Forta Civica da in judecata Primaria Timisoara

Conducerea Forţei Civice Timiş a contactat deja un avocat. În perioada imediat următoare, oamenii lui Mihai Răzvan Ungureanu vor chema la bară Primăria Timişoara. Forţa Civică Timiş este deranjată de faptul că municipalitatea nu vrea să le ofere un spaţiu destinat sediului de partid.

Pe 18 ianuarie 2013, reprezentanţii FC Timiş au depus la PMT o solicitare pentru obţinerea unui spaţiu în care să-şi mute sediul de partid. După două luni a venit și un răspuns ambiguu. „Am primit un fel de răspuns de la primărie conform căruia solicitarea noastră va rămâne în evidenţa şi analiza comisiei. Am vorbit deja cu un avocat şi îi vom acţiona în instanţă. Conform legii, au termen 90 de zile să ne ofere un spaţiu. Nu au făcut acest lucru, aşa că le vom cere ca, începând cu data de 18 aprilie 2013, să ne plătească chiria la actualul sediu”, a declarat Cristin Hacichian, secretarul general al FC Timiş.

Pentru actualul sediu al FC Timiş, situat pe strada Zugrav Nedelcu, chiria lunară este de 650 de euro. Imediat după primirea răspunsului de la Primăria Timişoara, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu s-a dus personal la primărie pentru a depune o nouă cerere pentru spaţiu. Fără niciun rezultat.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

astia tot cu asu poli?.. ! a spus: (iunie 17th, 2013 at 15:10 )

astia tot cu asu poli?

cetatzean onorabil a spus: (iunie 17th, 2013 at 15:35 )

orza herzog boncea si drunkeria

Puya a spus: (iunie 17th, 2013 at 19:10 )

Cristin hacichichan .asta ce etnie mai are….?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Investiția la Centrul pentru Educație Incluzivă „Dumitru Ciumăgeanu” a ajuns la 60 la sută/VIDEO

Lucrările realizate la Centrul pentru Educație Incluzivă „Dumitru Ciumăgeanu” au ajuns la 60 la sută din total. Investiția de 50 de milioane de lei trebuie finalizată până pe 31 august. Proiectul finanțat de Consiliul Județean Timiș și cu bani din PNRR vizează realizarea unei infrastructuri moderne dedicate copiilor cu nevoi speciale, care va include atât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiția la Centrul pentru Educație Incluzivă „Dumitru Ciumăgeanu” a ajuns la 60 la sută/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, despre moţiunea de cenzură: “Este limba pe care AUR a copiat-o din manualele care circulă la Moscova și pe care PSD și-o însușește”

Preşedintele USR, Dominic Fritz afirmă că moţiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului Bolojan este scrisă în limba pe care AUR a copiat-o din manualele ruseşti și pe care PSD și-o însușește. Primarul Timişoarei are încă speranţe că această moţiune nu va trece, dar pentru asta trebuie pusă presiune pe fiecare parlamentar PSD şi AUR. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre moţiunea de cenzură: “Este limba pe care AUR a copiat-o din manualele care circulă la Moscova și pe care PSD și-o însușește”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Seria SCM Politehnica Timișoara – CSM Galați se mută de pe Bega pe Dunăre

Baschetbaliștii alb-violeți au plecat încă de marți spre Galați, pentru meciul al treilea din seria cu CSM din localitate. Confruntarea contează pentru primul tur din play-out-ul Ligii Naționale. Jocul va avea loc joi, 30 aprilie, de la ora 18:00. SCM Poli face o escală la București și apoi continuă drumul către orașul de la Dunăre....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seria SCM Politehnica Timișoara – CSM Galați se mută de pe Bega pe Dunăre
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

CCIAT organizează a patra serie a cursului gratuit de marketing online

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a patra grupă a cursului gratuit de marketing online, care se va desfășura în perioada mai – iulie 2026, în format hibrid (fizic și online), cu o durată de 80 de ore (40 ore teorie și 40 ore practică). Cursul se derulează în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT organizează a patra serie a cursului gratuit de marketing online

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Miercuri, 29 aprilie 2026, în jurul orei 13:10, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost găsit decedat, la o stână în extravilanul localității Sânmihaiu German, prezentând posibile urme de mușcături de animale (cel mai probabil câini), la nivelul corpului. La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moarte învăluită în mister în Timiș. Bărbăt găsit decedat cu multiple mușcături de câine
Lucrările realizate la Centrul pentru Educație Incluzivă „Dumitru Ciumăgeanu” au ajuns la 60 la sută din total. Investiția de 50 de milioane de lei trebuie finalizată până pe 31 august. Proiectul finanțat de Consiliul Județean Timiș și cu bani din PNRR vizează realizarea unei infrastructuri moderne dedicate copiilor cu nevoi speciale, care va include atât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiția la Centrul pentru Educație Incluzivă „Dumitru Ciumăgeanu” a ajuns la 60 la sută/VIDEO
Preşedintele USR, Dominic Fritz afirmă că moţiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului Bolojan este scrisă în limba pe care AUR a copiat-o din manualele ruseşti și pe care PSD și-o însușește. Primarul Timişoarei are încă speranţe că această moţiune nu va trece, dar pentru asta trebuie pusă presiune pe fiecare parlamentar PSD şi AUR. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre moţiunea de cenzură: “Este limba pe care AUR a copiat-o din manualele care circulă la Moscova și pe care PSD și-o însușește”
Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, procedura de acordare a unor eșalonări pentru datoriile pe care o serie de persoane o au către bugetul județului. Suma necesar a fi recuperată de la datornici este în jur de cinci milioane de lei, iar pentru primul an, prin noua procedură se speră să fie recuperată jumătate din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reeșalonări la datoriile către bugetul județului. CJ Timiș speră la recuperarea în primul an a jumătate din datoria de cinci milioane de lei
PSD a anunțat miercuri printr-un comunicat de presă că toți secretarii de stat, subsecretarii de stat, prefecţii şi subprefecţii au demisionat în urma deciziei partidului de a depune o moțiune de cenzură pentru demiterea premierului Ilie Bolojan. În comunicatul PSD nu spune însă nimic despre şefii de agenţii guvernamentale numiţi la propunerea partidului. ”Demisiile tuturor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD anunță demisiile secretarilor de stat, subsecretarilor de stat şi prefecților. Nimic despre şefii de agenții
Managementului apelor pluviale în atenția inginerilor, profesorilor și studenților. Sala polivalentă a Bibliotecii Universității Politehnica Timișoara a găzduit marți, 28 aprilie 2026, un nou eveniment care ilustrează preocuparea constantă a Facultății de Construcții pentru apropierea studenților de realitățile profesiei. Un workshop organizat în colaborare cu reprezentanți ai mediului privat a adus în prim-plan tema managementului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un subiect actual important, tratat cu atenție la Facultatea de Construcții a UPT
Consiliul Județean Timiș se pregătește pentru finalizarea unui nou drum care să întregească centura mică a Timișoarei. Cu ocazia ultimei ședințe de plen a fost aprobată cofinanțarea pentru plata ultimelor bani pentru lucrările pe drumul județean dintre Sânmihaiu Român și Șag. Deschiderea circulației este așteptată în luna mai. În vederea finalizării realizării acestui drum e...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean a aprobat cofinanțarea necesară pentru acoperirea ultimelor cheltuieli necesare modernizării drumului Sânmihaiu Român – Șag
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.