Dom 100: mai mult de o lună de teatru, pentru Centenar / PROGRAM

Centenarul va fi sărbătorit la Timișoara și prin teatru. Mai exact, printr-un festival care se va întinde pe durata unei luni. Festivalul de Teatru Dom 100 înseamnă 14 spectacole și începe vineri, 2 noiembrie, cu un text al lui Vlad Tăușance.
contrasens
Festivalul de Teatru Dom 100, pus la cale de Asociația Culturală Contrasens, vrea să adune momente și evenimente semnificative pentru Centenar, aducând în fața timișorenilor secvențe din destinul nostru comun din prima sută de ani petrecută împreună. „De asemenea, își propune să pună în lumină ce se întâmplă cu noi acum și să lanseze teme de reflecție despre ce se va întâmpla sau am putea face să se întâmple cu noi în viitor. Acesta este felul nostru de a sărbători toamna asta Centenarul la Timișoara”, spune Ștefan Iordănescu, directorul festivalului.

Primul spectacol este programat vineri, 2 noiembrie, la Halele Timco: „Ne știm de 100 de ani”, producție teatrală în regia lui Ștefan Iordănescu, pe un text de Vlad Tăușance, având în distribuție actori din patru teatre și patru regiuni istorice. Premiera acestui spectacol a avut loc în octombrie, la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, și interpretează tema Centenarului pe mai multe paliere, explicit și metaforic, fără a se feri de umorul critic sau abordări teatrale inovatoare.

Intrarea la toate spectacolele de teatru din cadrul Festivalului de Teatru Dom 100 este liberă, toate costurile festivalului fiind susținute prin proiectul DOM100 finanțat de Ministerul Culturii. Este însă nevoie să faceți o rezervare înainte, pe această adresă de e-mail.

Programul festivalului

2 noiembrie, Halele Timco
ora 19 – Ne știm de 100 de ani, de Vlad Tăușance, regia Ștefan Iordănescu
Teatrul Tineretului Piatra Neamț, Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea,
Teatrul de Vest Reșița, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, Asociația Ataraxia Râmnicu Vâlcea

4 noiembrie, sala Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”
ora 19 – Orb de mină, de Székely Csaba, regia Catinca Drăgănescu
Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe și Teatrul Independent Osonó

12 noiembrie, Halele Timco
ora 19 – Premieră: Morfem, de Mădălina Ghițescu, regia Ștefan Iordănescu
Asociația Culturală Contrasens

13 noiembrie, Halele Timco
ora 19 – Premieră: Morfem, de Mădălina Ghițescu, regia Ștefan Iordănescu
Asociația Culturală Contrasens

14 noiembrie, Halele Timco
ora 19 – Un dușman al poporului, de Henrik Ibsen, versiunea scenică Adrian Roman
Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea

15 noiembrie, Casa Artelor
ora 20 – Carpathian Garden, text și regie: Radu Iacoban
Godot Cafe-Teatru

16 noiembrie, Casa Artelor
ora 20 – Amintiri din epoca de școală, de Mihaela Michailov, regia Radu Apostol
Centrul de Teatru Educațional Replika București

18 noiembrie, Halele Timco
ora 19 – After Hours, text și regie: Radu Iacoban
Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” Bucureşti

22 noiembrie, sala Teatrului German de Stat Timișoara
ora 19 – Secretul Fericirii la Resița, de Mihaela Michailov, Mădălina Petre-Ghițescu, Matei Mircioane, regia Ștefan Iordănescu
Teatrul de Vest Reșița

23 noiembrie, Halele Timco
ora 19 – Ai mei erau super, scenariu colectiv, regia Cristian Ban
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad

24 noiembrie, Halele Timco
ora 19 – Să ne cunoaștem mai bine, scenariu colectiv, regia Cristian Ban
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad

25 noiembrie, Halele Timco
ora 17 – Flori de mină, de Székely Csaba, regia Ștefan Iordănescu
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad

27 noiembrie, Casa Artelor
ora 18- Don’t cry baby, un spectacol / text de Eugen Jebeleanu și Catinca Drăgănescu, regia Petre Silviu- Văcărescu
Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Muzică și Teatru

2 decembrie, Halele Timco
ora 19 – Premieră: Putere. O scurtă istorie personală – titlu în lucru, de Carmen Lidia Vidiu
Asociația Culturală Contrasens

3 decembrie, Halele Timco
ora 19 – Premieră: Putere. O scurtă istorie personală – titlu în lucru, de Carmen Lidia Vidiu
Asociația Culturală Contrasens

5 decembrie, Halele Timco
ora 19 – Societate cu Răspundere Limitată, concept & regie: Florin Caracala
Asociaţia Colectiv A din Cluj-Napoca

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alin Nica

Președintele CJT acuză “Prefectura PSD” că tergiversează procesul fondurilor bugetare de echilibrare, în scop politic

Alin Nica, președintele CJT, acuză Prefectura Timiș că tergiversează procesul în care a contestat modul de alocare a banilor din fondurile de echilibrare, respectiv banii pentru drumuri de la Consiliul Județean.  În acest fel se dorește întârzierea alocării banilor, prilejul fiind folosit de PSD ca și formă de luptă politică.  “Săptămâna trecută am avut termen...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele CJT acuză “Prefectura PSD” că tergiversează procesul fondurilor bugetare de echilibrare, în scop politic
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

O timișoreancă a devenit dublă Campioană Balcanică la Culturism, și Campioană Absolută, la categoria ei de vârstă

Mădălina Stanca, o sportivă de 20 de ani din Timișoara a participat în weekend la Campionatul Balcanic de Culturism și Fitness, unde a obținut de două ori locul I la categoria Bikini fitness (locul I Junioare, respectiv locul I Senioare – conform regulamentului, vârsta îi permite participarea la ambele categorii). Încununarea acestui succes a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O timișoreancă a devenit dublă Campioană Balcanică la Culturism, și Campioană Absolută, la categoria ei de vârstă
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT continuă să inoveze şi în domeniul cultural: vouchere speciale pentru studenţi

UPT nu înseamnă doar învăţământ de calitate, dimensiunea institului cu o istorie de peste 100 de ani fiind dată şi de programele inovative şi în alte domenii, cum ar fi de exemplu cultura. Dacă în 2023 Universitatea Politehnica Timișoara și-a deschis spațiile și a organizat cele mai multe evenimente în cadrul Capitalei Culturale Europene, dimensiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT continuă să inoveze şi în domeniul cultural: vouchere speciale pentru studenţi
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alin Nica, președintele CJT, acuză Prefectura Timiș că tergiversează procesul în care a contestat modul de alocare a banilor din fondurile de echilibrare, respectiv banii pentru drumuri de la Consiliul Județean.  În acest fel se dorește întârzierea alocării banilor, prilejul fiind folosit de PSD ca și formă de luptă politică.  “Săptămâna trecută am avut termen...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele CJT acuză “Prefectura PSD” că tergiversează procesul fondurilor bugetare de echilibrare, în scop politic
UPT nu înseamnă doar învăţământ de calitate, dimensiunea institului cu o istorie de peste 100 de ani fiind dată şi de programele inovative şi în alte domenii, cum ar fi de exemplu cultura. Dacă în 2023 Universitatea Politehnica Timișoara și-a deschis spațiile și a organizat cele mai multe evenimente în cadrul Capitalei Culturale Europene, dimensiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT continuă să inoveze şi în domeniul cultural: vouchere speciale pentru studenţi
Un domeniu în care am rămas din nou în urmă față de alte județe este cel al festivalurilor de muzică. Aici nu mai este vina ‘Bucureștiului care nu ne-a dat bani’, ci o problemă locală, de colaborare și organizare. Este frustrant ca timișorenii să fie nevoiți să meargă la Cluj pentru Untold și Electric Castle...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara merită un festival muzical de top
Primarul suspendat al comunei Checea, Daniel Florea, nu va mai putea candida pentru un nou mandat, potrivit unei decizii definitive din justiţie. Este al treilea primar, după Recaş şi Şandra, care are interzis la candidatură. După edilii PSD din Recaş şi Şandra (ultimul suspendat din funcţie) nici Daniel Florea, primarul suspendat al comunei Checea, nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un primar din Timiş are interzis la candidatură. PNL-istul Daniel Florea nu va putea candida pentru Primăria Checea
Mădălina Stanca, o sportivă de 20 de ani din Timișoara a participat în weekend la Campionatul Balcanic de Culturism și Fitness, unde a obținut de două ori locul I la categoria Bikini fitness (locul I Junioare, respectiv locul I Senioare – conform regulamentului, vârsta îi permite participarea la ambele categorii). Încununarea acestui succes a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O timișoreancă a devenit dublă Campioană Balcanică la Culturism, și Campioană Absolută, la categoria ei de vârstă
Primarul comunei Șag, Flavius Alin Roșu, şi-a depus, duminică, candidatura pentru un nou mandat de primar. El va susţinut de nu mai puţin de patru partide care au constituit Alianţa pentru Şag. Chiar de Duminica Floriilor, Flavius Roşu şi-a depus candidatura pentru cel de-al treilea mandat de primar al comunei Şag. Sub deviza “Numai împreună...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Susţinut de patru partide, Flavius Roşu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al comunei Şag
Ei bine, mai sunt şi candidaţi la primărie care nu promit că vor face noi drumuri, şcoli, grădinţe, creşe, curăţenie, investiţii în lapte şi miere. Din contră, se angajează să aducă tot răul de pe pământ în cazul în care vor ajunge primari. Că la mijloc e o crasă lipsă de educaţie, ca să nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (7). Cel mai corect dintre candidaţi. Alina Sperlea promite că, dacă va ajunge primăriţă, va aduce în Dumbrăviţa toate nenorocirile din lume
Sâmbătă seara, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au fost sesizati prin apel 112, în jurul orei 19:40, cu privire la faptul că pe strada Ardealului dinl Timișoara, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane, conducătorul auto vinovat de producerea accidentului părăsind locul faptei fără încuviințarea poliției sau a procurorului. Polițiștii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci infracţiuni dintr-o lovitură! Recordul de nedorit al unui tânăr certat cu bunul simţ şi legea
Top