Ireversibil: rauri de emotii la concertul de ramas bun al lui Teo Milea / FOTO

Un om și un pian. Nimic mai simplu și, în același timp, nimic mai complicat. Concertul de lansare a albumului „Open Minds”, semnat Teo Milea, a dat frâu liber emoțiilor atât pentru artistul aflat în fața unei mari aventuri, cât și pentru publicul care a umplut la refuz sala Filarmonicii Banatul.

Teo_01-10-2015-5725

Teo Milea și-a luat rămas bun, joi, de la fanii și prietenii lui din Timișoara. Talentatul pianist va pleca în Canada peste mai puțin de trei săptămâni și a ales să-și lanseze cel mai recent album, „Open Minds”, în „sufrageria muzicală” a Filarmonicii Banatul. La fel ca și la concertul precedent desfășurat în același loc, în martie 2014, Teo a reușit să umple sala, semn că muzica lui atinge suflete. A fost plin de lume, de toate vârstele, cu toții veniți să (re)descopere noile povești muzicale semnate Milea. În sală a plutit, pe durata celor câteva zeci de minute ale concertului, un aer melancolic, cu râuri de emoție înspre și dinspre scena pe care Teo și pianul lui au țesut o nouă istorie a sentimentelor. Au fost piese noi, în care se simte deopotrivă nostalgia plecării și anticipația unui alt început, dar și cântece pe care fanii le cunosc deja de la primele acorduri. Pe scenă au urcat, de asemenea, Amalia Gaiță, care a cântat „În timp”, flautistul Ionuț Cădariu, care a realizat mai multe piese în colaborare cu Teo, și toboșarul Adrian Șchiopu. Au fost și lacrimi, abia ghicite pe obrajii artistului, care a încercat să nu-și dea frâu liber emoțiilor, și bisuri, și multe-multe aplauze. Concertul de la filarmonică a fost ultimul susținut de Teo Milea la Timișoara pentru o bună perioadă de timp, așa că din „playlist” n-a putut lipsi „Ireversibil”… Înainte de a pleca spre Canada, el are concerte în Arad și București. Apoi, la început de noiembrie, Teo are deja programat un prim eveniment în Toronto, orașul căruia, de acum încolo, îi va spune casă…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Fresh Kebab

Administratie vezi arhiva Administratie

CCIAT

Politica vezi arhiva Politica

Centrul de Echitatie Herneacova

Sport vezi arhiva Sport

MNB – Muzeul Național al Banatului

Social vezi arhiva Social

Primaria vrea sa cumpere fostul liceu al Postei. Dorel Borza trebuie sa afle daca se poate si cat costa

Încă nu s-a înțeles cu Inspectoratul Școlar Timiș asupra campusului Liceului CFR, dar primăria anunță că vrea să cumpere o altă clădire pe care s-o dea școlilor. Este vorba despre fostul liceu al Poștei, din care elevii s-au mutat acum câțiva ani. Robu ar mai vrea pentru școli și... fosta vilă a lui Ceaușescu.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria vrea sa cumpere fostul liceu al Postei. Dorel Borza trebuie sa afle daca se poate si cat costa
Statiunea Buzias

Economic vezi arhiva Economic

Petru Daea, la deschiderea Banat Agralim: Despre agricultura si eprubete

Expoziţiile de animale şi păsări, dar şi de utilaje agricole, sunt, şi în acest an, „vedete” pentru publicul larg care vizitează cea mai nouă ediţie a Banat Agralim. Ajunsă la cea cu numărul 15, expoziţia s-a deschis vineri la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Petru Daea, la deschiderea Banat Agralim: Despre agricultura si eprubete

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sunt doar două zile pe an în care cei din Beba Veche și Kubekhaza se pot vizita fără să facă un ocol de 80 de kilometri. Locuitorii din România, Serbia și Ungaria au profitat de deschiderea temporară a punctului de trecere a frontierei Triplex Confinium. Euroregiunea DKMT a împlinit 20 de ani, iar aniversarea a stat tot sub spectrul unui sinistru gard de sârmă ghimpată.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Euroregiunea DKMT, la 20 de ani: Gardul de sarma ghimpata rezista si ar putea crește / FOTO
Error, no Ad ID set! Check your syntax!
Top