Pe lângă plopii fără soț. Primăria Timișoara vrea să taie copacii „care produc atâta rău”

Primăria Timișoara vrea să taie toți plopii din oraș, dar n-a reușit să trimită, de aproape trei luni, documentele solicitate de Agenția de Protecția Mediului, fără de care nu se poate emite o aprobare. Primarul Nicolae Robu spune însă că le va cere subordonaților săi să înceapă operațiunile de tăiere.

Se anunță o nouă operațiune masivă de tăiere de arbori în Timișoara. De această dată, vor cădea sub drujbe mai mulți plopi. Primarul Nicolae Robu spune că este necesară o astfel de intervenție, fiindcă aceasta este cerută de cetățeni. „Am primit de la cineva o sesizare că pe malul Begăi, lângă un teren folosit de copiii de la școala neoprotestantă, terenul este plin de puf și de frunze de la niște plopi din zonă și copiii cad frecvent și se accidentează, câteodată destul de grav. Sunt foarte supărat că încă nu au fost tăiați acești copaci. Evident, domnul Bere o să vină să-mi spună «când m-am apucat să tai, au venit de la Garda de Mediu, pentru că cetățenii din zonă au făcut imediat o sesizare, și ei (Garda de Mediu – n.r.) consideră că nu pot fi tăiați pur și simplu, pentru că așa e în UE reglementat, că arborii producători de puf pot fi tăiați»”, a declarat edilul. Nu e prima dată când primăria se contrează cu Garda de Mediu. „Lângă CRAFT ne-am apucat să tăiem acei plopi și am pățit exact asta. Nu au fost tăiați până la capăt, până când unul s-a prăbușit și a provocat avarii importante la o mașină scumpă. Din fericire, nu a fost accidentat nimeni. Atunci s-a prins curaj și s-au tăiat toți. Noi trebuie să fim responsabili și tari pe poziție. Poate să cârtească vreo exaltată sau vreun exaltat, suntem oameni responsabili, nu tăiem niciun copac nejustificat și plantăm întotdeauna mult mai mulți. O să intervin, să len dau dispoziție din nou să taie acești copaci care produc atâta rău”, a mai afirmat primarul.

Interesant este însă că, pe 20 februarie, PMT trimitea către Agenția de Mediu o solicitare privind „aprobarea defrișării tuturor plopilor aflați pe domeniul public al Municipiului Timișoara, deoarece din partea cetățenilor am primit numeroase solicitări în acest sens. Menționăm faptul că acești arbori reprezintă un real pericol pentru pietoni, imobile, autoturisme, datorită creșterilor excesive și schimbărilor climatice”. Pe 26 februarie, APM trimite un răspuns, comunicând primăriei încă din mai 2017 care sunt „toate informațiile legate de documentele care trebuie depuse de către administrația publică locală pentru o solicitare de tăiere de arbori sănătoși”. „În lipsa informațiilor mai sus menționate solicitarea dvs. nu poate fi analizată și nu se poate emite un punct de vedere conform prevederilor legale”, spun cei de la agenția de mediu.

Interesant este însă că primarul Robu susține că solicitarea PMT a fost ignorată. „Nu am primit niciun răspuns de la APM la acea solicitare. Li s-a spus verbal (celor de la Direcția de Mediu – n.r.) să facă studiu pentru fiecare plop, starea lui… e o prostie”, afirmă edilul. Hârtia există totuși și are și număr de înregistrare. „Au cerut aprobare la modul general. Ar fi trebuit să spună amplasamentele exacte, numărul acestora și starea fito-sanitară. Nu s-a depus nimic în plus de la această solicitare a noastră transmisă în 26 februarie”, spun, pe de altă parte, cei de la ARPM Timiș. Când va începe efectiv tăierea plopilor și în ce condiții rămâne de văzut.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

imi ajunge cu robu a spus: (mai 11th, 2018 at 11:57 )

Noaptea mintii!!! Se taie copaci pentru ca au cazut copii pe frunze si puf….nu pentru ca ar cauza acel puf cuiva vreo reactie alergica.

timisorean a spus: (mai 11th, 2018 at 16:58 )

„scump doamnă, scump” ! I se potrivește.

Pompi a spus: (mai 11th, 2018 at 17:55 )

Imbecilul de Robu se face că nu vede că exact plopii sunt singurii care au rezistat fără probleme în timpul furtunii din Timișoara, care a doborât sute de copaci. Dar pentru această Beznă a Minții, Robu din Primărie, este doar un prtext minunat ca să mai taie din copacii Timișoarei. Rar mi-a fost dat să văd un imbecil mai pornit și mai încăpățânat, aterizat printr-o întâmplare într-un loc la butoane. Robu a dat iama în copacii și spațiile verzi ale Timișoarei încă de la instalarea în funcție. Sper ca în 2020 să fie trimis acasă. Avem nevoie de un om normal, un om rațional, la Primărie, nu un frustrat megaloman și narcisist, mereu în goană după notorietate. Robule, la 5 minute după ce ai plecat din Primărie nici dracu nu-și va mai aduce aminte de tine!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii

Consiliul Județean Timiș are 57 de milioane de lei pe care vrea să îi aloce pentru a ține drumurile județene ”la negru” pe perioada iernii, în următorii patru ani. Administrația județului a scos la licitație un contract pentru un Acord-cadru de servicii – Prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene. Acordarea se va face pe șase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Se schimbă raportul de forțe politice în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat

Consiliul Local Timișoara va avea un nou consilier local, iar mișcarea va schimba și raportul politic existent. Vineri, în cadrul unui plen ”instant”, de îndată, aleșii locali au luat cunoștință (și oficial) despre renunțarea la funcție din partea lui Sorin Ionescu, social-democratul plecat la București pentru a face parte din noul guvern. Ca o consecință...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se schimbă raportul de forțe politice în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Șag și Ghiroda pe locuri de play-off. Poli II se încurcă acasă de o echipă accesibilă la debutul lui Latovlevici

CSC Ghiroda a obținut o victorie prețioasă în etapa a 13-a, la Cugir și revine în Top 4. Șagul a obținut un punct muncit în fața unei echipe foarte bune, la Deva, în timp ce Poli II a mai dezamăgit o dată, la debutul lui Latovlevici, doar egal acasă contra unei echipe de bătut, Pecica....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șag și Ghiroda pe locuri de play-off. Poli II se încurcă acasă de o echipă accesibilă la debutul lui Latovlevici
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Campania de colectare gratuită a deșeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice continuă în Jebel

Primăria Comunei Jebel, în parteneriat cu ADID Timiş și organizația ECO POSITIVE, desfașoara o campanie de colectare gratuită a deşeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (DEEE). Până la data de 1 decembrie 2026, cetățenii comunei Jebel pot solicita ridicarea aparatelor voluminoase direct de la domiciliu sau pot preda echipamentele de mici dimensiuni la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campania de colectare gratuită a deșeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice continuă în Jebel

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Comunei Jebel, în parteneriat cu ADID Timiş și organizația ECO POSITIVE, desfașoara o campanie de colectare gratuită a deşeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (DEEE). Până la data de 1 decembrie 2026, cetățenii comunei Jebel pot solicita ridicarea aparatelor voluminoase direct de la domiciliu sau pot preda echipamentele de mici dimensiuni la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campania de colectare gratuită a deșeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice continuă în Jebel
Pe data de 15 noiembrie 1942, la Timișoara pornea circulația primului firobuz, o nouă premieră a orașului în România. Vehiculele erau produse de FIAT în Italia, iar în cursă au pornit trei dintre cele șapte vehicule cumpărate. Astăzi se împlinesc 84 de ani de la acel moment, venit într-o perioadă dificilă, în cel de al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara sărbătorește 84 de la o nouă premieră: circulația primului firobuz din România, introdus pe străzile orașului de pe Bega/VIDEO
Consiliul Județean Timiș are 57 de milioane de lei pe care vrea să îi aloce pentru a ține drumurile județene ”la negru” pe perioada iernii, în următorii patru ani. Administrația județului a scos la licitație un contract pentru un Acord-cadru de servicii – Prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene. Acordarea se va face pe șase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii
Consiliul Local Timișoara va avea un nou consilier local, iar mișcarea va schimba și raportul politic existent. Vineri, în cadrul unui plen ”instant”, de îndată, aleșii locali au luat cunoștință (și oficial) despre renunțarea la funcție din partea lui Sorin Ionescu, social-democratul plecat la București pentru a face parte din noul guvern. Ca o consecință...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se schimbă raportul de forțe politice în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat
CSM CSU Oradea și-a regăsit cadența victoriilor în Liga Națională de Baschet Masculin, impunându-se sâmbătă seara pe teren propriu, scor 85-70, în fața formației SCM Politehnica Timișoara. Disputată în cadrul etapei a 7-a, partida de la Oradea Arena a oferit un duel echilibrat pe alocuri, decis de experiența și precizia gazdelor pe final. Susținuți de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eșec așteptat pe Crișul Repede. Meci echilibrat, decis pe final
La cinci ani, Luciana Matei a dat o altă formă rochiei de mireasă a mamei sale. Astăzi, după un sfert de secol de creație vestimentară, își păstrează libertatea de a crea ceea ce simte, dincolo de tendințele momentului. Ținutele sale poartă o identitate proprie, în care viziunea designerului întâlnește personalitatea femeii care le îmbracă. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Luciana Matei, designerul din Timișoara care croiește haine după personalitatea femeilor
Un grav accident rutier, soldat cu moartea unei tinere în vârstă de 18 ani, a avut loc sâmbătă seara, 14 noiembrie 2026, în localitatea Giroc din județul Timiș. La volanul autoturismului se afla un minor de 17 ani, fără permis de conducere, care a încercat să scape de un echipaj de poliție. Potrivit informațiilor transmise...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Giroc: o tânără de 18 ani a murit după ce un minor fără permis a fugit de poliție cu o mașină luată fără permisiune
Insistența celor de la USR pentru o alianță cu PNL în Timiș stârnește din nou reacții în cadrul filialei județene a liberalilor. Ultima solicitare a unui astfel ”pol reformator” vine de la președintele USR Timiș, Sorin Șipoș, acesta amintește despre fuziunea dintre PNL și Forța Dreptei la nivel național, care ar trebui să aibă efecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde declarațiilor lui Șipoș despre un pol reformator: ”Timișul și Timișoara au nevoie de mai mult decât o alianță în declarații”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.