Liderii galeriei şi preşedintele lui Poli, Gheorghe Chivorchian, s-au întâlnit cu prefectul Mircea Băcală. Întâlnirea nu a durat mai mult de 10 minute şi a avut loc cu doar câteva ore înainte de mitingul anunţat pentru seara de miercuri.
„Să înţeleagă toţi suporterii noştri că ne vom face datoria până la capăt şi pe toate căile legale vom demonstra că Poli Timişoara este cel mai curat club. S-a dorit eliminarea celui mai puternic club din România. Am vrea ca în urma intervenţiei corecte, să se facă dreptate, aşa cum s-a făcut şi când ni s-au luat şase puncte, atunci când ni s-au luat culorile. Poli le-a recâştigat. Poli nu are nici o vină”, a spus Gheorghe Chivorchian. „Autorităţile locale şi judeţene regretă decizia luată împotriva clubului Politehnica. Din acest motiv, suporterii sunt nemulţumiţi. I-am invitat la discuţii pentru a-i asigura de sprijinul nostru şi pentru a demonstra că galeria lui Poli este un exemplu”, a declarat prefectul Mircea Băcală.
Comentarii prin facebook