor fictive în care Liviu Dragnea este acuzat de instigare la abuz în serviciu. Ei au amânat deja de trei ori decizia în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman. Președintele PSD Liviu Dragnea a primit 3 ani și 6 luni cu executare.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liviu Dragnea, condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare!
Anunțate sau pe șest, concursurile pentru posturile de membri în consiliile de administrație ale STPT și Piețe SA au un numitor comun: PNL. Asta susțin reprezentanții PSD Timiș, care spun că primarul Nicolae Robu umple CA-urile de liberali care îi sunt apropiați, acesta fiind singurul criteriu de selecție.
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD acuză asaltul PNL asupra societăților Primăriei Timișoara și haosul de la CL. Idolu: Nu mai vrem să fim complici cu Nicolae Robu
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com