Cat va dura detoxifierea Romaniei?

Societatea civilă a Uniunii Social Liberale ieșea la rampă în urmă cu câțiva ani prin isteriile unui rezervist de armată. Pe numele său colonel Dogaru, individul lansa din miezul USL un manifest program din care aflam că PSD și PNL la acea vreme au în cap desființarea DNA. Și nu numai, dar ideea asta cu desființarea parchetelor care-i urmăresc pe corupții din rândurile lor mi s-a părut cea mai monstruoasă. Atunci râdeam cu amicii cât de idioți pot fi unii să pună așa ceva pe hârtie. Îmi imaginam asta ca o dorință lăuntrică a lor, dar pe care nu și-o pot manifesta decât într-un fel de ilegalitate, imoralitate și-o mare lipsă de bun simț. Cum să desființezi instituția statului care bagă marii corupți la pușcărie? Părea atât de absurd așa ceva, că te umfla râsul. Până să te sperii de așa ceva mai era mult: Uniunea Europeană, SUA, mecanismele de monitorizare, alte pârghii de influență, dar și o limită autoimpusă pe care mi-o imaginam la clasa politică românească.

Că așa era ne spunea și gestul repezit al căpeteniilor USL de a nega astfel de preocupări. Până și pesediștii de atunci, liberalii complici, știau că a vorbi de desființarea DNA e un fel de fluierat în biserică. Au trecut ceva ani. Acum despre desființarea DNA se vorbește în termeni de zile, fără nicio fereală. Tudorel Toader face jocuri de gleznă și n-aș vrea să ne bucurăm prea devreme de mersul lucrurilor după reacția DNA și a președinției. Nu știu dacă se va ajunge finalmente la așa ceva, dar politicienii nu mai sunt cei din 2012, ba chiar mai rău. Astăzi se vorbește pe față de desființarea DNA prin comasare cu DIICOT, de pedepsirea procurorului șef cu rezultate în lupta anticorupție cu cineva care să fie de-al lor, poate Nicolicea, poate Șerban Nicolae, la fel cum s-a întâmplat cu celelalte instituții de supervizare și intervenție în procesul legislativ, Curtea Constituțională, Avocatul Poporului, CSM etc. Ce s-a întâmplat de atunci? Cum am ajuns aici?

Ca orice propagandă a unor grupuri toxice aflate în luptă cu instituțiile unei democrații normale, ideea este enunțată din vreme, apoi durează ani de zile în care picătura chinezească tocește creierul cetățeanului prin, știm cu toții, instituții media de tot rahatul. Reacția străzii a amânat puțin procesul, dar trăim zilele în care oamenii ăștia par că sunt deciși să-și termine treaba. Asaltul final la DNA a fost semnul că se calcă pe cadavre. Sădirea îndoielii în grupul de oameni fideli luptei anticorupție a venit ca o încercare disperată de a fisura încrederea protestatarilor #rezist în procurorul șef al DNA, persoana rămasă în conștiința populară ca ultima să lupte cu mafia din PSD. O vreme după administrare injecției letale s-ar așterne liniștea. Nu vor mai face mișcări bruște, pentru a nu trezi lumea. Poate mulți vor ajunge la concluzia că nu e dracul așa de negru și nu avem prea multe de pierdut, totuși. Apoi, pe nesimțite, vom da înapoi pas cu pas tot ce am construit după revoluție.

Când încercam să mă conving și eu că va mai exista viață în România și după apocalipsa din justiție, îmi spuneam că doi ani nu vom muri, că vin alegerile și o alianță PNL-USR, să zicem, ar readuce lucrurile înapoi, legislativ și instituțional. Vorbim de un scenariu ideal, căci nu poți băga mâna în foc că liberalii vor fi foarte interesați să detoxifice țara de ce-a făcut PSD, dar haideți să mergem pe varianta frumoasă. Dar ce vom face dacă democrația pierde pe nesimțite teren în favoarea unei autocrații? Scenariul cu revenirea la normalitate printr-o majoritate parlamentară cu respect față de valorile europene s-ar putea să nu mai fie realist. Ei vor avea tot, vor avea bani, vor avea instituții și vor avea nesimțirea fără margini. De ce ar mai lăsa să aibă loc alegeri libere? Până acum, tot răul prin care am trecut cu PSD sau alți guvernanți a fost înlăturat parțial prin rotația la putere. Acum nu mai sunt sigur că așa ceva va fi posibil.

Cel mai toxic efect va fi neîncrederea instalată în fibra societății. Exact acest gen de insecuritate ne va otrăvi pe viitor, că nu vom mai fi siguri de nimic. Cei care cred astăzi ce zic Antena 3 și Romania TV despre DNA nu vor mai avea niciodată încredere că justiția va fi corectă în această țară. Indiferent că va rămâne mai un an Laura Codruța Kovesi sau că va veni altcineva, o coadă de topor de-a lor. De partea cealaltă, protestatarii anului 2017 nu vor mai avea nicio siguranță că alegerile din 2020 vor fi câștigate cuadevărat. Chiar dacă voturile numărate ar fi alea, tot nu vor mai avea încredere într-o putere care poate mutila conștiințe, în aparatul lor de propagandă, în primarii lor care vor scoate cu japca lumea la vot, în instituțiile de șantaj etc. Este cel mai urât lucru care ni s-a întâmplat în toți acești ani. Nu ne mai putem raporta la nimic, nu mai avem puncte de referință din cauza jocului bolnav al unor oameni. Oare asta au plănuit de la început? Sau pofta a venit mâncând din libertatea și sănătatea noastră?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

greva generala a spus: (februarie 17th, 2018 at 15:17 )

e trist ca stam doar in votul ala exprimat o data la patru ani.
pe protestatari i-au descurajat prin amenzile si abuzurile jandarmeriei. dealtfel o institutie corupta si subordonata politic.
dar pana nu iesim masiv in strada, jegurile pesediste vor distruge orice sansa de revenire la o functionare normala.
e absurd sa credem ca dna va reusi singur sa rezolve situatia.

Andrei a spus: (februarie 18th, 2018 at 07:21 )

D-le Sasu, afirmati ca ”…persoana rămasă în conștiința populară ca ultima să lupte cu mafia din PSD”
Cum puteti sa glorificati o persoana care minte in direct o tara intreaga? Va aduc aminte doar o minciuna, a spus ca nu este ea cea din inregistrarile audio, cand ”decapa” institutional :))), iar Inspectia Judiciara confirma in scris autenticitatea acelor inregistrari. Mai una, daca imi permiteti, a spus ca procurorii DNA nu fac falsuri si o instanta de judecata, in motivare, infirma acest lucru.
Si as mai vrea sa va intreb ceva, in tara asta numai romanii sunt corupti? Nicun dosar cu persoana sau companie straina. Este necesar sa va aduc aminte de Bechtel? Care ne-a luat vreo 1,6 miliarde EUR, parca, pentru 49 km de autostrada. Chiar asa de cinstiti au fost americani? A fost doar un exemplu din cele cateva sute, probabil. Aaaa, alta chestiune, Curtea de Conturi, la un bilant ne-a comunicat ca s-au trimis ”n” – spe dosare catre DNA. Ati auzit de ele? Sunt cateva pe rol, este adevarat, insa prejudicii de rahat. Cele cu adevarat ”tunuri” cred eu ca vor ramane istorie.

Alex a spus: (februarie 18th, 2018 at 12:27 )

Da, Andrei, sunt si companii corupte, si americani corupti. Dar nu toti. Nu poti generaliza de la 2 exemple.

Insa la PSD poti generaliza fara frica. Arata-mi unul, UN PESEDIST de frunte, reprezentativ pentru partid, care sa aiba parcurs profesional si academic normal. Si, eventual, care sa nu fie macar banuit, nu-i musai cercetat, de coruptie.

Aud??

anteconbega a spus: (februarie 18th, 2018 at 15:37 )

Domnule Andrei, mizerabila afacere Bechtel nu s-a derulat pe vremea când România era blagoslovită cu guvernarea Adrian Năstase? Exista DNA? Era şefă Kovesi?

ochiul limpede a spus: (februarie 18th, 2018 at 19:33 )

rezultatele reformei in justitie marca macovei,basescu , danilet sustinuti timp de doua mandate de ambasada sua se vad cu ochiul liber ;romanii sunt condusi de acelasi fsn dar cu alte fatade gen dragnea.dna are o mega imagine atipica democratiei,parlamentarii nu reprezinta interesele oamenilor.psd -un amestec de politruci pestriti ,alde-partid fara doctrina dar cu interese ,pnl nu exista iar celalalte formatiuni sunt tampoane pentru formare de noi majoritatii parlamentare.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica a învins o prim-divizionară în cantonamentul din Antalya

Poli se află în Antalya, unde în perioada 3-14 februarie susține o perioadă de pregărire centralizată. Bănățenii au învins în primul joic amical o echipă de Liga 5 din Polonia, 6-2 cu Czarni Pruszcz Gdański, iar astăzi au recidivat în vața unei echipe de primă ligă. Vorbim însă de primul eșalon din Kîrghistan și de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica a învins o prim-divizionară în cantonamentul din Antalya
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile cu chatbotul Agenția Națională de Administrare Fiscală în Spațiul Privat Virtual au adresat întrebări privind modul de depunere a Declarației Unice 212 și alte subiecte adiacente. În acest sens, A.N.A.F. oferă o serie de informațiile de interes public pe tema...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Duminică neagră pe șoselele din Banat! După tragicul accident din urmă cu două săptămâni când 7 fani PAOK au murit lângă Lugoj, este din nou doliu pe drumurile noastre, alte trei persoane murind astăzi. Pompierii militari cărășeni intervin în aceste momente pentru gestionarea unui accident rutier produs pe DN 6, în zona localității Cornea, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei morți în urma unui tragic accident pe DN6, în Banat
Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor la baza sportivă de TIP 1 care este acum abandonată în spatele fostului stadion Dan Păltinișanu, pe strada Costică Rădulescu. Aceasta este realizată de Compania Națională de Investiții (CNI), cu bani de la bugetul central. Fostul constructor a intrat în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu va fi finalizată de două firme din Moldova
Lucrările de ridicare a noului Centru de Mari Arși de la Timișoara au fost finalizate. Anunțul a fost făcut de către ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, acesta fiind primul asemenea centru pentru această specializare, care a fost terminat. Acum urmează etapa achiziției de echipamente, mai spune acesta. ”Construcția noului Centru de Arși Grav de la Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de construcție la noul Centru de Mari Arși Timișoara au fost finalizate/VIDEO
Educația începe cu oamenii care o fac posibilă Educația nu se schimbă prin reforme rapide sau prin acumulare de conținut, ci prin oamenii care o trăiesc zi de zi. Profesorii sunt cei care dau formă procesului educațional, iar modul în care ei sunt sprijiniți, formați și valorizați influențează direct calitatea învățării. Asociația SELLification4EDUcation a apărut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SELLification4EDUcation – educația inteligentă se construiește prin profesori susținuți
Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile cu chatbotul Agenția Națională de Administrare Fiscală în Spațiul Privat Virtual au adresat întrebări privind modul de depunere a Declarației Unice 212 și alte subiecte adiacente. În acest sens, A.N.A.F. oferă o serie de informațiile de interes public pe tema...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de la Timișoara, din cadrul Spitalului de Copii Louis Țurcanu. De asemenea, a mai fost deschis un nou centru la Craiova. Centrul de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova va fi dedicat diagnosticului şi managementului integrat al angioedemului ereditar, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății
Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse de Alstom. Acestea urmează să deservească și o serie de rute care leagă Timișoara de alte orașe. Cele două sunt ultimele dintr-o serie de 12 dintr-un pachet care urmează să fie predate spre utilizare celor de la CFR Călători. Este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost recepționate noile rame electrice care vor circula de la Timișoara pe calea ferată/Foto
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.