Valabilitatea clauzei compromisorii dupa expirarea duratei contractului

Prin Senținta civilă nr. 4734, din 10.06.2013, Tribunalul București a reținut că o clauză compromisorie inserată în contract este autonomă și produce efecte chiar dacă respectivul contract a expirat prin ajungere la termen.

Citeste aici textul integral al Sentintei civile nr. 4734, din 10.06.2013, emisă de Tribunalul București

ciocan

Rațiunea unei asemenea autonomii a fost exprimată extrem de clar atât în doctrină, cât și în jurisprudență, în sensul în care, dacă clauza compromisorie nu ar fi independentă de contractul în care este inserată și ar fi afectată de aceleași carențe ca și contractul respectiv, ea nu ar mai putea să își găsească finalitatea niciodata, adică nu ar mai permite soluționarea prin arbitraj a litigiilor având ca și cauză juridică contractul în care a fost introdusă, devenind o forma fără fond.

Consecința acestei autonomii impune soluția conform căreia, în cazul în care contractul principal va înceta, indiferent de motive, astfel de situații nu vor afecta validitatea clauzei compromisorii.

În ceea ce privește cazurile de anulare a hotărârii arbitrale, tribunalul a reținut că acestea sunt enumerate în mod limitativ de art 364 C. pr. civ. Astfel, conform acestuia, hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul din următoarele motive: a) litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului, b) tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule sau inoperante, c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenția arbitrală, d) partea a lipsit la termenul când au avut loc dezbaterile și procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, e) hotărârea a fost pronunțată dupa expirarea termenului arbitrajului prevazut de art 353 indice 3, f) tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut, g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu arată data și locul pronunțării, nu este semnată de arbitri, h) dispozitivul hotărârii arbitrale cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire, i) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii.

Ca urmare, o hotărâre arbitrală nu poate fi anulată pentru orice motive, ci numai pentru motivele limitativ prevăzute limitativ de art 364 C. pr. civ.

Citiți mai multe pe www.pro-legal.ro

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În Timiş, PNL tot cu PSD. După ce i s-a interzis să-l atace pe Alfred Simonis, preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, pune tunurile doar pe Dominic Fritz

Preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, continuă atacurile la adresa primarului Dominic Fritz, totodată preşedinte USR, de data aceasta pe marginea unui studiu privind numărul de turişti în Timişoara. Postare la care, precum idolul său Nicolae Robu, a şters cel puţin un comentariu. În trecut, Gaiţă a produs câteva atacuri şi la adresa lui Alfred Simonis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În Timiş, PNL tot cu PSD. După ce i s-a interzis să-l atace pe Alfred Simonis, preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, pune tunurile doar pe Dominic Fritz
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ei sunt Leii din Banat! SCM Politehnica se reunește la începutul săptămânii viitoare, iar lotul a fost definitivat

Leii din Banat se vor reuni în data de 4 august sub comanda staff-ului tehnic format din Dragan Petričević (antrenor principal), Milos Pešić (antrenor secund), Nenad Marković (scouter), Tiberiu Puta (preparator fizic), Hosin Samer (medic) și Ovidiu Maier (kinetoterapeut). Vor urma trei zile rezervate verificărilor medicale și testelor fizice, după care vor începe antrenamentele propriu-zise....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ei sunt Leii din Banat! SCM Politehnica se reunește la începutul săptămânii viitoare, iar lotul a fost definitivat
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Proiecte finanțate prin PNRR finalizate și recepționate la Şag

Două proiecte importante pentru comunitatea din Şag au fost finalizate şi recepţionate, anunţă priamrul comunei, Flavius Roşu. Este vorba despre amenajarea a trei km de piste noi pentru biciclete şi dotarea completă a Școlii Gimnaziale Șag. “Azi am fost la București, unde am depus ultimele documente și am reușit să finalizăm și să recepționăm oficial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiecte finanțate prin PNRR finalizate și recepționate la Şag

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Am citit săptămâna trecută interviul amplu pe care Elon Musk l-a acordat revistei The Economist („Croesus or Cassandra?”, numărul 25 iulie–7 august 2026). Nu m-a impresionat atât prin ce spune despre viitorul inteligenței artificiale, cât printr-un detaliu care mi s-a părut surprinzător de familiar. Omul acesta –  unul dintre puținii care modelează efectiv deceniul care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fatalismul de Timișoara. Despre renunțarea care ni se pare optimism
Începând de luna viitoare, Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor nu va mai prelua cereri pentru eliberarea cărții de identitate model 1997 decât în anumite situații. Măsura vine ca urmare dispoziției Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor. Astfel, vor mai fi preluate doar cereri depuse la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adio cartea de identitate pe model vechi, din 1997. Din 1 august va mai fi eliberată doar în situații speciale
Iulius Town Timișoara continuă să își consolideze portofoliul de retaileri, atât prin noi inaugurări, dar și prin transformarea locațiilor existente în concepte flagship. De curând, iSTYLE și-a transformat magazinul din Iulius Town în iSTYLE Apple Premium Partner, noul format care respectă cele mai înalte standarde de retail aprobate de Apple pentru partenerii autorizați. iSTYLE Apple...
Citeşte tot articolul Citeste articolul iSTYLE, cel mai mare lanț de magazine de tip Apple Premium Partner din Europa Centrală și de Est, și-a modernizat locația din Iulius Town Timișoara
Ministru Mediului, Diana Buzoianu, a fost, marți într-o vizită neanunțată în Timiș. Iar aici a fost condusă de noul prefect, Paul Finta, pentru a descoperi niște gropi ilegale de deșeuri. Subiectul nu e deloc unul nou, ele provin din finalul mandatului fostului primar. Prefectul Paul Finta a fost total nemulțumit de ceea ce a găsit....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ministrul Buzoianu, în vizită de lucru în Timiș. A descoperit o groapă de gunoi la Săcălaz
Marți, Consiliul Județean Timiș a marcat sărbătoarea oficială a județului, momentul în care administrația județului a fost preluată de România. Cu această ocazie, a fost acordat și un titlu de cetățean de onoare al județului, lui Margit Șerban, cea care a fost inima și sufletul centrului Cristian Șerban. Ceremonia a debutat cu intonarea imnurilor României...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Județul Timiș și-a sărbătorit ziua oficială. Margit Șerban a devenit cetățean de onoare
Moment… interesant în ședința de plen extraordinar care a precedat ședinței festive a Consiliului Județean Timiș dedicate Zilei Județului Timiș. Consilierul județean Marcel Mihoc, de la AUR, a cerut acordarea titlului de cetățean de onoare al județului lui Sorin Grindeanu, liderul PSD. Desigur, momentul a fost la maxim speculat de reprezentanții unui anumit partid politic....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consilierul județean AUR, Marcel Mihoc, a propus acordarea titlului de cetățean de onoare al Timișului lui Sorin Grindeanu
Leii din Banat se vor reuni în data de 4 august sub comanda staff-ului tehnic format din Dragan Petričević (antrenor principal), Milos Pešić (antrenor secund), Nenad Marković (scouter), Tiberiu Puta (preparator fizic), Hosin Samer (medic) și Ovidiu Maier (kinetoterapeut). Vor urma trei zile rezervate verificărilor medicale și testelor fizice, după care vor începe antrenamentele propriu-zise....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ei sunt Leii din Banat! SCM Politehnica se reunește la începutul săptămânii viitoare, iar lotul a fost definitivat
În cursul lunii iunie, Consiliul Județean Timiș a acoperit facturi de 1,5 milioane de lei, plătite pentru asigurarea cu lapte, mere și biscuiți, pentru copiii din județ, în cadrul programului Cornul și Laptele. Consiliul Județean Timiș gestionează, la nivelul județului, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 652/03.08.2023, Programul pentru școli al României pentru perioada...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a plătit în iunie aproape 1,5 milioane de lei pentru programul cu alimentație sănătoasă în școlile și grădinițele din județ
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.