Lucrarile la Muzeul Banatului vor fi gata „cand pleaca sau se intorc oamenii din vacanta”!

În februarie, președintele Consiliului Județean, Titu Bojin, anunța că prima etapă a reabilitării Muzeul Banatului  trebuie încheiată în iunie. Acum, Bojin nu știe dacă lucrările vor fi terminate la timp, dar speră că, în final, vor fi respectate termenele. Reabilitarea Castelului Huniade costă peste 52 milioane de lei, cea mai mare parte din fonduri europene. Partea proastă este că, dacă lucrarea nu e finalizată la timp, banii pot fi pierduți.

muzeul banatului

În luna februarie, Titu Bojin spunea că vremea a ajutat constructorii de la Muzeul Banatului și se declara mulțumit de felul în care se mișcă aceștia. În plus, era convins că lucrările se vor încheia la termenul stabilit din iunie. Acum, președintele CJ Timiș nu știe care este stadiul lucrărilor, dar spune că e posibil ca termenul să fie prelungit. „Miercuri dimineață sunt convocați cei de la Muzeul Banatului. În principiu, da, se termină etapa întâi. Avem termen până la sfârșitul lunii, dar probabil că o să mai putem apela la noile prelungiri, ca să nu pierdem banii. S-a făcut consolidarea, etapa a doua înseamnă acoperiș și interioare. Au fost probleme pe perioada de iarnă, pentru că nu am putut să turnăm betoane, dar acum nu mai este niciun motiv ca să nu se termine lucrarea. Dacă se termină cu cinci zile mai devreme sau mai târziu, nu contează. Important este să ne încadrăm în numărul de luni care a rămas până anul viitor, ca să nu pierdem fondurile”, susține președintele CJ Timiș.

Dacă Bojin spune că greul abia acum începe, Dan Radosav, director interimar al muzeului, este de altă părere. Acesta spune că, după ce prima etapă va fi finalizată, deși nu știe nici el când se va întâmpla acest lucru, lucrările vor intra pe „un făgaș normal”! „Nu cred că pierdem fondurile. Peste 90% din lucrările din prima fază sunt făcute. S-a lucrat la consolidare, iar în a doua fază urmează să se lucreze, din fonduri europene, la modernizare, în interior și în exterior. O să se facă, dacă ne ajută Dumnezeu și punem și noi umărul un pic, până la finele lui 2015. Nu pot să dau o dată exactă când se vor finaliza lucrările, pentru că foarte puțin ține de noi, dar în momentul în care se vor termina consolidările, lucrurile vor intra pe un făgaș normal”, ne-a declarat Radosav. Directorul interimar al Muzeului Banatului e mulțumit și că lucrările „întotdeauna merg bine”. Cu toate acestea, este ambiguu în ceea ce privește momentul finalizării primei etape, care ar putea fi… „când pleacă sau se întorc oamenii din vacanță”!

Muzeul Banatului funcționează, din 1948, în Castelul Huniade, cea mai veche clădire atestată din Timişoara. Prima construcție datează din vremea regelui Carol Robert de Anjou, între 1307 și 1315, și a fost grav avariată de un cutremur. Ulterior, în perioada 1443-1447, pe vremea lui Iancu de Hunedoara, a fost ridicat un nou castel, după planurile italianului Paolo Santini de Duccio. Avariat în timpul mai multor asedii, castelul a fost reconstruit, iar aspectul său actual datează din 1856. Castelul Huniade este reabilitat prin fonduri din Programul Operațional Regional 2007-2013. Valoarea totală a acestuia este de 52,5 milioane de lei, contribuția CJ Timiș fiind de 18,8 milioane de lei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Top