„Saptzecistii”, antrenorii la moda in Liga I. Aurel Sunda, in top trei antrenori varstnici

Ştiu ce trebuie să facă un antrenor şi ştiu că într-o zi voi fi demis. Tineretul abia aşteaptă să vină să conducă”, a declarat Aurel Şunda la finalul jocului câştigat de Poli Timişoara cu mare noroc pe terenul celor de la Gaz Metan Mediaş. În spatele acestor vorbe s-ar putea ascunde faptul că Şunda conştientizează că în prima ligă nu mai sunt la modă antrenorii din generaţia sa.

sunda

Antrenorul lui Poli este pe locul al treilea în topul celor mai vârstnici antrenori din primul eşalon. Primul este şi singurul antrenor străin. Neamţul Ewald Lienen, care pregăteşte de anul trecut Oţelul Galaţi, este şi singurul tehnician trecut de 60 de ani care antrenează o echipă românească din Liga I. În acest top este urmat de doi antrenori născuţi în 1957, Cornel Ţălnar, în prezent la FC Braşov, şi timişoreanul Aurel Şunda. Ţălnar este mai mare decât Şunda cu patru luni, primul fiind născut în iunie, în vreme ce bănăţeanul s-a născut în octombrie. Cosmin Contra şi Laurenţiu Reghecampf, doi dintre cei mai bine cotaţi antrenori români ai momentului, sunt şi printre cei mai tineri antrenori din prima ligă, ambii născuţi în 1975, Contra fiind mai mic cu trei luni decât antrenorul Stelei. De altfel, „şaptezeciştii” sunt cei mai la modă antrenori din primul eşalon. Mai bine de jumătate din echipele româneşti sunt pregătite de antrenori născuţi după anul 1970. Mihai Teja, tehnicianul celor de la Universitatea Cluj, este cel mai tânăr antrenor din Liga I. Acesta nu are nici 36 de ani, pe care îi va împlini abia în septembrie.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (February 25th, 2014 at 14:05 )

MULTUMESC ȘUNDA!BANATUL TIMIȘOARA TE PRIMEȘTE ȘI IUBEȘTE DAR LASĂ-NE! VREM UN ALTFEL DE FOTBAL!ROBU CE SE AUDE DE GRIGORAȘ?????

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!

sorin a spus: (February 25th, 2014 at 16:16 )

Normal ar fi sa urmeze la carma Petroiescu. Daca-l aducem innapoi pe Velcea….

Ionel G. a spus: (February 25th, 2014 at 17:32 )

Cosmin Petruescu le da clasa si lui Sunda si lui Velcea, asta e clar. Dar, stati linistiti, Velcea nu doarme.

pif a spus: (February 26th, 2014 at 20:00 )

Heynkes fostul antrenor a lui Bayern avea anul trecut 69 de ani. a cistigat campionatul Germaniei, Champions Leag si tot ce era de cistigat. Laur Regecampf dupa o cariera mediocra la echipe de categoria doua, gen Cottbus, unde nu a rupt gura tirgului, ce a cistigat? un titlu de campion cu Steaua? si asta datorita faptului ca are 37 de ani? nu prea inteleg mesajul articolului.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

Daca e plen cu revolutionari, e scandal la Timisoara

Sunt 28 de ani de la Revoluția din 1989, dar nu e liniște. Revoluționarii din Timișoara continuă să se certe fără jenă, la fiecare plen festiv. Plenul a fost condus de consilierul local și revoluționarul Lucian Căldăraru. Concluzia, după zeci de minute de contre: nu există recompensă materială pentru cei care au ieșit în stradă în acel decembrie.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Daca e plen cu revolutionari, e scandal la Timisoara
CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu, mustruluit serios de Vasile Blaga pentru relatia cu primarii

Într-o vizită discretă făcută în Timiș, fostul copreședinte al PNL Vasile Blaga s-a întâlnit, la Gottlob, cu șeful PNL Timiș, Nicolae Robu, și primarii din județ. Fost senator de Timiș, Blaga i-a cerut pe un ton imperativ lui Robu să se împace cu primarii „rebeli”, în caz contrar să plece din funcția de șef al filialei.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Robu, mustruluit serios de Vasile Blaga pentru relatia cu primarii
MNB – Muzeul Național al Banatului

Sport vezi arhiva Sport

Heraeus
Statiunea Buzias

Social vezi arhiva Social

Decembrie 1989 – Decembrie 2017. Mama de erou al Timisoarei: Nu a meritat acel sacrificiu

A fost din nou acea zi a anului, în care lacrimile se adună pe chipurile părinților care, în însângeratul decembrie al lui 1989, au rămas fără copii. E 17 decembrie, iar în Cimitirul Eroilor din Timișoara tăcerea e așa de adâncă, încât doare. E cu atât mai trist cu cât unii dintre părinții fără copii spun răspicat că n-a meritat sacrificiul.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Decembrie 1989 – Decembrie 2017. Mama de erou al Timisoarei: Nu a meritat acel sacrificiu

Economic vezi arhiva Economic

Centura de Sud tot nu are castigator, termenul a fost depasit din nou. Cine pierde timpul pe la Bucuresti?

Centura de Sud a Timișoarei e tot în aer. Termenul pentru anunțarea constructorului a fost, din nou, depășit. În martie 2017, pe când premier era Sorin Grindeanu, șeful PSD, Liviu Dragnea, declara, la Timișoara, că „dacă nu se reușește desemnarea unui proiectant-executant până la sfârșitul anului, chiar pierdem timpul pe la București”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura de Sud tot nu are castigator, termenul a fost depasit din nou. Cine pierde timpul pe la Bucuresti?

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

A fost din nou acea zi a anului, în care lacrimile se adună pe chipurile părinților care, în însângeratul decembrie al lui 1989, au rămas fără copii. E 17 decembrie, iar în Cimitirul Eroilor din Timișoara tăcerea e așa de adâncă, încât doare. E cu atât mai trist cu cât unii dintre părinții fără copii spun răspicat că n-a meritat sacrificiul.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Decembrie 1989 – Decembrie 2017. Mama de erou al Timisoarei: Nu a meritat acel sacrificiu
Centura de Sud a Timișoarei e tot în aer. Termenul pentru anunțarea constructorului a fost, din nou, depășit. În martie 2017, pe când premier era Sorin Grindeanu, șeful PSD, Liviu Dragnea, declara, la Timișoara, că „dacă nu se reușește desemnarea unui proiectant-executant până la sfârșitul anului, chiar pierdem timpul pe la București”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura de Sud tot nu are castigator, termenul a fost depasit din nou. Cine pierde timpul pe la Bucuresti?
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top