Aproape 4 milioane de euro pentru dotarea viitoarei clinici de mari arsi de la Timisoara

Timişoara va avea, de anul viitor, o clinică de specialitate care se va putea ocupa de pacienţii cu arsuri grave. Va fi un centru cu cinci paturi, pentru care este nevoie de aparatură specială. Ministerul Sănătății a alocat peste 17,2 milioane de lei pentru dotarea noii clinici.

spital sf1

Lucrările de amenajare a secției de mari arși de la Timișoara sunt aproape gata. Este vorba despre un spaţiu nou, obţinut prin închiderea unei terase. Noua clinică va fi dotată și cu o sală de operaţie, respectiv una de pansare a bolnavilor, care necesită condiţii speciale de lucru. Ministerul Sănătăţii a alocat fondurile necesare, la reuşita proiectului contribuind inclusiv mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan Selejan. Acum câteva zile, Ministerul Sănătății a alocat 17,2 milioane de lei, banii care urmează să fie folosiţi pentru achiziţionarea aparaturii necesare pentru cele cinci saloane pentru marii arşi. Urmează întocmirea caietelor de sarcini şi procedura de licitaţie. Noul centru va fi deschis în a doua jumătate a anului 2017. Pentru realizarea noii clinici a fost necesară consolidarea imobilului de la Casa Austria. Fiecare salon beneficiază de izolare, fiind vorba de un singur pacient pe unitate, iar dotarea va fi la nivelul oricărei clinici similare din Europa.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Federația Română de handbal a programat meciul de Cupă al Timișoarei la ora… 14.30

S-a aflat programul din Final 4, iar orele de disputare sunt cam ciudate! Federația Română de Handbal a anunțat țintarul turneului final al Cupei României. Turneul va avea loc în zilele de 18 și 19 aprilie, la sala Constantin Jude din Timișoara. Semifinalele programate în prima zi, sâmbătă, se vor juca după programul: 14.30: SCM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Federația Română de handbal a programat meciul de Cupă al Timișoarei la ora… 14.30
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

SCM Politehnica Timișoara a câștigat trei dintre cele patru sferturi ale întâlnirii din sala „Dumitru Popescu Colibași”, ce a contat pentru etapa a 28-a din Liga Națională de Baschet Masculin, dar nu a fost destul pentru o victorie. Gazdele s-au impus cu 98-88, diferența făcându-se în sfertul doi, adjudecat de gazde cu 31-15. Mihai Măciucă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înfrângere sub panou la Brașov și un pas în spate în lupta pentru play-off
În mai puțin de șapte ani, Alianța pentru Unirea Românilor a trecut de la statutul de partid marginal, înființat în 2019, la prima opțiune în sondajele naționale. Nu mai vorbim doar despre o ascensiune electorală spectaculoasă. Vorbim despre ceva mai profund și mai incomod: frustrarea a ajuns să aibă mai multă forță politică decât partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alternativa AUR. Când frustrarea devine prima forță politică în sondaje
În această seară s-a stins din viaţă Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român din toate timpurile. Legendarul antrenor n-a reușit să câştige lupta cu infarctul pe care l-a suferit recent. El era internat de câteva zile la Spitalul Universitar. Primele probleme au apărut după ce i s-a făcut rău în cantonamentul echipei naționale a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit Mircea Lucescu. Legendarul antrenor avea 80 de ani
Președintele României, Nicușor Dan, a vizitat tabăra de pregătire a lotului național de robotică, format din cele mai bune opt echipe din țară, organizată la UVT pentru pregătirea viitoarei participări la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge”. Curiozitatea a fost mare, din partea tuturor celor prezenți, elevi, profesori, mentori și arbitri, dar și din partea oficialilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan a vizitat tabăra de robotică a olimpicilor, de la UVT/FOTO
Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a mai multor persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Din actele de urmărire penală a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un traficant de droguri a fost reținut, iar alți trei au scăpat cu control judiciar! Descinderi ale oamenilor legii
Președintele României Nicușor Dan, a ales să petreacă Ziua Mondială a Sănătății la Timișoara printr-o vizită efectuată pe (încă) șantierul Centrului de Mari Arși de la Spitalul Județean din orașul de pe Bega. Unitatea medicală va fi, aproape sigur, prima de gen din România aflată în construcție care va fi deschisă cu sprijinul Băncii Mondiale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a vizitat Timișoara și Centrul de Mari Arși/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.