Ferma puscariei, modernizata cu 4,5 milioane de euro

Deținuții din Timişoara nu au motive să-şi facă griji în privinţa hranei. Ferma de la Buziaş, pe care o deţine penitenciarul din orașul de pe Bega, şi-a dublat capacitatea, ajungând la peste 1.000 de oi, sute de păsări şi zeci de bovine. Toate lucrările de modernizare ale fermei, făcute de deţinuţi, se vor încheia la sfârşitul lui februarie.

ioan bala

Ferma de la Buziaș a fost extinsă în baza unui proiect european în valoare de 4,5 milioane euro accesat de penitenciarul de pe strada Popa Şapcă. Proiectul a vizat dublarea fermei, dar şi calificarea în muncile câmpului, îngrijirea animalelor şi finisajul în construcţii a 600 de deținuți. „Până la sfârşitul lui februarie vom termina de amenajat ferma de la Buziaş. Acesta şi-a dublat capacitatea, iar în cadrul proiectului european 800 de deţinuţi, din care 600 de la Timişoara, au fost calificaţi în diferite profesii. Fiecare deţinut care a îndeplinit condiţiile legale pentru a participa la acest curs a încheiat un contract individual cu mine, în care îşi asumă câteva obligaţii. Deţinuţii se obligă să se încadreze în muncă după eliberare şi să ne trimită o copie după contract. În decurs de şase luni de la eliberare nu au voie să refuze mai mult de trei oferte pe care noi, prin intermediul partenerilor, le facem pentru angajare, oriunde în România. Dacă refuză mai mult de trei oferte, îi dăm în debit la administraţia financiară de domiciliu și recuperăm banii aferenţi cursurilor de calificare”, ne-a spus chestorul Ioan Băla, directorul Penitenciarului Timişoara. Puşcăriaşii care au absolvit cursurile de calificare au avut mai multe beneficii. Li s-au scăzut 30 de zile din pedeapsă şi au fost recompensaţi în diferite feluri. Deţinuţii au fost cei ce s-au ocupat de reamenajarea, dar şi de întreţinerea fermei de la Buziaş.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

DUMITRU a spus: (ianuarie 28th, 2017 at 08:41 )

CIT AI FURAT DIN ACEI BANI SI CIT AI INVESTIT ?
NU CUNOSC UN OFITER SRI ACOPERIT MAI MARE EXCROC DECIT TINE , BLESTEMAT ESTI TU SI TOATA CLICA TA DE PORCI
, MULT RAU AI FACUT , DRAC ESTI NU OM , PRIN SRI TOTUL E PE SPAGI , PINA SI SCAUNUL DE DIRECTOR , IMI INCHIPUI LA CE DIMENSIUNE DE DISTRUGERE A NATIUNI SUNTETI CAPABILI …MULT RAU PERFID ASCUNZI DUPA FALSA IMAGINE CE TI AI CREATO..
TOATA AVEREA CE O AI E DIN FURAT , DECLARATIA TA DE AVERE E FALSA , DOAR ESTI OFITER ACOPERIT BENEFICIEZI DE PROTECTIE CIND FURI.
RUSINE SA ITI FIE TIE SI LA CLICA TA ! ASTA E „PATRIA PRIORI”????????…lacomia???

MARIN a spus: (februarie 4th, 2017 at 17:10 )

ESTI UN OM DE NIMIC , HOT , MINCINOS , INVIDIOS , MAI RAU FACI PARTE DINTR UN CERC RESTRINS DE MAFIOTI DIN ROMANIA.
ESTI ANTI ROMAN , ESTI ANTI DREPTATE , TOT CE AI AI DIN FURAT , TOATA AVEREA TA , TOTI PRIETENII TAI SUNT EXCROCII SI HOTI , NU AI UNUL CU COLOANA VERTEBRALA !
TE AI RIDICAT CALCIND PE CADAVRE , ESTI CATOLIC CEEA CE ARATA O PARTE DIN CARACTERUL TAU DE SECURIST MEDIEVAL – INCHIZITIA .
AI FACUT RAU CIT NU V OR AJUNGE LA 10 GENERATI DE URMASI SA IL INDREPTE , DACA SE VA ALEGE CEVA DE URMASII TAI , DACA NU PRAFUL SI PULBEREA…
LE VINE RINDUL SI LA GENERALII DIN SRI CU CARE FAURESTI RAUL SA LI SE TAIE CRACA , NEDREPTATILE VOASTRE NU SUNT VESNICE…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
Top