Liberalul Nicu Bitea n-a avut viață lungă la STPT. Instalat director adjunct la începutul anului, a fost dat afară de Ioan Goia fără prea multe explicații și a primit înștiințarea acasă, prin executor judecătoresc! Anterior, Goia îi imputase că e mizerie în tramvaie, însă Bitea spune că totul i se trage de la întâlnirile avute cu sindicatul neagreat de conducerea societății.
Un trubadur al cetatii are nevoie de ajutor. Concert pentru Mircea Parasca
Cântă și încântă trecătorii din centrul Timișoara, dar nu și-a făcut niciodată publică suferința. Mircea Parasca are însă nevoie de ajutor, fiindcă are o boală grea, care îi pune în pericol viața. Puteți da și voi o mână de ajutor.
Sute de timiseni au fost diagnosticati cu pneumonie
Virozele și pneumoniile continuă să apară în Timiș. În doar o săptămână, în Timiș au fost diagnosticați peste 300 de pacienți cu pneumonie, iar numărul celor care au contactat viroze trece de 2.000.
„Holdup”-ul infractional la adresa DNA a fost dejucat. Statul de drept a mai castigat o batalie
Fețele lungi și plouate de miercuri seara din studiourile a două televiziuni patronate de tot atâția infractori, fețe cum n-am mai văzut din seara alegerilor prezidențiale din 2014, au demonstrat că, încă o dată, grupul infracțional organizat a pierdut războiul cu statul de drept.
Timisoara vs. Oradea, via Dubai. De ce crede USR Timis ca merge prost transportul in comun
Orașe conduse de liberali, transport în comun praf într-unul, bun în celălalt. Care e diferența între Timișoara și Oradea? O anunță USR Timiș: la Timișoara e pe „meritocrație”, la Oradea e pe competență.
Timisul colecteaza selectiv. Retim imparte gratuit pubele negre si galbene
Timișenii din orașele Buziaș și Recaș, dar și cei din mai multe comune încep, din acest an, să colecteze selectiv deșeurile. În următoarele luni, alte localități vor face acest lucru, iar toate gospodăriile vor fi dotate gratuit cu recipiente de colectare, negre și galbene.
Ca la piata. Proiectantul din Badea Cartan spune ca executantul a folosit materiale proaste!
Primarul Nicolae Robu a dat vina pe constructor și proiectant. Constructorul a spus apoi că nu era bun proiectul. E rândul proiectantului: executantul a folosit materiale de proastă calitate. Se întâmplă pe șantierul din Piața Badea Cârțan, stopat aproape imediat după ce a început.
Salcamii de pe Loga, taiati perfect legal. Primaria a primit termen sa-i inlocuiasca
Tăierile de salcâmi făcute la doi pași de Primăria Timișoara sunt în regulă, pentru că arborii erau bătrâni și bolnavi. Este concluzia la care au ajuns, după un control, cei de la Garda de Mediu și Agenția de Mediu. Municipalitatea trebuie să înlocuiască ce a tăiat.
Poli joacă din nou pentru primul loc. Acum contra Stelei
Conjunctura din această primăvară face ca la Timișoara să se joace într-un interval de doar câteva zile un nou meci cu liderul campionatului pe teren. Dacă sâmbăta trecută SCM Politehnica a avut acest statut, joi, la ora 16,45, adversara violeților, Steaua București vine în postura primei clasate. Se anunță un nou meci echilibrat, cu rezultat greu de anticipat.
Intreruperi de curent
E-Distribuție a programat joi, 15 februarie, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Irlanda (p), Divizia 9 Cavalerie (p), Calea Buziașului nr. 34 Bl. 75, orele 9 – 17; Rudicica, Urseni (p), Sînandrei nr. 300 și 613, Vucova, Blajova, Nițchidorf – Zona Moara/CAP, Jimbolia – str. Corneliu Coposu (p), Salcâmilor, Aleea Cito, str. Grivița,…
Agroland s-a impus surprinzator, dar meritat la Targoviste si a urcat pe 4!
Agroland se întoarce cu trei puncte de la Târgoviște, de pe terenul echipei care a câștigat medaliile de bronz în sezonul trecut al Diviziei A1 de volei feminin.
Masina lovita de tramvai in Piata Maria. Tanara de 18 ani, scoasa de pompieri / FOTO
Doi tineri de 18 ani au tras o sperietură zdravănă după ce miercuri seară mașina în care se aflau a intrat în coliziune cu un tramvai. A fost nevoie de Descarcerare, pentru ca pasagera din dreapta să fie scoasă din autoturism.
Metrou de la aeroport spre Sag! Primaria Timisoara vrea studiu de prefezabilitate
Cum ar fi să avem o linie de metrou care pleacă de la aeroport și ajunge la ieșirea dinspre Șag? Este ultima idee a primarului Nicolae Robu, iar municipalitatea a prevăzut în bugetul pe 2018 bani pentru un studiu de prefezabilitate pe această temă.
Dezvoltare in forta, buget mai mic. Sub 300 de milioane de euro in 2018, la Primaria Timisoara
1,37 miliarde de lei – acesta este bugetul pe care îl va avea la dispoziție, în 2018, Executivul Primăriei Timișoara. Proiectul este pus în dezbatere publică. Sunt mai puțini bani ca anul trecut, deși calculele nu sunt gata. Primăria vrea să cumpere dronă și containere pentru elevi, face studiu pentru metrou și aquapark și începe lucrul la fântâna muzicală.
Robu: Largirea drumului spre autostrada e un proiect mult prea lalait
Proiectul de lărgire la patru benzi a drumului care duce de la Timișoara la autostradă, prin Dumbrăvița și Giarmata, va fi semnat în scurt timp. Primăria Timișoara este partener, alături de CJ Timiș, dar Nicolae Robu este nemulțumit. El spune că va dura prea mult și spune că la Timișoara se modernizează 100 km de străzi pe an.
Zeci de oameni evacuati la Dumbravita: s-a fisurat o conducta de gaz
Cei care locuiesc pe strada Paltinului din Dumbrăvița au avut parte de o surpriză neplăcută. Pentru că s-a fisurat o conductă de gaz, oamenii au fost evacuați, iar traficul a fost oprit.
Iubirea, ferecata cu lacate la Timisoara, de Ziua Indragostitilor / FOTO
Lacătele iubirii au fost prinse și în acest an pe un pod din Timișoara, de Ziua Îndrăgostiților. „Iubăreții” au venit să-și mărturisească dragostea pe podul pietonal de lângă Parcul Copiilor din urbea de pe Bega. Au prins câte un lacăt și au aruncat cheia în Bega.
Se cauta 4 tablouri de patrimoniu, semnate Baba! Teoretic, sunt intr-un depozit al Muzeului de Arta Timisoara
Muzeul Național de Artă împrumută Muzeului de Artă Timișoara, pe baza unui contract, de vreo 12 ani, câteva zeci de lucrări semnate Corneliu Baba. Când MNAR a cerut un inventar de la Timișoara, acesta a ieșit pe minus cu 4 lucrări. Ele sunt „neidentificate” într-un depozit și nu se știe de ce n-au fost expuse. Situația este incredibilă, mai ales că vorbim de lucrări de patrimoniu!
Vasilica Dancila preia modelul Robu si face sondaj pe Facebook
Atât de criticat și luat în balon în Timișoara fiindcă ia decizii în funcție de niște pseudosondaje pe care le face pe Facebook, pentru primarul Nicolae Ronbu a venit ziua cea mare.
40 de zile, in fata unei maternitati din Timisoara: Sarcina nu e niciodata o rusine / FOTO
În fața Maternității Odobescu din Timișoara a început manifestația de 40 de zile a reprezentanților diferitelor culte din fața Maternității Odobescu. De la prima oră a zilei de 14 februarie, voluntarii s-au postat în fața spitalului din urbea de pe Bega cu pancarte pro viață. Stau acolo 12 ore pe zi.