Protest pe două roți la Popa Șapcă. Bicicliștii: Vom face slalom printre pietoni, nu se poate altfel / FOTO

Câteva zeci de bicicliști din Timișoara au dat ture, luni după-amiază, pe strada Popa Șapcă, închisă încă traficului și programată pentru inaugurare abia marți. Ei sunt nemulțumiți de trotuarele extrem de înguste pe care vor fi nevoiți să le împartă cu pietonii.

Amenajarea de la Popa Șapcă va fi inaugurată marți, după doi ani de șantier. Executată de asocierea SC Sylc Cons Trans SRL, SC Tableros y Puentes SA și SC Petrucco SA, ea a costat 28,4 milioane de lei, cu tot cu TVA. Conform declarațiilor făcute inițial de primarul Nicolae Robu, pe stradă vor fi patru benzi pentru mașini, câte două pe sens, dar și piste de biciclete și trotuare moderne. Totul este conform planului, mai puțin pistele de biciclete. Acestea sunt desenate pe trotuare, pe care amatorii de pedalat vor fi nevoiți să le împartă cu pietonii. Situația a nemulțumit comunitatea locală de bicicliști, care a organizat luni după-amiază, chiar de ziua primarului Nicolae Robu, o plimbare-protest. Au fost câteva zeci de bicicliști, care au pedalat în sus și-n jos pe carosabil, dar și pe trotuare. Totul, sub privirile câtorva polițiști locali, ale unor jandarmi și ale angajaților de la penitenciar.

Părerile bicicliștilor sunt unanime: amenajarea, oricât ar fi de lăudată de primarul Timișoarei, a omis această comunitate din ce în ce mai numeroasă. „Pasajul este frumos, închis și… cam îngust. Cum se vor descurca bicicliștii și pietonii pe trotuare? Pe rând și cu multe «vă rog să mă scuzați, mulțumesc»”, spune unul dintre cei care au venit să pedaleze. „Noi considerăm că ar fi normal să avem mai multă infrastructură, mai ales că s-a promis acum doi ani, când s-a început acest proiect, că vor fi piste de biciclete. Sau ar fi putut domnul primar să spună că n-o să avem, pentru că știa de la început de proiect. Pista ar fi trebuit să fie una dedicată, direct pe carosabil, din punctul meu de vedere. Sincer, este periculos și pentru pietoni să fie laolaltă cu biclicliștii. Eu merg destul de mult cu bicicleta și mă lovesc de problema asta. Am evitat mulți pietoni. Din postura de pieton, pe de altă parte, sunt deranjat când mă întâlnesc cu bicicliștii pe trotuar”, susține altul. „Am venit aici pentru că, iată, la ultima inaugurare, nu avem spațiile noastre unde să ne deplasăm fără să fim nevoiți să ocolim pietonii. Nu avem pe unde pe strada asta. Astea ar trebui să fie piste de biciclete, pe care să le împărțim cu pietonii. Nu știu cum. O să vedem de mâine încolo cum va fi. Vom face slalom uriaș. Ar fi trebuit să fie pe stradă, să fie făcut cum trebuie, protejat, nu doar să fie o dungă verde. Eu zic că era spațiu, se putea face jumătate de metru pe fiecare sens”, a adăugat alt timișorean.

Primarul Nicolae Robu a scris, pe Facebook, că respectă bicicliștii, dar că nu era posibil să se facă pistă pe carosabil. „În tot și-n toate, însă, trebuie să prevaleze rațiunea. Punctual: ecartul stradal al străzii Popa Șapcă este un dat, el e atâta cât e și pe el trebuie să ne pliem! Eu cred că, în condițiile date, oricine ar fi realizat ce am realizat și noi: 4 benzi auto, locuri de parcare, aliniamente de copaci și o pistă bifuncțională, în regim «space sharing» -alee pietonală+pistă de biciclete (…) inevitabil, bicicliștii și pietonii trebuie să partajeze spațiul de 1.80-2.00 m, civilizat, respectându-se reciproc. Lucru deloc greu, câtă vreme fluxul pietonal în zonă este unul de nivel scăzut, chiar foarte scăzut”, a scris edilul. La finalul protestului, cu cretă, pe marginea carosabilului a fost desenată o pistă…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Costel a spus: (mai 28th, 2018 at 22:11 )

Știe cineva să explice ce ra**t de caroiaj e ăla galben? La ce folosește?

toni a spus: (mai 29th, 2018 at 07:23 )

Am numarat 18 biciclisti. Despre ce protest vorbim? Sunt aceiasi si aceiasi oameni care apar la aceste proteste. deghizati in biciclisti, peisagisti, ecologisti, anti-semaforisti, anti-palmieristi, etc. Si daca te uiti pe profilele lor de pa facebook toti sunt oameni ce asteapta sa-i ia vreun partid caci altfel nu-si gasesc locuri de munca in domeniu (psihologi, sociologi, politologi, etc.).

Anubis a spus: (mai 29th, 2018 at 08:44 )

toni *cu t mic* inca ai miros de mici de la marele chef PNL care a avut loc la Pensiunea Anette.

altul a spus: (mai 29th, 2018 at 13:20 )

Costele, este in fata penitenciarului si te las sa ghicesti daca reprezinta doar niste gratii (de inchisoare) sau au alta intrebuintare.

PS: acel caroiaj galben este invatat la soala de soferi si inseamna ca nu ai voie sa stationezi pe acea portiune.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Top