Centura de sud are calendar: lucrarile incep in februarie 2018! Urmeaza alegerile

Încă o promisiune pentru șosea ocolitoare la Timișoara – de această dată, în prezența președintelui PNL, Alina Gorghiu, candidat pentru un mandat de senator în Timiș. Dacă, în ultimii patru, centura a fost aproape inexistentă în discuțiile publice, în ultimele săptămâni curge cu proiecte și termene concrete.

centura timisoarei

Timișoara va avea centură auto ocolitoare, realizată în regie proprie, cu bani europeni, de către CNAIR (fosta CNADNR). Asta a promis vineri, 4 noiembrie, la Timișoara, ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, după o discuție cu primarul Nicolae Robu, la care a participat, probabil în calitate de candidat la Senat pe listele din Timiș, și președintele PNL, Alina Gorghiu. „S-a stabilit un calendar ferm al lucrărilor, cu identificarea unei soluții clare de finanțare a centurii auto ocolitoare Sud. Proiectul se va realiza cu fonduri europene, în baza masterplanului general de transport. CNAIR va realiza lucrarea în regie proprie. Este, fără îndoială, una dintre cele mai bune vești posibile pentru timișeni”, a spus Gorghiu. Conform unui comunicat trimis de PNL Timiș, lucrările efective la centură vor începe pe 15 februarie 2018, șantierul urmând să se încheie la 31 decembrie 2019. „Până la finele lunii noiembrie se va organiza licitația pentru actualizarea SF și PT, iar la 1 august 2017 va fi disponibil SF-ul actualizat. În perioada 1 august – 31 octombrie 2017 se va pregăti hotărărea de guvern care va aproba obiectivul de investiții, conform SF, cu indicatorii săi tehnico-economici. Urmează, în intervalul 1 noiembrie 2017 – 15 februarie 2018, să se facă exproprierile și să fie obținută autorizația de construcție, după care CNAIR va demara execuția efectivă a lucrărilor, în regie proprie”, a precizat, la rândul lui, primarul Nicolae Robu. Sună bine, după totala ignorare de care a avut parte acest proiect în ultimii patru ani. Urmează însă alegeri, un nou guvern și, conform bunei tradiții românești, o reașezare a priorităților. Iar Timișoara nu a prea fost niciodată în top…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Folică a spus: (noiembrie 5th, 2016 at 15:02 )

Timp de 2 ani și 7 luni, cât am fost consilier local, am solicitat USL-ului să se implice pentru construirea șoselei de centură a Timișoarei, dar din partea lor nu a existat nici o reacție. Acum fiind în preajma campaniei parlamentare au mirosit că acest proiect poate fi o electorată aburitoare pentru memoria cetățenilor. Ilie Sârbu este senator PSD, Vasile Blaga este senator PNL,…în Timiș aveți 20 de parlamentari, începând din 2012. De 26 de ani v- ați rotit la putere și pentru Timișoara nu ați făcut nimic. Doar ați împărțit funcții între voi și contracte pentru firmele de partid. ,,Prin faptele lor, reprezentanţii USL, care se află de 3 ani la guvernare, au majoritate în Consiliul Judeţean Timiş şi deţin Presedinţia Consiliului Judetean Timiş,Primăria Timișoarei, sunt deputaţi şi senatori, nu numai că nu a ajutat oraşul cu nimic, ci au adus prejudicii timişorenilor.
Timişoara este singurul oraş important din România care nu are şosea de centură. Guvernul USL Viorel Ponta aflat la putere de peste 3 ani, nu a aprobat includerea centurii Timişoarei în Master Planul de transport al României. Am cerut cosilierilor USL din CL Timişoara să explice de ce Guvernul USL, preşedintele CJT Titu Bojin (PSD) şi majoritatea USL din CJT pedepsesc Timişoara şi nu doresc să construiască şoseaua de centură. Nu am primit niciun răspuns. Din ’89 Timişoara este pedepsită, în continuu, pentru că s-a ridicat împotriva tovarăşilor din PCR, FSN, PSD.
Şi anul acesta se anunţă o vară caniculară, iar la nivelul asfaltului vom avea temperaturi de peste 60C. Circulaţia prin oraş a autovehiculelor de mare tonaj va distruge, din nou, şoselele Timişoarei iar refacerea lor va necesita din nou alocarea de bani din bugetul local, provenit din taxele şi impozitele plătite de noi, timişorenii (nu de către USL Timiş)…” 2014 Plenul PMT

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor

Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli ratează victoria cu Steaua în ultimul minut din prelungiri. Remiză după un meci intens, dar cu fotbal destul de puțin

După prima pauză competițională din acest sezon, una care a avut, în premieră, două weekenduri libere, Liga 2 s-a reluat astăzi, joi, 8 octombrie 2026. Tot în premieră în acest sezon, un meci se dispută la Sibiu, pe stadionul Municipal, cu Știința Poli Timișoara echipă gazdă. Trupa nou-promovată aflată pe locul 2 nu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli ratează victoria cu Steaua în ultimul minut din prelungiri. Remiză după un meci intens, dar cu fotbal destul de puțin
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag

Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, anunţă un nou pas privind educația copiilor din comuna limitrofă Timişoarei. Este vorba de semnarea contractului de execuție pentru noua şcoală din Șag. Valoare totală a investiției este de peste 16 milioane de lei. “Un nou pas important pentru educația copiilor noștri!  Astăzi s-a semnat contractul de execuție pentru noua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag

Economic vezi arhiva Economic

DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După prima pauză competițională din acest sezon, una care a avut, în premieră, două weekenduri libere, Liga 2 s-a reluat astăzi, joi, 8 octombrie 2026. Tot în premieră în acest sezon, un meci se dispută la Sibiu, pe stadionul Municipal, cu Știința Poli Timișoara echipă gazdă. Trupa nou-promovată aflată pe locul 2 nu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli ratează victoria cu Steaua în ultimul minut din prelungiri. Remiză după un meci intens, dar cu fotbal destul de puțin
Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, anunţă un nou pas privind educația copiilor din comuna limitrofă Timişoarei. Este vorba de semnarea contractului de execuție pentru noua şcoală din Șag. Valoare totală a investiției este de peste 16 milioane de lei. “Un nou pas important pentru educația copiilor noștri!  Astăzi s-a semnat contractul de execuție pentru noua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noua şcoală din Șag
Anunțata demarare a șantierului de regenerare urbană a zonei Kuttel, din Iosefin, nu va avea loc la începutul săptămânii viitoare, așa cum se anunțase inițial, ci va fi amânată timp de două săptămâni, urmând să înceapă pe 26 octombrie. Vă reamintim că începutul șantierului aducea la pachet și o serie de restricții și modificări ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se amână începerea lucrărilor de regenerare urbană pentru zona Kuttel. Restricțiile rutiere, schimbate semnificativ
În urma unei ședințe de plen extraordinară de îndată, consilierii locali timișoreni au aprobat cererea de transfer a Spitalului Clinic Căi Ferate Timișoara din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara. În fapt, acest spital va fi integrat în structura Spitalului Clinic Municipal Timișoara. Ineditul acțiunii este că la pachet...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unanimitate la vot. Timișoara preia Spitalul CFR, la pachet cu trei ambulatorii din alte orașe și județe
Pasajul rutier care se construiește peste calea ferată pe drumul județean care leagă Dudeștii Noi și Sânandrei în cadrul proiectului de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș și Arad, lotul 4, a ajuns la momentul realizării tablierului. Ulterior va avea loc turnarea betonului și realizarea rampelor de acces. Conform CFR Infrastructură, structura pasajului prinde contur,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la pasajul peste calea ferată de pe drumul dintre Dudeștii Noi și Sânandrei au ajuns la realizarea tablierului
Materiale cu emisii aproape zero și transport fără emisii, într-un exemplu de bune practice pentru industria construcțiilor din România. Drumuri şi Poduri Banat demonstrează că viitorul construcţiilor este sustenabil. Ciment cu emisii aproape zero și transport electric pe unul dintre șantierele companiei. Drumuri și Poduri Banat (DPB) continuă să implementeze soluții inovatoare și responsabile față...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DPB construiește viitorul: primul șantier cu ciment evoZero® și transport electric Mercedes-Benz eActros
Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.