Sunda, Rosenblum si caterincile

La finalul umilinței din „Groapă”, marele antrenor de Divizia B Aurel Șunda a anunțat că își asumă întreaga răspundere pentru penibilul meci. El a mai adăugat că putea fi chiar și mai rău, Poli „scăpând ieftin” din această deplasare. Chiar așa, să iei patru goluri de la o echipă care marchează în cinci meciuri câte ne-a dat nouă într-unul poate fi bifat ca o mare realizare. S-a văzut și pe teren, timișorenii jucând cu fundul în poartă și la 0-3 și la 0-4, apărând eroic rezultatul. E bine însă că Șunda își asumă răspunderea! Dar cum?

În mod normal, ar trebui să demisioneze. Fiindcă asta înseamnă cu adevărat să-ți asumi răpunderea în fapte, nu în vorbe. Dacă nu vrea să demisioneze, poate renunță de bună voie la o parte din salariu. Să simtă la buzunar. Nu cred că va face nici acest lucru. Și atunci cum își asumă? Își trage singur câteva picioare în fund în fața oglinzii? E o chestiune generală în România: ne asumăm răspunderea pentru diverse lucruri, dar numai din gură. Exact la fel fac și politicienii!

Și de unde vin aceste vorbe aruncate în vânt, nedublate de fapte? Cred că marea problemă la ACS Poli o reprezintă banii de la buget. Nu sunt ei foarte mulți, dar sunt. Aici se lucrează ca la o întreprindere de stat. Salarii mai mici, dar vin la timp. Că îți faci sau nu își faci treaba, leafa merge. Cum era o vorbă în timpul lui Ceaușescu: „Timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim!”. Nimeni n-are nicio răspundere, fiindcă sunt bani publici. Dacă la mijloc era un patron privat, alta era treaba cu acest „miserupism”, „dolcefarniente” și asumări de răspunderi făcute „la mișto”. Și fiind vorba de o firmă de stat, la ACS Poli, inclusiv angajările s-au făcut pe criterii politice, pe algoritm politic. Toți sinecuriștii de la club au un spate politic, ori de la PSD, ori de la PNL, inclusiv antrenorii! De exemplu, Vali Velcea, asumat de liberali după un trecut PDL-ist, a fost schimbat cu Șunda, apropiat de PSD. La un club profesionist de fotbal se muncește non-stop, ca într-o societate. Privată, nu de stat. La Poli, unii din conducere vin la slujbă doar când se dau salariile. Dacă nu or fi pe card…

Și apropo de modul în care se asumă răspunderea la club. Și-a asumat cineva aducerea lui Furtado, cel mai bine plătit jucător, alături de Ovidiu Petre? Cine a văzut că acest Furtado e fotbalist, nu jucător de popice sau culegător de banane, ar cam trebui să-i plătească salariul din propriul buzunar. Așa ar fi corect, vizavi de modul în care se cheltuie banii publici. Sunt multe de discutat și despre Ovidiu Petre, care mai poate juca 60 de minute la trei meciuri. Nu-și asumă însă nimeni niciun eșec. Eventual din gură, la fel ca Șunda după meciul cu Dinamo.

>Câteva cuvinte și despre mandatul Șunda. Pe motiv că era nevoie de un „șoc”, după mai multe rezultate proaste, el l-a înlocuit pe Velcea. Ne-am bucurat la început pentru câteva rezultate pozitive, făcându-ne că nu vedem cât de mincinoase au fost, dacă nu chiar rușinoase. Așa au fost victoriile cu Oțelul și U Cluj (ultimul fiind ajutați și de arbitri) și – mai ales – egalul cu Petrolul. Fotbal cu fundul în poartă, mult noroc și niciun orizont. Să fim cinstiți și să recunoaștem aceste lucruri. Însă norocul e schimbător și, cum era normal, au venit și rezultatele proaste pentru Șunda și ai lui, „încununate” cu înfrângerea rușinoasă cu Dinamo. Una peste alta, în opt meciuri cu Șunda, Poli a obținut șapte puncte, în timp ce Velcea strângea 12 în zece meciuri. Așadar, „șocul” s-a transformat într-un mare regres.

Dacă nu se va interveni cât mai repede la club, viitorul e foarte sumbru și ne paște retrogradarea. Ar cam fi timpul ca primarul Nicolae Robu să se implice la modul cel mai serios cu putință, fiindcă o retrogradare poate duce la pulverizarea echipei. Nici măcar politic nu va putea să o ia de la capăt din Liga a II-a. Altfel, dacă lasă analiza a ceea ce s-a întâmplat pe umerii lui Călin Rosenblum și ai lui Șunda, o să fie o mare caterincă. Fiindcă, dacă se pricep la ceva cei doi, sunt caterincile, glumițele mai mult sau mai puțin proaste și „miștourile”. Aici e domeniul în care Poli stă chiar bine, dacă îl adăugăm și pe Petru Mușat. Nu ne bate nimeni. Ei pot transforma și o înmormântare în subiect de miștocăreală maximă. Chiar dacă este înmormântarea lui Poli.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

din pacate a spus: (decembrie 15th, 2013 at 16:26 )

din pacate cei din conducere nu numai la servici nu au prea fost,dar nici la meciuri,iar acum e PAUZA TOTALA pt. TOTI pana in 6 ianuarie, cand poate vor veni unii sa sarbatoreasca Ionii doua zile si sa-si ia banii, ca probabil sunt lefteri dupa sarbatori si astfel ne trezim fara nici un transfer.Deci „ASUMAREA RASPUNDERII” inseamna de fapt O PLECARE MASIVA IN VACANTA DE IARNA ! Ca doar timpul trece, DAR LEFA MERGE !

rocky a spus: (decembrie 15th, 2013 at 16:30 )

din pricina indecentei unor conducatori ca staicu, rosenblum, bunga, velcea etc., timisorenii resping echipa asta. oare cand isi va da seama de asta robu? dar bojin? fotbal, nu politica, domnilor. asta ar trebui sa fie sloganul.

Poliii a spus: (decembrie 15th, 2013 at 18:31 )

Doamnee, e cazul. Am mai spus-o musat si rosenblum se pricep doar la chefuri, caterinca si sa ciupească banutii noștrii. Ei fac caterinca, o duc bine, sint ținuti la căldurica si de staicu si bungau, iar de Jackie….nu mai zic nimic. Musat s rosenblum se gindesc deja cu siguranță la banii de Crăciun, la cum sa mai primească un vin, un porc…..asta au iei in cap, fotbal de unde. A scris cineva aici de contra, de Timofte, de micsa, de alții. Sint soluții bune, sint tineri si stiu fenomenul. Dl robu, faceți ceva cu trântorii astia și Aduceti oameni noi, care vor.

#1 a spus: (decembrie 15th, 2013 at 19:51 )

pai si Rosemblum e nou la Poli, in pozitia asta. eu zic sa-l aduca iarasi pe Velcea daca nu i-a ajuns autorului articolului pina acum de cit Velcea am avut,

pif a spus: (decembrie 15th, 2013 at 20:31 )

autorul articolului se pricepe mai mult la stomatologie decit la fotbal. ce au caterincile cu meciul lui Dinamo? lotul asta care a jucat cu Dinamo si care ne umple de grija in urmatorul joc cu CFR Cluj a fost facut de Valentin Velcea. el a adus sau a refuzat jucatori, printre altii pe Cinu dar si pe Rotariu jr., de ce nu se stie. banii de la primarie si judet nu ajung decit pentru jucatori de Liga 2 pe care ii „descoperim” noi cei de la ACS Poli ca fiind de Liga 1. ca noi sintem mai smecheri ca altii si la inceputul turului vroiam in cupele europene, cum declara iubitul Velcea, cam asta e politica clubului pina acum si in viitor asa va ramine cu sau fara caterinci. astea sint problemele nerezolvate de mult timp in clubul asta nu cine face caterinci. ne trebuie BAFTA peste poate sa luam macar un punct cu CFR Cluj. autorul articolului sa se concentreze pe teme medicale si stomatologice, de fotbal habar nu are,punct.

mundialito a spus: (decembrie 15th, 2013 at 20:32 )

atat timp cat este jakie la club, Sunda nu pleaca, deoarece el l-a adus in club, adica a premeditat debarcarea lui Velcea lucrandu-l tot timpul pe acesta. nu sunt fan velcea , dar senilul de Jakie ionescu nu-l suporta pe Velcea ca asta nu facea echipa cum spunea el !!! asta stiu sigur de pe surse din club!! UMILUL SUNDA, cum mananca Jakie ceva, cum il bate pe spate sa ragaie ca sa nu se baloneze, chiar ii schimba si pampersul atunci cand mosul face partz sau se pisa pe el, ca el in loc sa-si scoata bucata aia de carne moarta cu care urineaza, isi scoate testicolul !!! Pai daca am ajuns ca un Senil-jakie, un parsiv-SUNDA, si doi carcotasi si spritari sa conduca fotbalul din Timisoara, atunci ne meritam soarta, iar dl. Robu, Staicu si Bojin, mai bine desfiintati aceasta echipa decat sa profite unii de acolo care nu ii intereseaza echipa!!! fac doar misto-toti cei patru mentionati-, nu stiu nimic despre ce trebuie sa faca, iar faptul ca se da doar in jucatori, este cea mai mare greseala !!! chiar daca nu au valoare, macar sa joace ceva, dar ce ii invata si SUNDA la antrenamente–fac doar vrajeala, iar atitudinea din antrenamente este cea care a-ti vazut-o la jocul cu DINAMO!!! si stiti de ce??? pentru ca marele SUNDA nu are curaj sa certepe nimeni, decAT PE CEI TINERI.particip la antrenamente si ma uit,dar sunt cativa jucatori care nu transpire,nu fac doi metri de alergare,dar Sunda se face ca nu-I vede si intoarce capul!!! cam asta este situatia si din pacate echipa este aproape mai mult de retrogradare decat de a ramane in liga 1.Totul sta la mana voastra , dragi edili, iar daca schimbati ceva schimbati totul!

#1 a spus: (decembrie 15th, 2013 at 20:52 )

nu sint un sustinstor a lui Rosemblum, dar el ce sa faca ? sa nu aduca jucatorii ceruti de Velcea sau sa-i aduca pe cei pe care Velcea nu i-a vrut? oare el l-a adus pe Furtado? sa fim seriosi, Velcea era cel ce taia si spinzura in privinta jucatorior. acum avem un lot Velcea 100% cu care e greu sa faci egaluiri darmite sa cistigi, chiar cu Otelul sau alte echipe periferce.si primarul asta cam de Hollywood sa se hotareasca, vrea sau nu echipa de fotbal?

@mundialito a spus: (decembrie 15th, 2013 at 22:49 )

ce sa dam in jucatori? mijlocasii nu aduc mingea pina in fata portii decit de 3-4 ori pe meci si atacul e dus in 1-2 jucatori, asa se juca in 1970, astazi sintem in 2013. asta se intimpla din cauza valorii ridicate a lotului? antrenorii joaca asa ca n-au cu ce altceva, in rest pasele sint gresite in permanenta si din 4m. popovici e speranta de 20 de ani, Sekely are stopuri de minimum 5 m in careu, de lovitura de cap ce sa mai vorbim. de fugit au fugit la inceput, acum nici asta nu mai merge. Velcea a compus lotul asta 100% si acum sa se chinuie altul cu el. cum poti incepe un campionat cu 2(doi) fundasi centrali? ca al treilea adus tot de Velcea s-a refugiat la Arad si cu Petrovici nu vrea nici unul sa joace. reinventam fundasi laterali la 35 de ani si jucam cu jucatori ca Nohai si Moldovan, as intelege daca ar minca pamintul ca la Ploiesti, n-a fost frumos, dar asta-i lupta la retrogradare, dar nu e cazul. in orice echipa jucatorii tineri, daca nu sint rupti din rai au rolul sa-si tina gura, sub Velcea, Sunda sau mai stiu eu care, asa e in fotbal, nu trebuie sa te sperie si ei vor face la fel. Asta-i problema principala, nu e asa ca avem o valoare extraordinara ci din contra nu o prea avem si de aia trebuie sa luptam 90+5 minute fiecare meci. si scuteste-ne de detalii din astea cu Jackie,pentru ca a fost un bun antrenor banatean pe cind tu nu existai, probabil.

SAM a spus: (decembrie 16th, 2013 at 15:25 )

tot ceea se se petrece si s-a petrecut in numele lui poli este o caterinca la adresa tuturor spectatorilor timisoreni nemembrii de partid

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Studiul de prefezabilitate al sălii polivalente de la Timișoara este aproape gata

Acum, că problema stadionului nou al Timișoarei a fost ”rezolvată”, viceprimarul orașului abordează cel de-al doilea subiect important de infrastructură sportivă al orașului, sala polivalentă. Cosmin Tabără spune că studiul de prefezabilitate al sălii este aproape gata, urmând dezbaterea de către autoritățile centrale a acestuia. El solicită sprijinul tuturor politicienilor pentru susținerea proiectului. Marea problemă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studiul de prefezabilitate al sălii polivalente de la Timișoara este aproape gata
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSU Politehnica Timișoara, trei medalii la Campionatul național de floretă tineret

Politehnica Timișoara a cucerit trei medalii la Campionatul Național de floretă, tineret. Ingrid Miti Bikfalvi și Felix Dogariu au câștigat medaliile de bronz la individual. În clasamentul pe echipe, floretistele alb-violete au terminat pe poziția a treia a podiumului. Echipa Politehnicii Timișoara a câștigat medalia de bronz la floretă feminin. Clubul alb-violet a fost reprezentat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSU Politehnica Timișoara, trei medalii la Campionatul național de floretă tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește cea mai nouă ediție a Ezoteric Fest

Expo Timișoara Internațional în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie si Agricultură Timiș vor organiza Ezoteric Fest, ediția a 28-a, un festival pentru o minte liniștită, un suflet și un corp plin de energie, care se va desfășura la Centrul Regional de Afaceri Timiș. Acesta va avea loc în perioada 9 – 12 mai, vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește cea mai nouă ediție a Ezoteric Fest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cursa electorală pentru desemnarea noului primar al Timișoarei se va da între nouă candidați. Pentru conducerea administrației județene lupta va fi cu mai puțini candidați, cel mai probabil vor fi șase persoane care solicită votul cetățenilor. Marți seara s-a încheiat depunerea candidaturilor pentru alegerile locale din 2024. Cea mai mare luptă se va da la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nouă persoane intră în cursa pentru fotoliul de primar al Timișoarei
Primarul PNL al comunei Jebel, Dan Vatriş, şi-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea acestei localităţi. El va fi susţinut şi de PSD, astfel că porneşte ca mare favorit în cursa de-a obţine un al doilea mandat de primar.  Marţi, 30 aprilie, în ultima zi de depunere a candidaturilor, Dan Vatriş şi-a depus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Susţinut şi de PSD, Dan Vatriş (PNL) şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al comunei Jebel
Politehnica Timișoara a cucerit trei medalii la Campionatul Național de floretă, tineret. Ingrid Miti Bikfalvi și Felix Dogariu au câștigat medaliile de bronz la individual. În clasamentul pe echipe, floretistele alb-violete au terminat pe poziția a treia a podiumului. Echipa Politehnicii Timișoara a câștigat medalia de bronz la floretă feminin. Clubul alb-violet a fost reprezentat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSU Politehnica Timișoara, trei medalii la Campionatul național de floretă tineret
Expo Timișoara Internațional în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie si Agricultură Timiș vor organiza Ezoteric Fest, ediția a 28-a, un festival pentru o minte liniștită, un suflet și un corp plin de energie, care se va desfășura la Centrul Regional de Afaceri Timiș. Acesta va avea loc în perioada 9 – 12 mai, vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește cea mai nouă ediție a Ezoteric Fest
Acum, că problema stadionului nou al Timișoarei a fost ”rezolvată”, viceprimarul orașului abordează cel de-al doilea subiect important de infrastructură sportivă al orașului, sala polivalentă. Cosmin Tabără spune că studiul de prefezabilitate al sălii este aproape gata, urmând dezbaterea de către autoritățile centrale a acestuia. El solicită sprijinul tuturor politicienilor pentru susținerea proiectului. Marea problemă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studiul de prefezabilitate al sălii polivalente de la Timișoara este aproape gata
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În luna mai vom avea parte de evenimente deosebite la Ziua Porților Deschise a Școlii de Arte din Timișoara
Chiar în noaptea de 1 mai, în jurul orei 03.40, polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș au executat o acțiune de supraveghere și prindere în flagrant a unor călăuze și a unui grup de migranți, în zona parcării de pe autostrada A1, Timișoara – Arad, pe direcția Km 501....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi poliţişti de frontieră, înjunghiaţi de traficanţii de migranţi. S-au tras 13 focuri de armă pentru prinderea infractorilor
Fragilitatea unei majorități pierdute de actuala administrație a primăriei Timișoara s-a văzut, marți, la ședința de plen extraordinară, susținută online. Unul dintre proiectele depuse cu (extremă) urgență pe lista suplimentarelor a picat cu brio, pentru că nu era cine să ridice mâna să-l voteze. ”Efectul Raul Ambruș” s-a văzut din plin! Cu un Raul Ambruș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Actuala administrație, nevoită să se vadă înfrântă, după ce nu mai deține majoritatea în plenul CLT
Ieri, 29 aprilie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Caraș-Severin, au efectuat 23 de percheziții domiciliare, în Caraș-Severin și Timiș. Au fost vizate persoane cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri risc și mare risc, efectuarea fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zeci de persoane, cercetate penal pentru constituire de grup infracţional, trafic de droguri şi alte fapte grave
Top