Familia Radio Timișoara este și mai săracă. După ce, în aprilie, l-a pierdut pe Mihai Junea, acum a plecat din această lume și George Balica, cel care, pe 22 decembrie 1989, anunța bănățenii că România este din nou liberă.

George Balica împlinise, pe 21 mai, 71 de ani, dar inima lui a încetat să mai bată joi, 24 mai. Născut pe 21 mai 1947, la Timișoara, era absolvent al Facultății de Filologie, Secția română-rusă, a Universității din Timișoara. A început să lucreze la Radio Timișoara în 1971, fiind angajat reporter un an mai târziu. A fost inițiatorul mai multor rubrici de mare interes între care „Sfatul medicului”, „Întrebați și vă răspundem” sau „Breviar cultural artistic”. În 1985, când Radio Timișoara și-a oprit emisiunea, a luat o pauză, dar în decembrie 1989, George Balica a fost unul dintre primii care au ajuns pe strada Cluj, la vechiul sediu al radioului. Pe 22 decembrie, vocea lui s-a auzit din nou. „Aici Radio Timișoara Liberă” a deschis un nou capitol al istoriei actuale a postului de radio. Apoi a realizat cea mai lungă emisiune interactivă de la RTM, „Un răspuns pentru fiecare”. George Balica a coordonat secțiile Actualități și Social de la Radio Timișoara. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face de joi seară, la ora 21, la Casa funerară Rostyl de pe strada Ion Creangă din Timișoara. Înmormântarea va avea loc, sâmbătă, în comuna Beliu, din județul Arad, anunță cei de la Radio Timișoara.
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.
Scrie un comentariu
2 comentarii pentru acest articol
odihna vesnica a spus:
(mai 24th, 2018 at 11:48 )
ODIHNA VESNICA!
Druckerul din Mehala a spus:
(mai 26th, 2018 at 18:10 )
Odihna vesnica !…Condoleante familiei .
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
dB
Cele mai citite articole
- Accident mortal în prima zi de Paște! Alte patru persoane sunt rănite
- Accident grav în Timiș. Patru persoane rănite, elicopterul SMURD este la fața locului
- Au trecut două etape din play-off și play-out! Poli, favorită la promovare, cum stau celelalte echipe din Timiș
- Reamenajarea zonei preluate de la un hotel în parcul Zürich e finalizată/FOTO
- Hristos a înviat! Sărbători luminate să aveţi!
- Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns la Timișoara și în acest an
- Săptămâna Luminată a handbalului timișorean?!
- Noua săptămână aduce un traseu mai scurt pentru vaporașele de pe Bega

Administratie
Noua săptămână aduce un traseu mai scurt pentru vaporașele de pe Bega
12 aprilie 2026
de: Marcel Hoster
Traseul de circulație a vaporașelor din Timișoara va fi modificat temporar săptămâna viitoare. Din cauza lucrărilor la Podul Muncii, navele vor întoarce la Podul Dragalina, urmând ca două stații vor fi suspendate. Societatea de Transport Public Timișoara anunță că circulația vaporașelor de pe Bega va fi modificată în perioada 14–17 aprilie, ca urmare a lucrărilor...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Politica
Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
07 aprilie 2026
de: Marcel Hoster
Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Sport
Săptămâna Luminată a handbalului timișorean?!
12 aprilie 2026
de: Daniel Neacșu
După un an cu investiții serioase în echipă, cu jucători aduși pe salarii mari, SCM Poli este față în față cu o săptămână foarte importantă, în care își poate trece în cont un trofeu intern! Este de menționat că patru echipe ce au scris istorie în handbalul românesc se vor întâlni în Turneul Final 4...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Social
Prima zi de Paște! Tradiţii şi superstiţii la români
12 aprilie 2026
de: Daniel Neacșu
Cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, Învierea, vine în ţara noastră şi cu o serie de tradiţii şi superstiţii. După întoarcerea de la biserică, când Sâmbăta Mare a devenit deja Duminica Paştelui, se respectă obiceiul ca, din coşul cu bucate sfinţite la slujba Învierii, fiecare credincios trebuie să mănânce mai întâi un ou roşu sfinţit....
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul
12 aprilie 2026
Accident mortal în prima zi de Paște! Alte patru persoane sunt rănite
de: Daniel Neacșu
Sănatate
Președintele Nicușor Dan a vizitat Timișoara și Centrul de Mari Arși/FOTO
7 aprilie – Ziua Mondială a Sănătății. Peste 82.000 de consultații în ambulatorul Spitalului Municipal Timișoara, în anul 2025
La Spitalul Județean s-a inaugurat primul Compartiment de Alergologie și Imunologie Clinică din vestul țării
Timișoara se poziționează pe harta internațională a chirurgiei umărului: premiere medicale și expertiză globală
Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA
24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei
21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal
A început sezonul alergiilor… cum le putem gestiona. Sfaturi de la medicii de la „Clinicile Noi”
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică se va desfășura în luna mai în Timișoara
Jumătate dintre timişoreni spun că au sau cred că au o problemă de sănătate. Bolile cardiace și stomatologice în top
Vaccinarea pe înțelesul tuturor. Porți deschise pentru sănătate!
Schimbare da manager la Spitalul „Dr. Victor Babeș”. Lui Cristian Oancea nu i se mai prelungeşte contractul
Timp liber și cultură
Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi” este acum disponibilă și sub forma unui tur virtual/FOTO
Localitatea Comeat va găzdui un inedit concurs de canto liric dedicat tinerilor muzicieni
Cinema City, deschis în prima zi de Paște, iar muzeul interactiv MINA, în a doua zi
Fiecare vot contează! Timișenii au acum șansa să facă renumit Conacul Mocioni
“Vânătoarea Ouălor” revine, în a doua zi de Paşte, la Ghiroda și Giarmata Vii
Veniți cu câinele la cafea și ajutați la susținerea protecției animalelor
În luna mai puteţi descoperi fascinanta Deltă a Dunării cu As Tour Timişoara
Ateliere creative, demonstrații spectaculoase și teatru pentru întreaga familie, în weekend, la Iulius Town Timișoara
Surprizele de Paște sunt deja la Iulius Town: cumpărăturile de sărbători aduc premii speciale, iar Iepurașul îi așteaptă pe micii aventurieri
La Ianova va crește un mare și frumos CODRU! 1.500 de participanți au plantat 10.00 de copaci
Sute de alergători așteptați la “Giarmata în Mișcare”, eveniment caritabil ajuns la cea de-a VI-a ediţie
La Filarmonica Banatul va avea loc concertul Simphony of Hope, dedicat campaniei “Adoptă o mamă singură”
Economic
Învățământ
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Lucrările de licență și disertație ale absolvenților Facultății de Arte și Design, prezentate la Art Center
La UVT, crește numărul de candidați la programele de masterat, dar scade la licență
Universitatea de Vest Timișoara a primit titlul „ESCI Champion of excellence”
Știri de ultima oră
Cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, Învierea, vine în ţara noastră şi cu o serie de tradiţii şi superstiţii. După întoarcerea de la biserică, când Sâmbăta Mare a devenit deja Duminica Paştelui, se respectă obiceiul ca, din coşul cu bucate sfinţite la slujba Învierii, fiecare credincios trebuie să mănânce mai întâi un ou roşu sfinţit....
Citeşte tot articolul
Noua săptămână aduce un traseu mai scurt pentru vaporașele de pe Bega
12 aprilie 2026
de Marcel Hoster
Traseul de circulație a vaporașelor din Timișoara va fi modificat temporar săptămâna viitoare. Din cauza lucrărilor la Podul Muncii, navele vor întoarce la Podul Dragalina, urmând ca două stații vor fi suspendate. Societatea de Transport Public Timișoara anunță că circulația vaporașelor de pe Bega va fi modificată în perioada 14–17 aprilie, ca urmare a lucrărilor...
Citeşte tot articolul
Accident mortal în prima zi de Paște! Alte patru persoane sunt rănite
12 aprilie 2026
de Daniel Neacșu
A intrat cu mașina direct într-o casă. Bilanțul este grav, un mort și patru răniți. S-a întâmplat în duminica de Paște în Banat! În cursul acestei dimineți, pompierii militari cărășeni au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență generate de producerea unui accident rutier în localitatea Căvăran, comuna Constantin Daicoviciu. La locul evenimentului s-au deplasat...
Citeşte tot articolul
Comunitatea din Ghizela va avea un nou pod pe DJ 609A. Consiliul Județean Timiș a a aprobat documentația necesară realizării investiției care va fi realizată în comuna unde se află deponeul de gunoi al județului. Actualul pod are o stare tehnică ce nu mai asigură condiții minime de siguranță pentru circulație. Expertiza realizată a încadrat...
Citeşte tot articolul
După un an cu investiții serioase în echipă, cu jucători aduși pe salarii mari, SCM Poli este față în față cu o săptămână foarte importantă, în care își poate trece în cont un trofeu intern! Este de menționat că patru echipe ce au scris istorie în handbalul românesc se vor întâlni în Turneul Final 4...
Citeşte tot articolul
Pastorala de Paști a PS Ioan Călin Bot, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj
12 aprilie 2026
de Vlad Stoian
Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2026 adresată Clerului, călugărilor, călugărițelor, credincioșilor greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu. „Pe Isus Hristos, Tatăl, l-a înviat din morți” (cf. Galateni 1,1) Fundamente ale credinței în învierea lui Isus, hrană pentru suflet. Preacucernici părinți, dragi credincioși, Hristos a înviat! Prin harul lui Dumnezeu am ajuns să trăim...
Citeşte tot articolul
Pastorala de Sfintele Paşti (2026) – ÎPS Ioan, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului
12 aprilie 2026
de Vlad Stoian
† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare. „Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor și-L vor omorî, dar a treia zi va învia.” (Matei 17,...
Citeşte tot articolul
Sfânta Înviere a Domnului nostru Iisus Hristos să vă aducă lumină în suflet, alinare, speranţă, gânduri bune şi multă bucurie. Redacţia deBanat vă urează sărbători liniştite cu sănătate, bucurie și zile frumoase petrecute alături de cei dragi!
Citeşte tot articolul
Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns și în acest an, cu ajutorul unui avion, la Timișoara cu ocazia Paștelui Ortodox. În jurul orei 20.30, acesta a aterizat pe pista aeroportului timișorean, de aici fiind distribuită către toate parohiile din vestul țării și nu numai. Lumina a fost preluată de reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române de...
Citeşte tot articolul
Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi” este acum disponibilă și sub forma unui tur virtual/FOTO
11 aprilie 2026
de Marcel Hoster
Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour până astăzi”, disponibilă pentru public la Palatul Baroc, la Muzeul Național de Artă Timișoara este acum disponibilă în cadrul unui tur virtual. Această variantă oferă publicului o nouă modalitate de a descoperi acest amplu proiect expozițional, într-un format digital, accesibil de oriunde, prin accesarea unui link...
Citeşte tot articolul







































Comentarii prin facebook