Mihok, ales aproape in unanimitate presedinte la PNTCD Timisoara

Candidatul PNŢCD Timişoara la alegerile parţiale de pe Colegiul III Deputaţi, Ciprian Mihok, a câştigat fără probleme prima bătălie electorală. Mihok a fost votat de 152 de membri ţărănişti din cei 154 câţi şi-au exprimat votul sâmbătă, la alegerile din filială. El a fost singurul candidat pentru funcţia de preşedinte la PNŢCD Timişoara.

mihok

La alegerile ţărăniştilor a participat şi preşedintele naţional al PNŢCD, Aurelian Pavescu. Alături de el au venit pentru a-l susţine pe Ciprian Mihok şi fostul ministru al Sănătăţii, Ştefan Drăgulescu, şi fostul prefect ţărănist Dumitru Ganţ. Niciunul din cei trei consilieri locali pe care PNŢCD îi are la Timişoara – disidenții Flavius Boncea şi Bogdan Herzog și fostul viceprimar Adrian Orza – nu a fost prezent la alegeri. Fostul primar Gheorghe Ciuhandu a absentat şi el de la eveniment. „Bilanţul anului 2012 se încheie abia acum. Cel mai mare dezastru din istoria PNŢCD pe plan local îşi culege roadele. 2012 a fost anul în care PNŢCD Timiş şi Timişoara nu au reuşit să mandateze niciun consilier judeţean, anul în care am înregistrat cel mai mic scor electoral în oraşul unde s-a semnat Proclamaţia de la Timişoara. Am inclus în moţiunea mea cel mai important obiectiv pe care puteam să mi-l asum: până în 2016, PNŢCD Timişoara trebuie să devină cea mai importantă organizaţie de pe harta partidelor locale. Ani de-a rândul, toate partidele din judeţ s-au temut de organizaţia municipală a PNŢCD”, a declarat Ciprian Mihok, noul preşedinte al PNŢCD Timişoara. La alegerile PNŢCD s-a votat pe moţiune. Echipa de conducere pe care şi-a ales-o Ciprian Mihok este compusă din Florin Mihăilescu, prim-vicepreşedinte, Vlad Manoilă, Ştefan Drăgulescu, Adrian Lăcătuşu, Andrei Bâlă şi Adrian Georgescu, vicepreşedinţi. Fostul prefect Dumitru Ganţ face parte doar din comitetul lărgit de conducere al PNŢCD Timişoara.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

blue a spus: (mai 17th, 2014 at 21:20 )

De cand plm gasca asta de hoti si mincinosi are 154 de membri? Probabil si-au adus toate neamurile sa voteze.

@blue a spus: (mai 18th, 2014 at 09:23 )

tu ori ai uitat,ori nu ai pus la socoteala celebra drukeria,care va participa si cu voturi

colegiul3 a spus: (mai 18th, 2014 at 12:42 )

ce tare! a castigat prima batalie! dar a candidat singur! genial! din nefericire pt chel, o sa ramana cu tichia asta. in colegiul 3 nu candideaza singur. ce nasol…

eieieiq a spus: (mai 18th, 2014 at 18:19 )

Acest Mihok a trecut nu de mult la penticostali. Oare stiu memebrii lor acesta uneori mai si bea.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Ruben Lațcău acuză interese imobiliare în cazul subvențiilor pentru termoficare: ”În jurul Colterm dă târcoale un grup organizat de peste un deceniu”

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău oferă o nouă analiză asupra situației acuzațiilor lansate de DNA. El susține că în jurul societății de termoficare a orașului există interese imobiliare, pentru terenurile și clădirile deținute de Colterm, în zona centrală (CT Centru) și în zona de sud a orașului (CET Sud) și că ancheta DNA ar fi rezultatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău acuză interese imobiliare în cazul subvențiilor pentru termoficare: ”În jurul Colterm dă târcoale un grup organizat de peste un deceniu”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Cel mai tare meci! Timișoara și Baia Mare se întâlnesc în Cupa României la rugby

SCM USV Timișoara ia startul în ediția 2026 a Cupei României la rugby. Alb-violeții înfruntă marea rivală din Baia Mare, CSM Știința. Partida va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 11:00, la stadionul Gheorghe Rășcanu, cu intrarea liberă. Înfruntarea contează pentru etapa a doua din faza grupelor. Jucătorii bănățeni dețin toate trofeele puse...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cel mai tare meci! Timișoara și Baia Mare se întâlnesc în Cupa României la rugby
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

„Bărbat” din Jimbolia, arestat preventiv pentru viol și pornografie infantilă. Victima este o minoră de 14 ani

Un bărbat în vârstă de 41 de ani din orașul Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat de procurorii DIICOT Timișoara sub acuzațiile grave de viol și pornografie infantilă. Acesta este suspectat că ar fi obligat o minoră de 14 ani să îi trimită materiale explicite și ar fi întreținut relații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Bărbat” din Jimbolia, arestat preventiv pentru viol și pornografie infantilă. Victima este o minoră de 14 ani

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

SCM USV Timișoara ia startul în ediția 2026 a Cupei României la rugby. Alb-violeții înfruntă marea rivală din Baia Mare, CSM Știința. Partida va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 11:00, la stadionul Gheorghe Rășcanu, cu intrarea liberă. Înfruntarea contează pentru etapa a doua din faza grupelor. Jucătorii bănățeni dețin toate trofeele puse...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cel mai tare meci! Timișoara și Baia Mare se întâlnesc în Cupa României la rugby
CSC Dumbrăvița revine pe stadionul „Ștefan Dobay”, pentru întâlnirea cu FC Bihor Oradea. Meciul contează pentru etapa a 10-a din Liga 2 și se va disputa sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 11.00. Confruntarea cu orădenii vine într-un moment extrem de dificil pentru echipa alb-verde. În urma înfrângerii de săptămâna trecută, de la Suceava, alb-verzii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița, ajunsă ultima în clasament, un nou meci greu acasă! Antrenorul care nu vrea să își dea demisia se gândește la victorie cu Bihorul
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău oferă o nouă analiză asupra situației acuzațiilor lansate de DNA. El susține că în jurul societății de termoficare a orașului există interese imobiliare, pentru terenurile și clădirile deținute de Colterm, în zona centrală (CT Centru) și în zona de sud a orașului (CET Sud) și că ancheta DNA ar fi rezultatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău acuză interese imobiliare în cazul subvențiilor pentru termoficare: ”În jurul Colterm dă târcoale un grup organizat de peste un deceniu”
Un bărbat în vârstă de 41 de ani din orașul Jimbolia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat de procurorii DIICOT Timișoara sub acuzațiile grave de viol și pornografie infantilă. Acesta este suspectat că ar fi obligat o minoră de 14 ani să îi trimită materiale explicite și ar fi întreținut relații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Bărbat” din Jimbolia, arestat preventiv pentru viol și pornografie infantilă. Victima este o minoră de 14 ani
Viitorul magazin al unei cunoscute rețele de supermarketuri, aflat în construcție la intersecția dintre bulevardul 16 Decembrie și strada Iancu Văcărescu, a cerut aprobarea primăriei pentru a asigura un acces mai bun pentru magazinul pe care îl realizează în zona amintită. La schimb, primăria cere amenajarea unui spațiu, mai mare, în zona Torontalului. Viitorul magazin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face tranzacții eco. Solicitarea de reducere a spațiului verde in Iosefin, la schimb cu amenajarea unuia în Torontalului
O firmă din Timișoara și una din Zalău vor să realizeze modernizarea și transformarea Școlii Mici din cartierul Plopi într-o grădiniță cu program prelungit. Cele două au depus oferte în cadrul licitației lansate de Primăria Timișoara. Conform documentației din dosarul de licitație, proiectul prevede modernizarea clădirii și recompartimentarea spațiilor pentru a răspunde nevoilor unei grădinițe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația pentru transformarea Școlii Mici din Plopi în grădiniță a atras două oferte
Conducerea Primăriei Timișoara cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea amenajărilor necesare transformării Pădurii Verzi. Suma de peste 16 milioane de lei ar urma să fie folosită pentru crearea de trasee pentru plimbări și biciclete, podețe peste Behela, alei suspendate și locuri de relaxare. Dacă va primi aprobare, proiectul va intra în etapa de proiectare. Proiectul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria vrea să investească aproape 17 milioane de lei pentru amenajări la Pădurea Verde. Cere aprobarea consilierilor locali
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Rutieră, aflați în patrulare în zona Străzii Nicolae Ilieșu, aseară, în jurul orei 18.00, au observat un potmoneu pierdut pe carosabil. Verificând conținutul acestuia, au constatat că în el se afla mai multe documente, precum act de identitate, permis de conducere, trei carduri bancare, card de sănătate și suma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gest de omenie al polițiștilor locali! Portmoneu cu acte și bani găsit pe stradă, înapoiat posesorului…
Societatea de termoficare a Timișoarei a anunțat că începând de luni, 19 octombrie, va începe furnizarea încălzirii în sistemul centralizat al orașului. Pornirea se va face de la CT Centru, începând cu punctele termice cele mai îndepărtate de centrală. Ulterior, pe măsură ce parametrii se stabilizează, furnizarea căldurii va fi extinsă treptat către celelalte puncte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial. De luni începe furnizarea căldurii în caloriferele timișorenilor
Universitatea de Vest Timișoara va găzdui, între 19 și 22 octombrie 2026, a doua ediție a festivalului „Timișoara Ideas Fest”, un eveniment în care scena aparține curajului de a întreba, reflecției și spiritului critic. Sub tema „Atenție! Viitor în construcție”, festivalul invită întreaga comunitate la patru zile de conferințe, dezbateri, ateliere, proiecții de film, expoziții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT găzduiește ediția a doua a singurului festival din România dedicat ideilor, gândirii critice și dialogului autentic
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.