Cu 17 puncte luate în primele zece etape, dintre care trei pe terenul vechii rivale din Ștefan cel Mare, pentru mulți, printre care și primarul Nicolae Robu, Poli era mai degrabă favorită la un loc de playoff, decât playout. Optimismul era întreținut și de faptul că startul bun de sezon era o continuare a unui campionat în care Poli a reușit o senzațională salvare de la retrogradare, deși pornise competiția cu o penalizare de 14 puncte. A fost, de altfel, fără nicio îndoială, cel mai bun campionat al ACS Poli de la înființarea din 2012. Iar meritul incontestabil l-a avut antrenorul Ionuț Popa. Un antrenor pe care, mărturisesc, l-am privit cu mult scepticism când a ajuns la Timișoara, dar care a făcut multe lucruri bune pentru Poli. Iar de aceea, acum la despărțire, merită toate aplauzele suporterilor lui Poli, câți or mai fi și aceea.
Din păcate pentru Popa, limba lui lungă, nonconformismul și uneori ieșirile de circar l-au trecut pe tușă. Și asta fiindcă demisia sa a fost cât o demitere, după meciul de la Ploiești cu Sepsi soarta lui pe banca lui Poli fiind pecetluită. Înainte de-a pleca, el a spus un mare adevăr, și anume că declicul la Poli s-a produs în momentul în care primarul Nicolae Robu a anunțat oficial, fără nicio rezervă, că municipalitatea nu va mai da bani la echipă. Și asta, repet la infinit acest lucru, în condițiile în care, în toată țara, cluburile sportive sunt finanțate de autoritățile locale. Dacă până atunci, chiar neplătiți la timp cu vânt prin buzunare, jucătorii trăiau din speranțe, de la acea declarație totul s-a năruit precum un castel de nisip. Mintea nu le-a mai fost la joc, ci mai degrabă la viitorul lor și chiar al familiilor lor. Viața de fotbalist e scurtă, iar cei mai mulți dintre ei până la 30 și ceva de ani trebuie să agonisească pentru toată viața. Cert este faptul că după cele 17 puncte obținute în primele etape, au mai venit doar nouă în ultimele 13 și din nou spectrul retrogradării se vede la orizont. Ca de altfel, în fiecare an petrecut de Poli în Liga 1.
La înlocuirea unui antrenor, îndeobște se așteaptă o resetare, un declic, un zvâc. E posibil acest lucru la Poli, cu niște jucători demoralizați? Mai ales că la club nu există nicio prognoză financiară, singurii bani siguri fiind cei din drepturile de televiziune, „cutia milei” la care a recurs primarul neavând niciun rezultat notabil. Va reuși Leo Grozavu să-i trezească din apatia și scepticismul generalizate? Trecutul lui de antrenor ne arată un personaj mai degrabă dur în relația cu jucătorii, existând două episoade în acest sens chiar neplăcute, cu Golofca, mult mediatizat, dar și cu Bădic pe când era la Iași. În limbaj neprotocolar, e un antrenor care scoate untul din jucători. Va putea cu aceste metode să trezească o echipă cu moralul la pământ? Greu de spus.
Cu o modestie, nu știu dacă sinceră sau regizată, Grozavu a spus că o eventuală victorie cu Voluntariul, vineri, nu va fi meritul lui. Un meci extrem de greu, cu o echipă care se află, la fel ca Poli, pe nisipuri mișcătoare. Îndrăznesc însă să-l contrazic și să spun că va avea un mare merit în cazul unei victorii, fiindcă la jucătorii lui Poli, problema nu e atât valoarea, cât atitudinea. Or, aceasta din urmă ține mai degrabă de modul în care antrenorul își motivează echipa înainte de joc. Tot în prima ieșire publică în calitate de antrenor al lui Poli, Grozavu a mai spus despre el că va fi un „dulău de serviciu”. Ar fi foarte bine ca să rămână dulău până la capăt, nu se transforme pe parcurs într-un pudel de companie.
Comentarii prin facebook