Promise de câțiva ani, complexurile sportive de cartier sunt, în cel mai bun caz, în faza de planșetă. Cel mai avansat este cel din Calea Lipovei, care are un studiu de fezabilitate nou-nouț ce trebuie votat în plenul CL. Înainte însă, el va trece printr-o dezbatere publică.
Complex sportiv cu bazine de înot acoperit și în aer liber, teren de tenis cu nocturnă și teren multifuncțional cu suprafață sintetică, loc de joacă, spații verzi – este una dintre promisiunile făcute, acum câțiva, de primarul Nicolae Robu, pentru locuitorii din patru zone ale Timișoarei. La finele lunii iulie 2017, edilul a anunțat lansarea licitației pentru găsirea unui proiectant pentru primul astfel de complex, cel din Calea Lipovei. În decembrie 2017 a fost anunțat și câștigătorul, firma Rheinbrucke SRL din Timișoara, care a oferit un preț de 170.765 lei, cu tot cu TVA. Contractul vizează vizează elaborarea studiului de fezabilitate și proiectul pentru autorizarea executării lucrării + proiect pentru organizare execuție lucrări, inclusiv obținerea autorizației de construire + proiect tehnic de execuție, inclusiv detalii de execuție și caiet de sarcini, plan SSM și deviz martor.
SF-ul este gata și va trebui supus votului CL. Pe 6 iunie, de la ora 16, în sala de şedinţe a Consiliului Local al Municipiului Timişoara, este programată o dezbatere publică pe marginea „Proiectului de hotărâre privind aprobarea Studiului de Fezabilitate aferent obiectivului de investiţie S.F.+P.T. Complex sportiv zona Lipovei ( bazin de înot acoperit, bazin de înot în aer liber, terenuri de tenis, teren multifuncţional, alte amenajări interioare şi exterioare) str.Verde, Silistra – zona Lipovei, Timişoara”. Cei interesaţi se pot adresa şi în scris, Direcţiei Secretariat General – Serviciul Administraţie Locală, sau in format electronic, prin e-mail, până în 6 iunie, la ora 14.
Comentarii prin facebook