A colaborat cu Puya, Baboi, Mossad și mulţi alţii, iar acum vine în fața publicului cu o serie de cover-uri. Fely Donose, una dintre cele mai bune voci tinere din Timișoara, face furori în cluburile din urbea de pe Bega. Chiar în această săptămână, ea a participat, alături de alți artiști, la un concert caritabil, în clubul Fratelli. Cu toții au cântat pentru Dana Ispan, o tânără de 37 de ani care are o tumoare cerebrală și are nevoie de o operație care costă 50.000 de euro.
Cum ai ales piesele pe care le-ai cântat la concertul caritabil?
Nu mi le-am ales special, sunt diferite genuri de muzică pe care le ascult… top 200.
Ce impresie ți-a făcut acest eveniment?
Sincer, nu mă aşteptam să fie atât de multă lume, sper să fie bine, pentru că noi asta am urmărit.
Cum ai fost primită pentru prima dată de publicul timişoarean când ai cântat?
Nu îmi găseasc cuvintele să spun cât de bine am fost primită, am cântat cu o oră în plus. Mi se pare că genul de piese pe care le-am abordat ca şi cover-uri prind foarte bine la public.
Ce surprize pregătesti pentru viitor?
Separat de cover-uri, am o colaborare cu Anca Pop ca şi backing vocal şi activez aşa, pentru că astfel evoluez.
Ai avut în trecut melodii cu Puya. Urmează și alte colaborări sau vei merge mai departe pe cont propriu?
Colaborarea cu Puya a fost primul pas spre cariera muzicală. Am colaborat, ca și invitată pe albumul lui, cu Guess Who. De fapt, el mi-a și produs un piesă pe care sper s-o și lansăm când va apărea un material discografic mai mare.
Deci nu rămâi pe cover-uri?
Nu, cover-urile pentru mine sunt ceva ce fac cu drag, dar voi lansa pe piaţă şi produsul Fely.
Comentarii prin facebook