Trăim în România și PSD ne-a furat aproape tot aproape trei decenii. De la bănci devalizate, contractele cu statul împărțite pe „cașcaval”, banii din sănătate „sifonați” de gulerele albe, „tunurile” din autostrăzi și până la elementul timp. Ne-a furat tot, ne-a furat tinerețea, iar acum ne mănâncă tot timpul tocmai când acesta costă mai mult. Doi ani n-am vorbit în politica centrală decât de PSD. Nu există nimic pe lumea asta românească decât PSD. PSD e la putere și dă ceasul înapoi cu două decenii, PSD e și în opoziție și vorbește prin Ponta ce ar trebui să auzim de la liberali, iar acum PSD îmi dă senzația că se rupe ca râma și totul se transformă în două râme mai mari ce se devorează oribil, pentru că până și lor le e cumplit de greu să se suporte în aceleași galerii subterane.
Europarlamentarul ex-PSD Cătălin Ivan spunea, în ziua scrisorii disidenților, că acest partid nu se mai poate reforma. Așa este. Ideea de a te reforma musai trebuie să ți se arate cu o conotație pozitivă. N-ar trebui să te reformezi din rău în mai rău, cum a făcut partidul ăsta cu mici pauze. Am crezut că mai rău decât Adrian Năstase, Octav Cozmâncă și Viorel Hrebenciuc nu se poate. Ba uite că s-a putut! Contestatarii lui Năstase au arătat o altă față. Nu s-au luptat să-l dea jos pe Năstase ca să vină ultimul tâlhar. Nu, a venit Geoană și măcar PSD era frecventabil în politica europeană, cu toate poftele neostoite ale baronilor în a exersa furtul pe moșiile lor.
Ponta a fost chintesența minciunii cât a fost la guvernare, dar a spus cele mai dureroase adevăruri despre PSD și Dragnea când și-a mutat doctrina în alt partid. Niciodată după Ion Iliescu nu ni s-a dat senzația că partidul aflat la putere acționează atât de evident împotriva propriului popor ca acum, în vremea lui Dragnea, în vremea lui Nicolicea, Tudorel Toader sau Florin Iordache. Dragnea poate că va pica. Am citit scrisoarea disidenților și nu m-a însuflețit ca o veste bună. Ba chiar un gust amar m-a dus la aceeași concluzie enunțată de Cătălin Ivan.
După doborârea lui Ceaușescu, alungarea de la putere a lui Dragnea ar fi putut veni ca un act de salvare națională. Mișcările anchilozate ale lui Ion Iliescu, mutarea lucrurilor încet-încet pentru a nu ni se întina nobilele idealuri ale social-democrației de tip comunist, au făcut ca România să rămână multă vreme cel mai nereformat stat aspirant la aderare. Ce propun puciștii de astăzi? Preocuparea lor nu e cu nicio fărâmă pentru popor, totul e pentru conservarea pozițiilor și a intereselor. Îl dau jos pe Dragnea pentru că imaginea lor ca partid e în picaj. Îl vor plecat pe Dragnea pentru că asocierea amnistiei, a noilor coduri penale și a legilor justiției cu numele de inculpat și infractor Liviu Dragnea ar face mai greu adoptabile aceste acte legislative, nu că principial, de bun simț, un partid aflat la putere în Uniunea Europeană a anului 2018 nu ar face așa ceva.
Ei vor aceleași lucruri pe care le vrea și Liviu Dragnea, lucruri pe care poporul nu le vrea în mod explicit. Poporul, anumite hălci din el, poate că vrea PSD, dar nu vrea PSD pentru Liviu Dragnea și pentru amnistie ori grațiere, pentru legi mai blânde hoților, ci vrea PSD pentru că s-a lăsat păcălit, pentru că a gustat dintr-o majorare de pensie sau dintr-un salariu de bugetar pe care nu știe nimeni cât timp bugetul național își va mai permite să îl plătească. Liderii PSD dacă vor și după Liviu Dragnea același parcurs politic, atunci nu ne mai rămâne niciun motiv de ușurare. Câștigăm doar timp. Va pleca Salvatore „Toto” Riina și vine Bernardo Provenzano. Veștile bune circulă repede. Se „reformează” „Cosa Nostra”.
Comentarii prin facebook