Ce „bunatati” ne mai pregateste PPDD?

Doamna Anișoara Alungulesei din colegiul electoral III Timișoara ne-a scris la redacție, dornică să aflăm pentru domnia sa cât mai multe despre activitatea formațiunii dumisale de suflet: Partidul Poporului Dan Diaconescu (PPDD). Alegătoarea voia cu nerăbdare să știe dacă partidul „domnului Dan” va avea candidat pentru locul lăsat liber de Maria Grapini și dacă programul politic al partidului a mai suferit modificări de la ultimele examene electorale și până astăzi. Scrisoarea d-nei Alungulesei este lungă, deși din debut își exprimă nădejdea că nu ne va plictisi. Totuși, dumneaei nu se poate abține să ne arate cât au furat cei de la PDL, cât au furat cei de la PSD, cât au furat cei de la PNL, cât au furat cei de la PC, cât au furat cei de la UNPR, UDMR, minoritățile naționale, altele decât cea maghiară, și că singura cale spre mântuirea politică e partidului „domnului Dan”.

Fără complexe, d-na Alungulesei ne întreabă despre capitolele de politică externă ale PPDD, despre cum vor putea viitorii parlamentari europeni ai formațiunii să influențeze politicile comunitare luate la Bruxelles. Dar și despre ce familie politică europeană i s-ar potrivi mai bine patidului: PPE, socialiștii, liberalii sau verzii? În finalul epistolei, d-na Alungulesei a transmis mult succes echipei de fotbal Poli Timișoara în lupta pentru salvarea de la retrogradare, amintind totodată că „domnul Dan” s-a ținut de cuvânt atunci când a promis timișorenilor că va readuce orașul pe prima scenă fotbalistică. „Hai Poli cât mai sus! Să faceți cinste culorilor violet și alb! Te iubim, Paul Codrea!”, le-a transmis d-na Anișoara frumoșilor fani ultras ai echipei de pe Bega.

Căutând un răspuns pentru d-na Alungulesei, am dat de vestea bună: PPDD va avea candidat la alegerile parțiale de pe colegiul III. Florian Zanfir, consilier județean. Prea multe despre programul dumnealui politic nu am aflat. Nici dacă dl Zanfir va promite apartamente cu chirie de 25 euro pe lună sau câte 20.000 de euro pentru cei care doresc să pornească o afacere. Poate că d-na Alungulesei ar vrea să afle dacă dl. Zanfir va oferi medicamente gratuite bolnavilor din Colegiul III Timișoara, în cazul în care va câștiga alegerile din 25 mai, ori dacă va face ceva pentru aducerea sabiei lui Ștefan cel Mare de la Istanbul. Ce va face dl Zanfir pentru redeschiderea dosarului asasinării poetului Mihai Eminescu nu știm. Ar mai fi unificarea cu Republica Moldova, confiscarea averilor ilicite… dar câte bunătăți electorale nu ar trebui să facă dl Zanfir după ce va fi ales, ca să-i ducă pe locuitorii Colegiului III Timișoara în rând cu cei care au votat PPDD în întreaga țară.

E adevărat, d-nă Alungulesei, ca și dumneavoastră, prea multe despre PPDD nu am auzit în ultimii ani. În afară de vizibilitatea lui Adrian Diaconu, șeful filialei Timiș, Petrică Folică a rămas cel mai cunoscut ales al „domnului Dan”, după ce alte figuri marcante ale organizației județene s-au prăpădit atât de timpuriu. Prea puține noutăți despre filiala Timiș! Liderimea dă senzația că fiecare este pe cont propriu, după cum știe să negocieze cu cei ce dețin puterea. La nivel național, doar un eveniment cu un deputat șpagasin și urmăriri ca-n filme ale procurorilor DNA. În rest, doar trădări, mulți senatori și deputați ce și-au abandonat doctrina pentru un pumn de „cașcaval”, prea puțin pentru un partid care pretindea că va muta munții în România, cu tot cu fraierii ce i-au dat votul. Cât privește partea cu promisiunile electorale făcute de acest partid, pentru asta s-a inventat UNPR, PC și PSD, formațiuni în care trebuie să se înscrie parlamentarii PPDD care vor să realizeze punct cu punct toate făgăduielile „domnului Dan”. Altfel nu. În cel mai bun caz promisiunile vor fi împlinite pentru propria familie a alesului, nu pentru tot prostul.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

anna a spus: (mai 2nd, 2014 at 15:13 )

despre candidatul ppdd pe colegiul 3 se stie de ceva vreme,despre ppdd ,dan diaconescu si parlamentarii aia putini care au ramas nu ati vrut voi si alti ziaristi plini de invidie si rautate sa stiti dar atat partidul cat si parlamentarii ppdd ,consilieri si chiar dan diaconescu au fost destul de activi.despre deputatul spagar urmarit ca in filme de ce nu precizati ca era al pc-ului in momentul luarii de spaga.rusine sa va fie!!!asta nu e presa e doar manipulare.nu meritati nici un scuipat.

Valentin Gruia a spus: (mai 3rd, 2014 at 03:28 )

Doamna draga, nu conteaza faptul ca a fost al PC-ului in momentul in care a luat spaga. Conteaza faptul ca este acelasi om care a fost si mai devreme. Noi, poporul ne-am saturat de hotii astea. Este un hot exact la fel ca si marea majoritate.
Daca tot vreti sa va cautati un om pe care sa il alegeti, macar alegeti unul cu un trecut curat. Avem astfel de raritati chiar si in colegiul3.

dora a spus: (mai 3rd, 2014 at 08:52 )

@Anna
Du-te de te culca,marea majoritatea a celor care au fost alesi pe listele lui diaconescu si-au dat seama demult ce le poate capul celor din fruntea partidului.Nu poti doar sa incerci sa fi populist, mai trebuie sa si faci ceva pt oameni.De aceea marea lor majoritate si-au luat zborul catre PSD (UNPR,PC). Cat priveste Timisul aicu nu vad altceva decat un papagal cu papion care se vrea politician de calibru si un imberb consilier local care se joaca de-a detectivul prin mosia lui robu, cu acceptul nemijlocit al acestuia din urma.

B-annana a spus: (mai 3rd, 2014 at 10:06 )

D-na „draga” , bagati-l in cur tot ppdd, cu dd cu tot! Partidu’ asta o fost facut pt comisioanele lui dd, nu ti-ai dat seama? Crescut pe prostia romaneasca, tagma din care faceti parte! Rusine pentru toata clasa politica, dar crem-de-la crem in prostie….ppdd!

Apolitic a spus: (mai 4th, 2014 at 09:51 )

@dora
Esti cam veninoasa pentru un observator neutru! Nu stiu ce ai mancat, dar as zice ca iti miroase un pic textul a mujdei usedist… Bine, fie- ramaneti doar voi populisti! Si continuati sa nu faceti nimic pentru prostimea asta care va da votul!

In rest, as remarca faptul ca il faci papagal pe singurul parlamentar de Timis care a votat impotriva super-imunitatii alesilor. Probabil ca pentru voi, astia obisnuiti cu jaful, asta si sunt aia care incearca niste normalitate si bun simt- fraieri, papagali…

APOLITIC 2 a spus: (mai 4th, 2014 at 15:06 )

BUN ASA APOLITICULE!DOAR CA INDIFERENT CUM SE PUNE PROBLEMA,TOTI (DAR ABSOLUT TOTI!!!)POLITICIENII FURA.VORBESTI CA PAPAGALU ALA CU PAPION O VOTAT CONTRA SUPERIMUNITATII.BUN ASA, DOAR CA NU MA INCALZESTE CU NIMIC ASTA.LA CHEGLEVICI NU SO RASTURNAT CORNUL ABUNDENTEI PT VOTU ALA.EFECTIV PT OAMENI CE O FACUT?RASPUND ADEVARAT 100%: NIMIC!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (mai 5th, 2014 at 01:29 )

PP -DD! ADICĂ PIELEA -PU LY -DEGEABA -DEOCAMDATĂ!VINITURILOR ÎN BANAT ASTA ESTE DIACONESCU DAN!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Peste o săptămână încep lucrările de introducere a liniilor de tramvai pe strada Gării

Asociația de firme care a câștigat contractul de execuție pentru noua linie de tramvai de pe strada Gării, care va conecta Gara de Nord cu nodul de infrastructură Solventul, demarează săptămâna viitoare primele lucrări la acest proiect. Șantierul va duce și la introducerea unor modificări în circulația rutieră din zonă. În prima etapă, începând de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste o săptămână încep lucrările de introducere a liniilor de tramvai pe strada Gării
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier

În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ACS Dumbrăvița lansează „TT CHALLENGE CUP”, o nouă competiție de top pentru pasionații de tenis de masă

ACS Dumbrăvița își confirmă încă o dată statutul de promotor activ al sportului și anunță oficial lansarea unui nou proiect de anvergură: TT CHALLENGE CUP. Competiția, dedicată exclusiv tenisului de masă, își va derula prima ediție în data de 7 noiembrie 2026, găzduită de moderna Sală Polivalentă din Dumbrăvița. Vestea a fost transmisă de sufletul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ACS Dumbrăvița lansează „TT CHALLENGE CUP”, o nouă competiție de top pentru pasionații de tenis de masă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Premieră pentru mediul academic românesc: prof. Anca Drăghici de la UPT preia conducerea Federației Europene de Ergonomie

Universitatea Politehnica Timișoara marchează o reușită de prestigiu la nivel internațional prin alegerea prof. dr. ing. Anca Drăghici în funcția de Președinte al Federației Europene de Ergonomie (FEES – Federation of the European Ergonomics Societies). Desemnarea a avut loc pe 1 octombrie 2026, la Dubrovnik, în cadrul Adunării Generale a organizației, oferind comunității academice românești...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră pentru mediul academic românesc: prof. Anca Drăghici de la UPT preia conducerea Federației Europene de Ergonomie

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Acuzat de PSD-istul Alexandru Iovescu de faptul că folosește dubla măsură în actele administrative, mai precis la problema verificării stațiilor de autobuz pentru transportul în județ, prefectul de Timiș, Paul Finta, răspunde prompt acuzațiilor. Membru USR, el vorbește despre acuzații fără sens, atunci când nu există argumente juridice. Atacarea hotărârii CJ Timiş legată de stațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul Paul Finta răspunde acuzațiilor de folosire a dublei măsuri și execuție la comandă politică
Peste 5.000 de alergători din 19 țări au ales să participe la ediția a noua UVT Liberty Marathon. Este un nou record de participare și a adus la start chiar și 1.500 de copii. Sub sloganul „Dare to Run” și cu Nadia Comăneci ambasadoare, ediția din 2026 a transformat Timișoara, timp de două zile, într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Record de participare la UVT Liberty Marathon
Asociația de firme care a câștigat contractul de execuție pentru noua linie de tramvai de pe strada Gării, care va conecta Gara de Nord cu nodul de infrastructură Solventul, demarează săptămâna viitoare primele lucrări la acest proiect. Șantierul va duce și la introducerea unor modificări în circulația rutieră din zonă. În prima etapă, începând de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste o săptămână încep lucrările de introducere a liniilor de tramvai pe strada Gării
Universitatea Politehnica Timișoara marchează o reușită de prestigiu la nivel internațional prin alegerea prof. dr. ing. Anca Drăghici în funcția de Președinte al Federației Europene de Ergonomie (FEES – Federation of the European Ergonomics Societies). Desemnarea a avut loc pe 1 octombrie 2026, la Dubrovnik, în cadrul Adunării Generale a organizației, oferind comunității academice românești...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră pentru mediul academic românesc: prof. Anca Drăghici de la UPT preia conducerea Federației Europene de Ergonomie
Vă plimbați prin parcurile Timișoarei și aveți o băutură răcoritoare într-o sticlă returnabilă, ei bine, acum nu mai trebuie să o aruncați la coșul de gunoi sau să o ”scăpați” lângă. Primăria intră în sistemul SGR, gestionat prin RetuRO, care preia aceste ambalaje. Vor fi amplasate 300 de asemenea sisteme, de fapt un fel de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria devine actor în sistemul de colectare al ambalajelor returnabile. Se vor monta 300 de containere speciale, în parcuri și zonele circulate
ACS Dumbrăvița își confirmă încă o dată statutul de promotor activ al sportului și anunță oficial lansarea unui nou proiect de anvergură: TT CHALLENGE CUP. Competiția, dedicată exclusiv tenisului de masă, își va derula prima ediție în data de 7 noiembrie 2026, găzduită de moderna Sală Polivalentă din Dumbrăvița. Vestea a fost transmisă de sufletul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ACS Dumbrăvița lansează „TT CHALLENGE CUP”, o nouă competiție de top pentru pasionații de tenis de masă
Administrația Timișoarei scoate de la naftalină un proiect deja uitat de majoritatea cetățenilor. Zona aferentă străzii Proclamația de la Timișoara a fost inclusă în urmă cu mulți ani într-un proiect pe care a fost pusă să îl comande societatea care urma să devină ulterior actualul Serviciu Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Timpark. Iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul schimbării la față a străzii Proclamația de la Timișoara, scos de la naftalină. Suma solicitată e peste 60 de milioane de lei/FOTO
Vechea dispută pe tema împărțirii transportului cu autobuze în județul Timiș, între asociațiile în care sunt implicate Primăria Timișoara, pe de o parte, și Consiliul Județean, pe de altă parte, revine din nou în prim plan, chiar dacă credeam că situația se lămurise. Acum, disputa apare sub altă formă și îl implică pe prefectul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul de Timiș e acuzat de aplicarea cu dublă măsură a activității administrative, dar și de conflict de interese
Festivalul Vinului şi Papricaşului de la Buziaş, cea mai mare şi populară manifestare de gen din vestul ţării, va avea loc, în acest an, în zilele de 10 şi 11 octombrie. Unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale toamnei a ajuns la ediţia cu numărul XVI. Festivalul Papricaşului, Vinului şi Ţuicii de la Buziaş va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu vă faceţi program în weekend-ul care urmează. La Buziaş se întoarce mult-aşteptatul Festival al Papricaşului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.