Scrisoarea puciștilor. „Reforma” în „Cosa Nostra”

Trăim în România și PSD ne-a furat aproape tot aproape trei decenii. De la bănci devalizate, contractele cu statul împărțite pe „cașcaval”, banii din sănătate „sifonați” de gulerele albe, „tunurile” din autostrăzi și până la elementul timp. Ne-a furat tot, ne-a furat tinerețea, iar acum ne mănâncă tot timpul tocmai când acesta costă mai mult. Doi ani n-am vorbit în politica centrală decât de PSD. Nu există nimic pe lumea asta românească decât PSD. PSD e la putere și dă ceasul înapoi cu două decenii, PSD e și în opoziție și vorbește prin Ponta ce ar trebui să auzim de la liberali, iar acum PSD îmi dă senzația că se rupe ca râma și totul se transformă în două râme mai mari ce se devorează oribil, pentru că până și lor le e cumplit de greu să se suporte în aceleași galerii subterane.

Europarlamentarul ex-PSD Cătălin Ivan spunea, în ziua scrisorii disidenților, că acest partid nu se mai poate reforma. Așa este. Ideea de a te reforma musai trebuie să ți se arate cu o conotație pozitivă. N-ar trebui să te reformezi din rău în mai rău, cum a făcut partidul ăsta cu mici pauze. Am crezut că mai rău decât Adrian Năstase, Octav Cozmâncă și Viorel Hrebenciuc nu se poate. Ba uite că s-a putut! Contestatarii lui Năstase au arătat o altă față. Nu s-au luptat să-l dea jos pe Năstase ca să vină ultimul tâlhar. Nu, a venit Geoană și măcar PSD era frecventabil în politica europeană, cu toate poftele neostoite ale baronilor în a exersa furtul pe moșiile lor.

Ponta a fost chintesența minciunii cât a fost la guvernare, dar a spus cele mai dureroase adevăruri despre PSD și Dragnea când și-a mutat doctrina în alt partid. Niciodată după Ion Iliescu nu ni s-a dat senzația că partidul aflat la putere acționează atât de evident împotriva propriului popor ca acum, în vremea lui Dragnea, în vremea lui Nicolicea, Tudorel Toader sau Florin Iordache. Dragnea poate că va pica. Am citit scrisoarea disidenților și nu m-a însuflețit ca o veste bună. Ba chiar un gust amar m-a dus la aceeași concluzie enunțată de Cătălin Ivan.

După doborârea lui Ceaușescu, alungarea de la putere a lui Dragnea ar fi putut veni ca un act de salvare națională. Mișcările anchilozate ale lui Ion Iliescu, mutarea lucrurilor încet-încet pentru a nu ni se întina nobilele idealuri ale social-democrației de tip comunist, au făcut ca România să rămână multă vreme cel mai nereformat stat aspirant la aderare. Ce propun puciștii de astăzi? Preocuparea lor nu e cu nicio fărâmă pentru popor, totul e pentru conservarea pozițiilor și a intereselor. Îl dau jos pe Dragnea pentru că imaginea lor ca partid e în picaj. Îl vor plecat pe Dragnea pentru că asocierea amnistiei, a noilor coduri penale și a legilor justiției cu numele de inculpat și infractor Liviu Dragnea ar face mai greu adoptabile aceste acte legislative, nu că principial, de bun simț, un partid aflat la putere în Uniunea Europeană a anului 2018 nu ar face așa ceva.

Ei vor aceleași lucruri pe care le vrea și Liviu Dragnea, lucruri pe care poporul nu le vrea în mod explicit. Poporul, anumite hălci din el, poate că vrea PSD, dar nu vrea PSD pentru Liviu Dragnea și pentru amnistie ori grațiere, pentru legi mai blânde hoților, ci vrea PSD pentru că s-a lăsat păcălit, pentru că a gustat dintr-o majorare de pensie sau dintr-un salariu de bugetar pe care nu știe nimeni cât timp bugetul național își va mai permite să îl plătească. Liderii PSD dacă vor și după Liviu Dragnea același parcurs politic, atunci nu ne mai rămâne niciun motiv de ușurare. Câștigăm doar timp. Va pleca Salvatore „Toto” Riina și vine Bernardo Provenzano. Veștile bune circulă repede. Se „reformează” „Cosa Nostra”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

Cetateanul turmentat a spus: (septembrie 20th, 2018 at 09:51 )

Teatru ieftin.
Baronii vor doar redefinirea până la anulare de facto a abuzului în serviciu.
Legea e acum la c.const.si, intr-o forma sau alta , va fi adoptată până la Crăciun.
Nu vor mai putea fi trași la răspundere pt.lucrari supraevaluate etc.decat dacă se va dovedi că au avut personal avantaje etc.
Ori la ce s-au inventat interpuși..
Asta le va oferi 1. Imunitate pt.ce au furat
2.o putere nemaivăzută de a devalizarea bugetele publice locale.

Cetateanul turmentat a spus: (septembrie 20th, 2018 at 09:54 )

Pe baroni nu îi interesează amnistia si grațierea , alta fumigena , căci vor ca DOAR ei să aibă imunitate.
Redefinirea abuzului în serviciu și a conflictului de interese le e suficientă si va însemna devalizarea tuturor bugetelor locale.
Pucistii vor să îl înlăture pe Dragnea dar sa ii susțină programul, hai sictir.

corial1 a spus: (septembrie 20th, 2018 at 11:09 )

As fi curios sa stiu, in opinia autorului articolului, care este partidul optim pentru Romania? Ca, de aproape 29 de ani au tot fost experimente si toate paguboase. Mentionez ca nu sunt adeptul nici unui partid, considerand ca diferenta intre ele este doar de nume si de rapacitate. Toate partidele care au fost la putere, au distrus si saracit tara, vanzand sau favorizand vanzarea la fier vechi a tuturor industriilor tarii, unele chiar tehnologizate modern, daca nu chiar de ultima ora. Tonul l-a dat Petre Roman ajutat de Ion iliescu, si cu lungul sir de prim ministri cu guvernele aferente, si presedintii de diverse culori politice. Cred ca trebuie sa se termine cu aservirea tarii catre capitalurile straine, si pradarea bogatiilor tarii, vandute strainilor, sau concesionate, pe bani marunti. An ajuns de rasul lumii cu lupta asta pentru putere! Suntem chiar de rusine…

anteconbega a spus: (septembrie 20th, 2018 at 14:27 )

Câteva vorbe de-ale savoaiardului filosof Joseph-Marie, Cote de Maistre: „Orice naţiune îşi are conducătorii pe care îi merită.” Sau: „Puterea e la îndemâna tuturor din momentul în care se găseşte în ţărână.” Ori: ” Pentru a otrăvi o naţiune, otrăveşte-i poveştile. O naţiune demoralizată îşi spune poveşti demoralizate sieşi.” Căci: „Mediocritatea refuză întotdeauna să admire şi câteodată chiar să aprobe.” Ca atare: „Trebuie întotdeauna să pleci de la un adevăr ca să poţi propaga o minciună.” De reţinut: „Principalele caracteristici ale poporului sunt: infantilismul, nebunia şi absenţa.”

anteconbega a spus: (septembrie 20th, 2018 at 17:48 )

Pardon! Conte de Maistre. Scuze, domnule Radu.

Radu Moraru a spus: (septembrie 21st, 2018 at 07:45 )

Din partea unui expert in „manuirea cuvintelor”, accept orice scuza:).

melancolic a spus: (septembrie 21st, 2018 at 08:52 )

@anteconbega. Misto chestia cu „Principalele caracteristici ale poporului sunt: infantilismul, nebunia şi absenţa.” Pe asta mizeaza toti comunistii pesedistii, in frunte cu Dragnea si Gabriela Firea. Lepre de soi!

Stelu a spus: (septembrie 21st, 2018 at 12:05 )

Cea mai mișto realitate politică pentru nația asta o reprezintă absența alternativei/alternativelor. Să plece PSD este de dorit, dar sa vină leprele celelalte în frunte cu Șică, Adormilă, Buldogul sau Sclavu asta nu este o rocadă foarte fericită. Toți cei din politică au furat și fură în țara asta! Trebuiesc întărite cu orice sacrificiu instituțiile Statului, cele care au sarcina sa vegheze pe bune la integritatea și folosirea chibzuită a banului public. Dacă nu facem asta vom schimba la fiecare patru ani niște hoți cu alți hoți. Și să nu ne mai facem idoli. Am văzut-o pe Kovesi în toată splendoarea ei în ultimele luni. Fără idoli, doar litera legii.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu

Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA

Dacă Dominic Fritz a jubilat după victoria zdrobitoare a Partidului Democrat în Statele Unite, vechiul său adversar, Nicolae Robu, cel mai mare fan MAGA din Timişoara, tace. Asta cu toate că e obişnuit să-şi dea cu părerea sau să facă „sondaje” după orice eveniment major politic. Nu de puţine ori, Nicolae Robu s-a declarat fan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
Municipalitatea din Timișoara propune menținerea impozitelor pentru locuințe și autovehicule în cursul anului 2027 și eliminarea cotei adiționale pentru clădirile nerezidentiale. Primăria spune că nu va opera nici măcar cu indexarea cu rata inflației. Cota adițională pentru clădirile nerezidențiale a fost redusă de la 50% în 2024, la 31% în 2025, 16% în 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impozitul pe locuințe și autovehicule, păstrat la nivelul din acest an. Nu se va aplica nici rata inflației
Datele cuantificate de un site specializat în domeniul creditelor ipotecare arată că zona Banatului se situează pe locul trei la nivel național atunci când e vorba despre acest tip de finanțări. De asemenea, datele arată că regiunea are doar al treilea venit din țară dacă sunt luați în considerare clienții creditelor ipotecare. În analiza realizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bănățenii iau credite ipotecare în medie de 76.000 de euro pentru cumpărarea de locuințe cu prețuri de 108.000 de euro
Rezultatul alegerilor din Statele Unite este încă o dovadă că Sistemul poate fi înfrânt. Este una din concluziile extrase pentru România de Dominic Fritz, după ce Donald Trump şi MAGA au fost măcelăriţi la alegerile din Statele Unite. România trebuie să construiască parteneriatul strategic cu SUA fără să aplecăm capul, mai spune Fritz. De menţionat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm și nu ne lăsăm intimidați.” Una din concluziile lui Dominic Fritz, după alegerile din SUA
Un tur ghidat a expoziţiei Picasso en visite şi două ateliere destinate copiilor sunt evenimenele propuse în această săptămână de Art Encounters la sediul situat pe Bd. Take Ionescu nr. 46C. Turul ghidat se va desfăşura joi, iar atelierele pentru copii sâmbătă şi duminică. Precum în fiecare zi joi, timişorenii sunt invitaţi Joi, 5 noiembrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Evenimentele săptămânii la Art Encounters: tur ghidat şi ateliere pentru copii
Centrul Timişoarei va avea un nou aspect în sezonul de iarnă. Angajaţii Horticultura pregătesc un nou covor floral în Piața Operei. Echipele Horticultura au început înlocuirea plantelor care nu rezistă sezonului rece și pregătesc terenul pentru noua amenajare florală. Aceasta va colora centrul orașului până la primăvară.  
Citeşte tot articolul Citeste articolul Piaţa Operei îşi schimbă faţa în prag de iarnă
Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara
Primăria Timișoara a decis care sunt orele în care timișorenii ”din popor” vor putea intra gratuit la bazinul de la Arena Aquasport, până la finalul anului. Orele nu sunt extraordinar de accesibile, în restul timpului bazinul va fi deschis pentru cei care se antrenează la diferite cluburi. Toată lumea, timișorenii care doresc să înoate, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a stabilit orele la care timișorenii vor avea acces gratuit la Arena Aquasport
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.