Consiliul Județean Timiș a declarat război pe viață și pe moarte ambroziei. Măsura prin care a demarat această bătălie este însă cel puțin discutabilă. Aleșii județeni au alocat 100.000 de lei pentru… tipărirea de pliante și afișe prin care populația să fie avertizată de neplăcerile provocate de această plantă! Liderii Noua Republică Timiș consideră că la mijloc este o afacere cu accente electorale, banii pentru afișe mergând către clientela PSD.
„Este adevărat că această plantă este dăunătoare sănătății umane, ea fiind una dintre cele mai mari și mai puternice surse de polen alergogen din natură. Este adevărat și că există o politică la nivel național de combatere a acestei plante, dar de aici până la a cheltui 100.000 de lei (un miliard de lei vechi) pe pliante, afișe, broșuri și deplasări în județ ni se pare o distanță enormă”, se arată într-un comunicat de presă al Noii Republici Timiș. Liderii filialei au suspiciuni vizavi și de momentul ales de conducerea CJ pentru campania anti-ambrozie, respectiv în plină campanie electorală. „Dată fiind și experiența anilor electorali anteriori, suntem covinși că această campanie împotriva ambroziei nu este altceva decât recompensarea celor care au prestat servicii electorale către cei aflați la putere. Este în esență doar o plată din banii Timișului și ai cetățenilor acestuia către aceeași clientelă de partid”, sunt convinși liderii Noii Republici. Ei au făcut și un calcul referitor la ce se poate achiziționa cu suma respectivă. Astfel, din cei 100.000 de lei se pot tipări 250.000 de afișe, „adică un afiș pentru fiecare casă – poate și cu fotografia tătucului Titiu Bojin privind blând asupra turmei pe care o păstorește cu atâta drag” sau două milioane de fluturași.
Comentarii prin facebook