Arhiva pentru luna: iulie 2018

buziaș

Zboruri, parașutism, rock, folk și arte marțiale, la Festivalul Avioanelor din Buziaș

Zboruri, parașutism, rock, folk și arte marțiale, la Festivalul Avioanelor din Buziaș

Orașul-stațiune Buziaș va găzdui, la sfârșitul acestei săptămâni, cea de-a patra ediție a Festivalului Avioanelor. Organizat de Asociația pentru Dezvoltarea Zonei Buziaș, în colaborare cu Primăria Buziaș și Terasa „La Aeroport”, evenimentul are loc în 28 și 29 iulie.

poli

Vestiarele de la Dan „Păltinișanu”, interzise pentru ACS Poli. Președintele Birlică amenință cu demisia

Au venit din cantonament și s-au trezit că nu mai pot intra în vestiarele de la Stadionul „Dan Păltinișanu”. Cei de la ACS Poli susțin că de vină este un angajat al CJ Timiș și speră să găsească înțelegere la șefii instituției. Până una-alta, au primit păsuire câteva zile.

rodica vlad

Rodica Vlad a bătut în primă instanță Primăria Timișoara pe taxa de paragină! Robu: Este rușinos ce fac acești proprietari

Se alege, se pare, praful de taxa pe paragină instituită la Timișoara. Femeia de afaceri Rodica Vlad a câștigat în primă instanță procesul cu primăria și a obținut anularea HCL care stabilea o supraimpozitare cu 400% pentru o clădire de pe Bd. Republicii. Mai mult, PMT trebuie să-i dea și bani!

dezinsectie

Trei firme se luptă pentru cele aproape 10 milioane de euro, bani de dezinsecție

Poate a doua oară e cu noroc și, după aproape 5 ani, în Timișoara se va face așa cum trebuie dezinsecție și deratizare. Primăria a reluat licitația și are 3 oferte care urmează să fie analizate. La finele lunii iulie ar trebui anunțat câștigătorul, și asta în ideea că procedura nu va fi din nou contestată.

iswint

ISWinT aduce la Timișoara peste 100 de studenți din 40 de țări. Olărit, dans și picnic în Parcul Rozelor

Peste 100 de studenți din 40 de țări participă la International Student Week (ISWinT). Timișorenii au ocazia de a lua parte la activitățile pregătite în cadrul ediției aniversare de 25 de ani. Puteți participa la ateliere și puteți cunoaște poveștile studenților din diferite țări.

Nicolae Robu

La Primăria Timișoara ar putea scădea salariile. Robu, către angajați: Știți ce înseamnă să nu avem destui bani?

Degeaba le-au crescut salariile! Dacă nu strâng punga, s-ar putea trezi cu ele micșorate! Este avertismentul primarului Nicolae Robu către subordonații săi, înainte de rectificarea bugetară. Nu sunt bani, admite edilul, care a emis o notă internă prin care interzice angajarea oricăror cheltuieli fără aprobarea sa.

popescu

Pavel Popescu (PNL): La 3 ani după Colectiv, România e un stat incapabil să-și salveze cetățenii

O oră pentru un acord de transfer al unor pacienți cu arsuri grave, obținut din Belgia. Un ministru, un secretar de stat și doi deputați care să se ocupe de toată povestea, din partea română. Se întâmplă la aproape 4 ani de tragedia din Colectiv, într-o țară care pare că n-a învățat nimic, spune deputatul PNL de Timiș Pavel Popescu.

Top