Brigada anti-hoti din locuinte, la Politia Timisoara

Se dau drept angajaţi ai unor firme de deratizare, intră în casele oamenilor şi fură tot ce prind la vedere, fie că este vorba de bani sau alte bunuri. În primele două luni ale anului 2013, în judeţul Timiş, sesizările privind furturile din locuinţe au crescut cu aproape o treime faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Hoţii nu acţionează niciodată singuri şi îşi aleg zone în care locuiesc persoane în vârstă care sunt mai uşor de păcălit. „Chiar săptămâna trecută au fost la noi și au zis că sunt cu deratizarea, dar noi avem contract și le-am spus să iasă afară, că dau telefon la poliție. Știți cum au șters-o?

Unuia dintre vecinii noștri i-au furat 3.000 de lei aștia cu deratizarea. Au stropit cu ceva apă și când au terminat de stropit s-au oprit pe hol și au cerut un pahar cu apă. Când a plătit vecinul nostru au văzut de unde a luat banii. S-a dus omul să aducă apă și unul dintre ei repede a luat banii de acolo și au fugit”, spune un timișorean care a avut de-a face cu hoții.

Poliţiştii încearcă prin diverse metode să diminueze fenomenul. S-a înfiinţat chiar şi o brigadă specială care se ocupa cu furturile din locuinţe şi societăţi comerciale. „La Poliţia Municipiului Timişoara există un grup de lucru pentru furturi din locuinţe şi societăţi comerciale, care se va ocupa exclusive de acest gen de fapte”, spune Mirela Drăghicioiu, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş.

Cea mai recentă statistică a politiştilor arată că în primele două luni din 2012 s-au înregistrat peste 200 de furturi din locuinţe. Anul acesta, în aceeaşi perioadă, cifra a ajuns la 270. 76 de autori au fost identificaţi până acum din cele 270 de cazuri, pe numele lor fiind deja începută urmărirea penală. În restul cazurilor încă se efectuează cercetări.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Studiul de prefezabilitate al sălii polivalente de la Timișoara este aproape gata

Acum, că problema stadionului nou al Timișoarei a fost ”rezolvată”, viceprimarul orașului abordează cel de-al doilea subiect important de infrastructură sportivă al orașului, sala polivalentă. Cosmin Tabără spune că studiul de prefezabilitate al sălii este aproape gata, urmând dezbaterea de către autoritățile centrale a acestuia. El solicită sprijinul tuturor politicienilor pentru susținerea proiectului. Marea problemă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studiul de prefezabilitate al sălii polivalente de la Timișoara este aproape gata
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSU Politehnica Timișoara, trei medalii la Campionatul național de floretă tineret

Politehnica Timișoara a cucerit trei medalii la Campionatul Național de floretă, tineret. Ingrid Miti Bikfalvi și Felix Dogariu au câștigat medaliile de bronz la individual. În clasamentul pe echipe, floretistele alb-violete au terminat pe poziția a treia a podiumului. Echipa Politehnicii Timișoara a câștigat medalia de bronz la floretă feminin. Clubul alb-violet a fost reprezentat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSU Politehnica Timișoara, trei medalii la Campionatul național de floretă tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește cea mai nouă ediție a Ezoteric Fest

Expo Timișoara Internațional în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie si Agricultură Timiș vor organiza Ezoteric Fest, ediția a 28-a, un festival pentru o minte liniștită, un suflet și un corp plin de energie, care se va desfășura la Centrul Regional de Afaceri Timiș. Acesta va avea loc în perioada 9 – 12 mai, vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește cea mai nouă ediție a Ezoteric Fest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cursa electorală pentru desemnarea noului primar al Timișoarei se va da între nouă candidați. Pentru conducerea administrației județene lupta va fi cu mai puțini candidați, cel mai probabil vor fi șase persoane care solicită votul cetățenilor. Marți seara s-a încheiat depunerea candidaturilor pentru alegerile locale din 2024. Cea mai mare luptă se va da la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nouă persoane intră în cursa pentru fotoliul de primar al Timișoarei
Primarul PNL al comunei Jebel, Dan Vatriş, şi-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea acestei localităţi. El va fi susţinut şi de PSD, astfel că porneşte ca mare favorit în cursa de-a obţine un al doilea mandat de primar.  Marţi, 30 aprilie, în ultima zi de depunere a candidaturilor, Dan Vatriş şi-a depus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Susţinut şi de PSD, Dan Vatriş (PNL) şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al comunei Jebel
Politehnica Timișoara a cucerit trei medalii la Campionatul Național de floretă, tineret. Ingrid Miti Bikfalvi și Felix Dogariu au câștigat medaliile de bronz la individual. În clasamentul pe echipe, floretistele alb-violete au terminat pe poziția a treia a podiumului. Echipa Politehnicii Timișoara a câștigat medalia de bronz la floretă feminin. Clubul alb-violet a fost reprezentat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSU Politehnica Timișoara, trei medalii la Campionatul național de floretă tineret
Expo Timișoara Internațional în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie si Agricultură Timiș vor organiza Ezoteric Fest, ediția a 28-a, un festival pentru o minte liniștită, un suflet și un corp plin de energie, care se va desfășura la Centrul Regional de Afaceri Timiș. Acesta va avea loc în perioada 9 – 12 mai, vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește cea mai nouă ediție a Ezoteric Fest
Acum, că problema stadionului nou al Timișoarei a fost ”rezolvată”, viceprimarul orașului abordează cel de-al doilea subiect important de infrastructură sportivă al orașului, sala polivalentă. Cosmin Tabără spune că studiul de prefezabilitate al sălii este aproape gata, urmând dezbaterea de către autoritățile centrale a acestuia. El solicită sprijinul tuturor politicienilor pentru susținerea proiectului. Marea problemă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studiul de prefezabilitate al sălii polivalente de la Timișoara este aproape gata
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În luna mai vom avea parte de evenimente deosebite la Ziua Porților Deschise a Școlii de Arte din Timișoara
Chiar în noaptea de 1 mai, în jurul orei 03.40, polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș au executat o acțiune de supraveghere și prindere în flagrant a unor călăuze și a unui grup de migranți, în zona parcării de pe autostrada A1, Timișoara – Arad, pe direcția Km 501....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi poliţişti de frontieră, înjunghiaţi de traficanţii de migranţi. S-au tras 13 focuri de armă pentru prinderea infractorilor
Fragilitatea unei majorități pierdute de actuala administrație a primăriei Timișoara s-a văzut, marți, la ședința de plen extraordinară, susținută online. Unul dintre proiectele depuse cu (extremă) urgență pe lista suplimentarelor a picat cu brio, pentru că nu era cine să ridice mâna să-l voteze. ”Efectul Raul Ambruș” s-a văzut din plin! Cu un Raul Ambruș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Actuala administrație, nevoită să se vadă înfrântă, după ce nu mai deține majoritatea în plenul CLT
Ieri, 29 aprilie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Caraș-Severin, au efectuat 23 de percheziții domiciliare, în Caraș-Severin și Timiș. Au fost vizate persoane cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri risc și mare risc, efectuarea fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zeci de persoane, cercetate penal pentru constituire de grup infracţional, trafic de droguri şi alte fapte grave
Top