Sorin Dragoi, sedus si abandonat de Dragnea sau Daddy nu mai e ce-a fost?

Delegația lui ACS Poli s-a întors de la București mai mult decât umilită, cu un scor cumulat de 1 – 20. Fiindcă au fost două „meciuri” în decurs de câteva ore, unul pe gazon, iar altul în birourile LPF. Dacă duminică seara elevii lui Ionuț Popa au fost pur și simplu demolați de rezervele Stelei, a doua zi, președintele lui Poli a pierdut și mai categoric lupta pentru președinția LPF. Mai exact, a fost carnagiu în toată regula, Drăgoi obținând în confruntarea cu Gino Iorgulescu doar propriul său vot, din calitate de președinte al lui ACS Poli. Dacă în privința lui Poli nu se pot spune multe lucruri în afară de faptul că n-a reușit să depășească perioada critică începută în momentul în care s-a anunțat că echipa nu va primi bani de la municipalitate, în cazul lui Drăgoi s-au întâmplat câteva lucruri stranii.

deBanat.ro scria, acum ceva timp, că „după Grindeanu, un alt Sorin din Timișoara e ispitit de promisiunile lui Dragnea”. Să fim serioși, Drăgoi nu e chiar atât de naiv încât să fi intrat în această luptă fără să-și calculeze cât de cât șansele. Iar o promisiune de sprijin i-a venit chiar de la Liviu Dragnea, fostul lui coleg de facultate. Sau cel puțin liderul PSD i-a sugerat timișoreanului sprijinul său. Cert este faptul că știrea privind implicarea lui Dragnea în lupta pentru șefia LPF în favoarea lui Drăgoi avea mai mult decât un sâmbure de adevăr, iar fostul city manager al Timișoarei s-a bazat pe acest ajutor. Să fi fost însă păcălit, ca de altfel mulți alții, de vicleanul fost baron de Teleorman?

Sau e altceva la mijloc? În mod foarte curios, Dragnea a rupt tăcerea vizavi de posibila sa implicare în alegerile de la LPF în seara precedentă scrutinului. Abia după meciul catastrofal cu Steaua, membrii delegației timișorene au auzit de interviul dat de liderul PSD în care se declară nemulțumit că Drăgoi i-a folosit numele în timpul campaniei. Mai mult, el a dat de înțeles că și l-ar dori pe Iorgulescu în fruntea LPF, deoarece l-ar lega de acesta o veche prietenie. Cert este faptul că, abia când au aflat de interviu, Drăgoi și staff-ul său au realizat că alegerile sunt pierdute. Ba unii din delegație l-au sfătuit să se retragă, ceea ce el n-a făcut. De altfel, după alegeri, Drăgoi a făcut trimitere la interviul lui Dragnea, afirmând că e greu să te bați cu un candidat preferat.

Și acum câteva lucruri care cam dau cu virgulă în această poveste. Dacă era așa de supărat pe implicarea numelui său în aceste alegeri, de ce Dragnea n-a răbufnit mai repede? Mai ales că se declară vechi amic al lui Gino. De ce a așteptat ultima zi pentru a se arăta nemulțumit? Apoi, poți să-l crezi pe Dragnea pe cuvânt? Nu de alta, dar chiar în același scurt interviu, mahărul PSD-ist scoate o minciună mai mare decât el, afirmând că nu s-a implicat niciodată în fotbal și nu ar fi bine ca politicul să se amestece în acest fenomen. Chiar așa? E de notorietate faptul că, în urmă cu patru ani, Iorgulescu l-a bătut pe Mitică Dragomir având sprijinul PSD. Iar o întâlnire între Iorgulescu, Ponta și Dragnea a fost surprinsă de reporteri chiar în seara dinaintea alegerilor. La fel ca actualul interviu.

Oare n-ar mai putea fi și o altă explicație, în afară de aceea că Dragnea l-a părăsit cu premeditare pe Drăgoi? Dar dacă a încercat să-l sprijine și nu i-a reușit? Și ca să nu pară un loser, în ultima zi a venit cu interviul privind susținerea pentru Gino. La urma urmei, după ce-a pierdut controlul în partid și guvern, cu ce-or fi mai fraieri oamenii din fotbal să se lase influențați de toanele lui Daddy? Care, oricât s-ar zbate, nu mai e nici pe departe ce-a fost.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

vest a spus: (octombrie 24th, 2017 at 09:50 )

Indiferent de Gragnea si alte influente, Dragoi si cu Lae sunt jalnici, si asta nu doar la fotbal…

Ion a spus: (octombrie 24th, 2017 at 12:52 )

Dragoi mai bine ca vine înapoi la Poli, fără el se închide clubul.
Bafta Sorin la Poli!

LUKE a spus: (octombrie 24th, 2017 at 13:05 )

ROBU ESTE CEL MAI TARE! FARA EL NU AR MAI FI EXISTAT FOTBAL IN TIMISOARA! VOTATI CU EL MAI OAMENI BUNI DACA VRETI PROSPERITATE

anteconbega a spus: (octombrie 29th, 2017 at 13:43 )

Cher Duke, apud Luke, candidează din nou Robu? Luna asta sau cealaltă? Alegeri anticipate, pe persoană fizică? Unde? Lae Robu pentru noi/ este nea Grindeanu Doi! Freddy prim ministru!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Derby în Ronaţ. SCM USV Timişoara întâlneşte campioana, Dinamo

Etapa a treia din Liga de Rugby programează un nou meci acasă pentru Leii Timișoarei. SCM USV va primi vizita campioanei Dinamo București. Partida va avea loc sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 10.30, în Ronaț. Precedenta înfruntare de la Timișoara, dintre cele două echipe, a însemnat un meci cu 95 de puncte. Acesta a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Derby în Ronaţ. SCM USV Timişoara întâlneşte campioana, Dinamo
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Top