Cadoul pentru Gringo Bivolaru, care a demolat casa de pe Madgearu 10, strict la mâna consilierilor locali. Sau a primarului

De consilierii locali depinde dacă Gringo Bivolaru primește sau nu peste 80 de metri pătrați de teren, pentru a-și extinde proprietatea de pe strada Virgil Madgearu nr. 10. Amendat cu peste 10.000 de euro, Gringo continuă demolarea mascată în „modificare fațadă și modificare acoperiș”, operațiune despre care Inspectoratul de Stat în Construcții susține că nu prezintă… neconformități cu autorizația de la primărie.

La începutul lunii aprilie, Gringo Bivolaru a fost amendat cu 50.000 de lei, pentru că nu a respectat autorizația de construire emisă pentru lucrările pe care le efectua pe strada Virgil Madgearu nr. 10. Autorizația fusese emisă în decembrie 2014, pe numele Gringo Bivolaru și Lenuța Cârpaci, dar proprietarii nu s-au apucat de lucru decât în martie 2018. Autorizația viza „lucrări de tip a) Construcții pentru locuințe – Modificări interioare și exterioare, recompartimentări, modificare fațadă și modificare acoperiș”. Pe 3 aprilie ar fi trebuit să apară pe ordinea de zi a plenului CL „trecerea din domeniul public al Municipiului Timișoara în domeniul privat al Municipiului Timișoara a terenului aferent imobilului cu destinația de locuință situat în str. Virgil Madgearu 10”. Propunerea a fost retrasă , dar a apărut din nou pe ordinea de zi a plenului din 22 mai, fiind, de asemenea, retrasă. Joi, 31 mai, la PMT a avut loc o dezbatere publică pe tema acestui proiect care, practic, ar trebui să dea cadou lui Gringo Bivolaru peste 80 metri pătrați de teren.

„Noi avem impresia că lucrurile scapă de sub control și avem suspiciunea că se întâmplă lucruri destul de interesante la această adresă. Nu există comunicare între direcțiile primăriei, pentru că proiectul a fost retras o dată și apoi reintrodus. A doua oară a fost semnat de domnul primar și ni se pare ciudată treaba asta. Cineva insistă și nu-l bănuim pe domnul primar, pur și simplu se încearcă «premierea» acestui proprietar, pentru că am citit cu atenție proiectul și se spune foarte clar că are intenția să se desfășoare mai mult decât era suprafața casei lui. În baza a ce s-a lucrat acolo? Asta ne interesează. Ei nu s-au oprit cu lucrările”, a spus, la dezbatere, Ilie Sârbu, de la Asociația „Salvați Patrimoniul Timișoarei”. Acesta a solicitat anterior, la Inspectoratul de Stat în Construcții, un punct de vedere legat de lucrările de pe Madgearu 10, unde, vă reamintim, autorizația de construire pentru nerespectarea căreia Gringo Bivolaru a fost amendat cu 50.000 lei prevedea „modificări interioare și exterioare, recompartimentări, modificare fațadă și modificare acoperiș”. Inspectorul general Florin Albotă susține că „până în momentul de față nu s-a reținut nicio neconformitate care să necesite sancționarea dirigintelui de șantier”.

„Linia a doua a administrației Robu pare că intră în combinații cu mafia imobiliară timișoreană. Această familie bine cunoscută cere, în baza unui HCL din 2014, o suprafață de peste 80 mp, în vederea extinderii construcției. Suprafața respectivă face parte din domeniul public al statului, de aceea PMT nu putea să i-o dea acestui proprietar. Totuși, primăria solicită, prin semnătura domnului primar, trecerea în domeniul privat al statului, în mod ilegal. Legea 50/1991 spune că «terenurile aparținând domeniului public al statului sau al UAT-urilor se pot concesiona numai în vederea realizării de construcții sau obiective de uz și / sau interes public». Care este interesul public la această construcție? Îmi pare rău că la această dezbatere nu a venit primarul Nicolae Robu, să ne spună cine din linia a doua bagă aceste proiecte pe ordinea de zi? S-a încercat de două ori (…) Sunt o grămadă de persoane dubioase în administrația Robu care împing proiectele și, când dânsul constată că e ceva în neregulă, le scoate. Dar se insistă întruna și mi se pare inacceptabil. Sunt lucruri rușinoase pentru un oraș ca Timișoara. Nu îi doresc primarului Robu să aibă eticheta pe care a avut-o domnul Ciuhandu, dar dacă se continuă așa, acolo se ajunge”, a susținut, la rândul lui, Cristi Brâncovan.

Arhitectul șef Sorin Ciurariu spune că, în baza constatării făcute de ISC, lucrările sunt acum confrome. „A existat o autorizație emisă, s-au început lucrările, au fost continuare într-o formă care nu era înscrisă corect în autorizație, am luat măsuri și am oprit lucrările până la încadrarea în autorizație. Inspecția de Stat în Construcții a venit, a făcut o constatare, a spus ce a spus în limita competențelor și le-a dat posibilitatea, mai departe, să continua conform lucrărilor autorizate. Nu înțeleg care este problema legat de felul în care continuă sau se execută lucrările acolo”, a afirmat Ciurariu. El a spus, de asemenea, că nu era pregătit pentru o discuție in extenso legată de lucrările care se fac / trebuie făcute / era permis să se facă pe Madgearu 10, ci doar pentru dezbaterea legată de terenul respectiv.

Executivul PMT a fost reprezentat la dezbaterea publică de viceprimarul Dan Diaconu. „Pe imobilul respectiv există, din ce știu eu, două amenzi, una de 2.000 de lei și una de 50.000 de lei, pentru nerespectarea autorizației de construire, fapte recunoscute, de altfel, de către proprietar, conform proceselor-verbale. Ulterior s-a impus o expertiză tehnică, care să concluzioneze, pe de o parte, asupra pericolului, pe de altă parte, asupra încadrării lucrărilor viitoare în autorizația de construire. Expertiza a fost realizată, a fost trimisă la ISC, care a găsit-o ca fiind concludentă și a permis continuarea lucrărilor în parametrii autorizației. Concluziile expertizei făcute de expert autorizat MLPAT sunt următoarele: «demolarea pereților exteriori de la etajele 1 și 2 nu a afectat construcția existentă, nu s-a constatat apariția unor fisuri în pereții exteriori de la parter». În 27 aprilie, Inspectoratul Regional în Construcții Vest spune că, la data efectuării controlului, «nu se mai identifică probleme care să ducă la dispunerea opririi executării lucrărilor de construire sau de desființare»”, spune Diaconu. Viceprimarul i-a solicitat arhitectului șef să facă verificări cu privire la emiterea autorizației de construire. „Vrem să vedem dacă nu cumva ea cuprinde și acest teren (cei peste 80 mp în discuție – n.r.), lucru care ar fi extrem de grav. Eu nu cred că este cazul, dar trebuie verificat”, ne-a precizat Dan Diaconu. Va fi introdus proiectul și a treia oară pe ordinea de zi? Nimeni nu știe. „Va intra pe ordinea de zi a viitorului plen, însă numai dacă nu cumva va fi retras de inițiatori”, mai spune „vicele”.

Între timp, pe șantierul de pe Madgearu continuă lucrările. Din casa cu două etaje au mai rămas doar trei pereți de la parter, iar dacă proiectul va apărea și a treia oară, decizia le va aparține, în ultimă instanță, consilierilor locali.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Matei a spus: (iunie 2nd, 2018 at 00:40 )

Daca ii lasa, clar ca si Robu e omul tiganilor. Sa-i dea Dumnezeu atata bucurie cata primesc si vecinii tiganilor de la ei.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova

Politehnica Timișoara Femina a învins-o spectaculos pe Universitatea Craiova cu scorul de 5-0 (3-0) într-un meci disputat pe Stadionul Știința, în cadrul etapei a zecea din Superliga Feminină. Jucătoarele antrenate de Andra Vela au dominat partida de la un capăt la altul și au obținut o victorie categorică în fața propriilor suporteri. Scorul a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
La o zi de la alegerea Biroului Național, USR anunță că vrea să fie principala forță reformatoare din România, dar, mai ales, să lupte împotriva PSD și a AUR. Partidul își schimbă strategia și a decis să iasă pe teren, să ajungă și în casele celor care nu i-au votat, mizând pe 30% din voturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR vrea să iasă din confortul urbanului și să bată la fiecare poartă. Dominic Fritz nu își simte amenințat postul de președinte al partidului
Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.