De Ziua Serviciilor Publice, primaria a promis ca vom avea apa calda la iarna! / FOTO

Motociclete, ambulanțe, grenade, contoare, calorifere, bărci, flori – acesta a fost „arsenalul” zilei de sâmbătă în Piața Traian. Primăria a organizat a doua ediție a Zilei Serviciilor Publice, la care timișorenii au fost invitați să vină să vadă ce le pot oferi diverse instituții. Viceprimarul Dan Diaconu a spus, cu această ocazie, că nu vor mai fi probleme cu apa caldă. Asta, după ce orașul a stat aproape 24 ore fără.

ziua serviciilor publice

Primăria i-a invitat, sâmbătă, pe timișoreni în Piața Traian, la a doua ediţie a Zilei Serviciilor Publice. Aici au fost montate, de dimineață, pavilioane ale mai multor instituții: Primăria Timişoara, Horticultura, Aquatim, Retim, Colterm, Drumuri Municipale, RATT, Pieţe SA, Poliţia Locală, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară, Serviciul de Ambulanţă, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, Administraţia Bazinală de Apă Banat, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Merlin”, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş și Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”. În piață au fost aduse mașini de gunoi, ambulante, dube de poliție, bărci pneumatice sau motociclete, dar și un robot de intervenții al Aquatim, cei mai fericiți fiind, evident, copiii, care au avut voie să le încerce pe toate. Tot cu această ocazie, operatorul de apă-canal și-a lansat noua siglă verde-albastră, inspirată de istoria Timișoarei și de preocuparea companiei pentru ocrotirea mediului.

Ziua Serviciilor Publice este preluată de municipalitatea timișoreană direct din Bavaria, de la München. Prima ediție a avut loc în 2013, în Piața Unirii, chiar înainte ca aceasta să intre în șantier, iar anul trecut evenimentul nu s-a ținut. „Ziua Serviciilor Publice se desfășoară pentru a doua oară la Timișoara, după un model preluat din experiența de 16-17 ani de la Munchen, și este o expunere a serviciilor publice către cetățeni. Sunt peste 20 de standuri aici, de la Ambulanță până la Jandarmi, de la Poliția Locală până la Aquatim sau societatea de piețe. Este vorba despre marea majoritatea a serviciilor publice oferite atât de primărie, cât și de alte autorități în municipiul Timișoara. Ele își arată potențialul în această manifestare, care cred că este una de bun augur pentru cetățenii orașului”, a declarat viceprimarul Dan Diaconu.

Evenimentul a fost organizat chiar a doua zi după ce Timișoara a rămas aproape 24 de ore fără apă caldă, furnizorul de gaz închizând robinetul către Colterm, din cauza neplății unor facturi. Diaconu spune că lucrurile s-au rezolvat. „Astăzi pot să spun că da, le putem asigura timișorenilor servicii publice fără probleme. Inclusiv apă caldă, a fost o întrerupere de ceva mai puțin de 24 de ore, pe care eo regretăm și o regretă și societatea furnizoare de apă caldă. S-a ajuns la o eșalonare îndeajuns de avantajoasă pentru ambele părți cu societatea de gaz astfel încât nu vor mai exista în cursul acestui an probleme la apa caldă”, a precizat viceprimarul. Acesta nu a putut spune totuși ce datorii are compania de termoficare către diverși furnizori.

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Campioana națională de fotbal fete a Școlii 24 confirmă și anul acesta prin calificarea la etapa finală a Cupei Tymbark Junior U12

Recent a avut loc etapa zonală de Fotbal fete – U 12 ani – ”Cupa Tymbark Junior”, competiţie desfăşurată în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Reprezentantele județelor Arad, Alba, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinţi și Timiș au oferit un adevărat spectacol fotbalistic, cu momente memorabile desfășurate pe terenurile de joc ale bazei sportive Euro Center Sport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioana națională de fotbal fete a Școlii 24 confirmă și anul acesta prin calificarea la etapa finală a Cupei Tymbark Junior U12
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT continuă să inoveze şi în domeniul cultural: vouchere speciale pentru studenţi

UPT nu înseamnă doar învăţământ de calitate, dimensiunea institului cu o istorie de peste 100 de ani fiind dată şi de programele inovative şi în alte domenii, cum ar fi de exemplu cultura. Dacă în 2023 Universitatea Politehnica Timișoara și-a deschis spațiile și a organizat cele mai multe evenimente în cadrul Capitalei Culturale Europene, dimensiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT continuă să inoveze şi în domeniul cultural: vouchere speciale pentru studenţi
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La câteva ore de la declarațiile de presă ale lui Alin Nica, pe tema procesului de contestare a alocării banilor din bugetul de echilibrare, respectiv a sumelor allocate pentru drumurile locale, Mihai Ritivoiu, prefectul de Timiș, îi răspunde. El spune că procesul se putea judeca și în lipsa reprezentanților Prefecturii, problemele sunt cu totul altele....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul Mihai Ritivoiu îi răspunde lui Alin Nica, pe tema procesului cu CJT: ”Disperare fantastică? O fi, dar nu la mine”
Alianța Timișoara Unită, care îl susține pe Dominic Fritz la Primăria Timișoara, respectiv Alianța Dreapta Unită, care îl susține pe Alin Nica la șefia Consiliului Județean, au avut luni zi plină. Acestea au depus dosarele de candidatură pentru liderii lor și pentru listele cu consilieri, la Biroul Electoral Municipal Timișoara și la Biroul Electoral Județean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz și Alin Nica și-au depus candidaturile la funcția de primar al Timișoarei și președinte al Consiliului Județean Timiș
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a primit o carte de rezident din partea autorităților române și anunță că nu are niciun buletin de Germania sau vreun domiciliu secret acolo. În plus, după Paști își va depune dosarul pentru obținerea cetățeniei, a anunțat, luni, Fritz. Tocmai ce mi-a venit cartea de rezidență permanentă, spune cu mândrie primarul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz are carte nouă de rezidență permanentă în Timișoara
Fostul primar Nicolae Robu minte cu o debordantă naturaleţe chiar şi atunci când minciuna este mai mult decât evidentă. De unde rezultă că la el minciuna este patologică. S-a întâmplat în urmă cu o zi, într-un – să-i spun aşa – război al stickerelor. În urmă cu o zi, primarul Dominic Fritz a prezentat pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (8). Patologia minciunii. Robu minte de îngheaţă apele chiar şi atunci când minciuna e de prisos
Recent a avut loc etapa zonală de Fotbal fete – U 12 ani – ”Cupa Tymbark Junior”, competiţie desfăşurată în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Reprezentantele județelor Arad, Alba, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinţi și Timiș au oferit un adevărat spectacol fotbalistic, cu momente memorabile desfășurate pe terenurile de joc ale bazei sportive Euro Center Sport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioana națională de fotbal fete a Școlii 24 confirmă și anul acesta prin calificarea la etapa finală a Cupei Tymbark Junior U12
Alin Nica, președintele CJT, acuză Prefectura Timiș că tergiversează procesul în care a contestat modul de alocare a banilor din fondurile de echilibrare, respectiv banii pentru drumuri de la Consiliul Județean.  În acest fel se dorește întârzierea alocării banilor, prilejul fiind folosit de PSD ca și formă de luptă politică.  “Săptămâna trecută am avut termen...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele CJT acuză “Prefectura PSD” că tergiversează procesul fondurilor bugetare de echilibrare, în scop politic
UPT nu înseamnă doar învăţământ de calitate, dimensiunea institului cu o istorie de peste 100 de ani fiind dată şi de programele inovative şi în alte domenii, cum ar fi de exemplu cultura. Dacă în 2023 Universitatea Politehnica Timișoara și-a deschis spațiile și a organizat cele mai multe evenimente în cadrul Capitalei Culturale Europene, dimensiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT continuă să inoveze şi în domeniul cultural: vouchere speciale pentru studenţi
Un domeniu în care am rămas din nou în urmă față de alte județe este cel al festivalurilor de muzică. Aici nu mai este vina ‘Bucureștiului care nu ne-a dat bani’, ci o problemă locală, de colaborare și organizare. Este frustrant ca timișorenii să fie nevoiți să meargă la Cluj pentru Untold și Electric Castle...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara merită un festival muzical de top
Primarul suspendat al comunei Checea, Daniel Florea, nu va mai putea candida pentru un nou mandat, potrivit unei decizii definitive din justiţie. Este al treilea primar, după Recaş şi Şandra, care are interzis la candidatură. După edilii PSD din Recaş şi Şandra (ultimul suspendat din funcţie) nici Daniel Florea, primarul suspendat al comunei Checea, nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un primar din Timiş are interzis la candidatură. PNL-istul Daniel Florea nu va putea candida pentru Primăria Checea
Top