In retur, Poli a evoluat mai bine de un joc cu un om in minus

Valentin Velcea a reuşit să treacă peste pasa proastă din debutul returului şi a legat două victorii consecutive, dar se confruntă cu o problemă legată de comportamentul jucătorilor pe terenul de joc, care au încasat deja trei cartonaşe roşii.

În cele şase etape ale returului, Poli a evoluat în inferioritate numerică mai bine de 90 de minute. Din cauza eliminărilor, Poli a pierdut două meciuri. Prima înfrângere a fost în faţa UTA-ei, joc în care fundaşul Nohai a fost eliminat în minutul 54, la doar două minute după ce arădenii au deschis scorul prin argentinianul Laso. Eliminarea lui Nohai, pentru două cartonaşe galbene, a făcut ca Poli să fie în inferioritate numerică aproximativ 40 de minute. Cu un om în minus fotbaliştii lui Velcea nu au mai fost capabili nici măcar să egaleze, ceea ce a dus la prima înfrângere stagională pentru Poli tocmai pe terenul eternei rivale.

A doua eliminare din retur a adus după sine şi al doilea insucces pentru Poli, care a pierdut cu 1-2, pe teren propriu, în faţa contracandidatei la promovare Corona Braşov. În jocul respectiv, Poli s-a văzut nevoită să evolueze aproximativ o oră cu un jucător mai puţin, după ce fundaşul central Şeroni a fost eliminat în minutul 35 tot pentru două cartonaşe galbene, la scorul de 0-0. Cu un om în plus, braşovenii s-au impus pe terenul lui Poli.

Ultimul jucător eliminat a fost mijlocaşul Răzvan Trandu în jocul cu Luceafărul Oradea, cu zece minute înainte de final. Scenariul nu s-a mai repetat, Poli reuşind să înscrie unicul gol al partidei în inferioritate numerică. Velcea are însă toate motivele să fie îngrijorat, pentru că va fi nevoit să modifice din nou linia mediană pentru următoarea confruntare.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

15 comentarii pentru acest articol

cipri a spus: (aprilie 28th, 2013 at 18:45 )

poli va promova 100 la 100

ino the perfect spirit a spus: (aprilie 29th, 2013 at 01:16 )

ACS POLI TIMIŞOARA ESTE O ECHIPĂ ÎN DEVENIRE ÎNSĂ CU SPRIJIN DE VIAŢĂ ARE MAI MULT DECÎT CEILALTI CARE LATRĂ DAR NU FAC NIMIC BRAVO ROBU PROIECTUL TĂU MERGE ÎNAINTE ŞAH ŞI MAT LA BĂIETI PROMOVAREA ESTE SIGURĂ!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE!!!

gaza a spus: (aprilie 28th, 2013 at 22:00 )

lotul este de 22-25 jucatori , toti trebuie sa fie pregatiti sa joace si sa o faca cat mai bine,fara frica sau crispare!!!! Bafta vineri cu Valcea si nu va culcati pe o ureche ca mai este putin si suntem in Liga 1!!!!!!SERIOZITATE MAXIMA SI SA FACEM MAXIM DE PUNCTE IN ETAPELE CE AU MAI RAMAS …POATE TERMINAM SI PE LOCUL 1!!!!!!!!!!!!

DOAR PE DAN PALTINISANU a spus: (aprilie 28th, 2013 at 22:41 )

sa moara hertzog de ciuda……

Suntem RAI! a spus: (aprilie 28th, 2013 at 23:10 )

Da dom’le suntem rai-rau! In toata liga a 2-a, in toate etapele de pana acum nu am vazut eliminari, mai ales in prima repriza, asa ca „presarii” timisoreni au dreptate, suntem rai-rau si cum zic confratii Dvs, de la alte „media” , noroc ca A MARCAT NANU din 11 metri !

ddt a spus: (aprilie 28th, 2013 at 23:11 )

dupa cam o zi si jumatate iata ca apare un articol in ziarul debanat.ro despre meciul cu Luceafarul si nu numai.. nu un articol care lauda totul, nu, ci un articol care critica totul. nu a mers pina acum toate bune, dar un astfel de ton e deplasat. totusi a fost o victorie cu iz de promovare, ceea ce confirma proiectul Robu din plin , de vrei sau nu vrei. nu am crezut ca timisoreni destul de inteligenti , se vor crampona impotriva evidentei, promovarea a fost in ciuda antrenorului realizata. asta e un fact, nu poate fi interpretat si ca atare la anul vine Liga 1. sint curios daca excursiile la tara vor continua. sint desamagit, nu de echipa ci de asa zisa curva sud. numai bine.

oberwurm a spus: (aprilie 28th, 2013 at 23:18 )

articolul e o obraznicie la fel de mare ca pretentia lui Ardelean ca Ostaficiuc sa faca opozitie asa cum vrea el.

andripopa a spus: (aprilie 29th, 2013 at 09:01 )

chiar daca nu sunt de acord cu Velcea, nimic nu ma impiedica de data aceasta sa-l felicit pentru rezultatul obtinut Bravo Poli te vrem cat mai repede acolo in prima dvizie.

doru a spus: (aprilie 29th, 2013 at 11:56 )

idiotilor, unde vedeti voi aici critica? articolul prezinta o realitate, si anume ca poli a pierdut doua jocuri avand jucatori eliminati. si ca poli a evoluat mai mult de un joc din sase in inferioritate numerica. cel putin eu asta am inteles. tin si eu cu acs, dar cand vad reactii ca cele de aici ma apuca groaza si greata. echipa asta are nevoie de suporteri, nu de sugaci de partid. hai pa!

ACS Poli nu e Poli AEK a spus: (aprilie 29th, 2013 at 13:08 )

Ce au in comun drukerii…toi au fost corigenti in liceu la cel putin o materie…

Cristi Brancovan a spus: (aprilie 29th, 2013 at 13:10 )

Ma iubeste femeile si e moarte dupe mine…

MACIUCA LU SERONI a spus: (aprilie 29th, 2013 at 20:34 )

HERZOG SE VA MARITA LA VARA CU BONCEA SI VA CANTA DRUKERIA SI NDB….LA NUNTA

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE a spus: (aprilie 30th, 2013 at 02:48 )

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE a spus: (mai 1st, 2013 at 03:55 )

HAI ACS POLI TIMISOARA VICTORIE CU VILCEA SI UN NOU PAS SPRE PROMOVARE
AI DREPTATE CU ORA ERA BINE SA SE FI JUCAT PE NOCTURNA OAMENI AR FI VENIT CU SIGURANTA MAI MULTI LA STADION SA SE BUCURE DE O VICTORIE INAINTE DE PASTE.
ROBU CONDUCEREA ACESTE LUCRURI TREBUIE GINDITE DIN TIMP ALFEL ZIC SI EU CA SI ACEST OM ESTE OARE CA TOTUSI SINTEM A LA ROMANIA???/
AR FI VENIT CU SIGURANTA MAI MULTA LUME LA STADION CHIAR SI GALERIA ASU SE AUDE CA VREA SA REVINA PE DP IN SEMN DE UNITATE BANATEAN – TIMISOREAN……
ALBITEJELE AU FOST SI ELE GRESITE DE CITEVA ORI CE A DUS LA O PREJUDICIERE A RESULTATELOR DAR SA NU NE PLINGEM CI SA LE SORTAM DIN MERS LA FEL CA SI PUNCTELE OBTINUTE PINA ACUM HAI ACS POLI TIMISOARA SI PROMOVARE LIGA 1 ACOLO UNDE TIMISOARA BANATUL TREBUIE PENTRU TOTDEAUNA SA RAMINA!!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE!!!!

leo a spus: (mai 1st, 2013 at 15:43 )

e clar, se vrea distrugerea lui ACS POLI TIMISOARA. presa si druckeria cu herzog impreuna baga betze in roata. ASU nu va ajunge niciodata in liga 1.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Presat să găsească o locație pentru găzduirea canotorilor de la CSM Timișoara, după ce le-a demolat hangarele în procesul de curățire a malului Begăi de mai multe construcții, primarul Dominic Fritz anunță că s-a înțeles cu Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Sportivii și bărcile lor ar urma să fie mutați la baza deținută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să mute canotorii la baza Agenției Naționale pentru Sport din Parcul Rozelor
Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
Top