Primarul Robu atoatestiutorul sau drumul scurt spre „faliment”

Înainte de 1989 trăia în România un „geniu carpatin” care le știa pe toate. Dar absolut toate! Dădea „indicații prețioase” la toată lumea și – culmea! – era și ascultat. Astfel, pe scriitori îi învăța să scrie de la stânga spre dreapta și de sus în jos, pe medici să se spele pe mâini înainte de operații, pe țărani să semene întâi, iar apoi să recolteze. Cu puține excepții, acel tip de regim, acel mod de organizare cu un tătuc atoateștiutor în fruntea statului și-a trăit falimentul moral, economic, social și de orice natură în urmă cu mai bine de două decenii. Iar „geniul” nostru a dat ortu’ popii după o intoxicație cu plumbi într-o zi de Crăciun. (O observație fără legătură cu conținutul articolului: potrivit sondajelor marca Dâncu, foarte mulți români regretă acea perioadă. Nu înțeleg ce-i reține să-și ia familiile și să meargă naibii în Coreea de Nord. Acum nu mai trebuie nici să treacă Dunărea înot, nici să riște să fie împușcați pe frontieră sau să-i returneze sârbii pe un vagon cu sare.)

Fără a sugera cea mai mică legătură între personaje, mi-am amintit de cele de mai sus vineri, citind un comunicat de presă al Poliției Locale Timișoara. „Din dispoziția domnului primar Nicolae Robu, dată din Extremul Orient unde se află în vizită oficială…”, începe comunicatul cu pricina. Pe scurt la „indicația prețioasă” trimisă exact din Singapore, Poliția Locală a amendat un individ care a trecut cu mașina pe Pasajul Michelangelo. Observați aici și informația că primarul este „în vizită oficială”, ca nu cumva să ne închipuim altceva. Mărturisesc că, în momentul în care am citit acest comunicat, am crezut că cineva face mișto de primar. Că-l ia în balon, introducându-l într-o chestiune unde chiar n-avea ce căuta. Mai ales că se afla la mii și mii de kilometri depărtare de Timișoara. Apoi am trecut pe seama excesului de zel al vreunui funcționar care vrea să promoveze și nu știe altcumva decât pupând dosul stăpânului. Numai că, doar cu o zi înainte, aceeași Poliție Locală ne-a informat că, în urma unor la fel de „prețioase indicații” venite din Extremul Orient, a fost dărâmată o tabără ilegală din oraș.

Dacă în cazul de față nu este un demers al primarului de a-l demite pe șeful Poliției Locale, Dorel Cojan, atunci sunt alte probleme. E de-a dreptul ridicol, dacă nu absurd pe de-a întregul, ca primarul să le spună polițiștilor locali să amendeze o mașină care a încălcat legea! Și nu din biroul său, ci din Singapore. (Iar dacă tot a făcut acest lucru, mi se pare penibil că cei din Poliția Locală au făcut public acest lucru.) Or, nu-i treaba primarului să facă astfel de gesturi, chiar dacă ar fi un geniu universal precum Leonardo da Vinci. Dar nu este.

Treaba primarului nu este să stea cot la cot cu polițistul local și să rupă amenzi. Treaba lui nu este nici să dea la coasă alături de muncitorul de la Horticultura, nici să măture străzile lânga cel de la Retim. Și nici măcar să-i îndrume pe acești muncitori sau polițiști. Să fii un bun primar sau un bun manager înseamnă să coordonezi o echipă. (Asta este forma de organizare capitalistă, ne place sau nu.) Treaba primarului este să formeze acea echipă din specialiști. Sau meritocrați, cum îi place lui Robu să spună. Adică, șeful Poliției Locale să fie „brici” pe domeniul său, cel de la Drumuri să fie bun la drumuri ș.a.m.d. Chiar și cei trimiși să se ocupe de ACS Poli ar trebui să se priceapă la fotbal, iar nu la cules scame de pe sacouri.

Or, chiar și în cazul primarului, vedem că absolvenți de Teologie pot fi trimiși și la RATT, dar pot veni și la Poliția Locală. Ca să dau un exemplu. Și revin la începutul articolului. Numai în acele vremuri se făcea „rotația cadrelor”, activiștii comuniști fiind mutați de la Agricultură la Industrie, apoi la Învățământ sau Cultură. Le știau pe toate! Acele vremuri au trecut sau ar trebui făcute uitate. Dacă nu știi sau nu vrei să găsești oameni buni în ceea ce fac, nu știi sau nu vrei să coordonezi oameni, nu știi sau nu vrei să lucrezi în echipă, considerând că ești atoatecunoscător, dacă slugărnicia ia locul competenței, inevitabil se apropie falimentul. Iar până la faliment mai pierzi niște alegeri. Ca de exemplu…

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

nelu a spus: (mai 31st, 2014 at 14:56 )

D.le ino A. de acord cu cele scrise dar ma intreb cum va permiteti sa trimiteti NAIBI,pe cineva care nu va este ruda sau apropiat cu care sa va puteti permite,care este diferenta intre d.voastra si cei ce ne impuneau totul sau cosiderati ca toti trebuie sa avem opinia domniei voastre,poate se impune o scuza sau in democratia d.voastra e totul posibil.

Andrei a spus: (mai 31st, 2014 at 16:40 )

Sunt curios ce a coordonat la viața lui domnul ziarist? Din ce scrie el aici pare sa aibă o experienta bogata in asta sau pur si simplu aberează

Dubyn a spus: (mai 31st, 2014 at 20:34 )

Iar eu sunt curios la ce bun pentru viata orasului Timisoara aceasta vizita a lui Robu in Vietnam si Singapore? Fiind facuta pe banii publici, ce rezultate poate avea o astfel de vizita peste mari si tari cand se vede cat se poate de clar ca Robu nu pricepe nimic din problemele Timisoarei. A creat altele si-si imagineaza ca va mai fi votat in 2016.

carmen a spus: (iunie 3rd, 2014 at 14:29 )

Da? Se ascundeau toti smekerii dupa imbecilu’ de Ceasca…intr-un final si dupa atitia ani macar atit am inteles! Acum nu ne mai returneaza sirbii ca le-au cam cazut galoanele dupa razbel si au revenit cu picioarele pe pamint sau in apa ma rog…Acum vom fi reurnati direct de catre englezi, nemti si francezi!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

deponeu ghizela

Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”

Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier

Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă

Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO

În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO
Lucrările de reabilitare efectuate la acumularea nepermanentă Moravița (Butin), din județul Timiș au fost finalizate. Investiția, în valoare de 700.000 de lei, asigură protecția împotriva inundațiilor pentru aproximativ 7.000 de locuitori din comunitățile unităților administrativ-teritoriale Gătaia și Moravița, a anunțat Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat. Proiectul a fost finalizat și recepționat. Intervenția a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 700.000 pentru reabilitarea acumulării Moravița. Sunt protejați mai bine 7.000 de locuitori
Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
Comunitatea timișoreană este invitată la un atelier de limbă și cultură coreeană, sub genericul „În ritm de Hangeul”, organizat cu ocazia Zilei alfabetului coreean. Evenimentul are loc în 9 octombrie, în organizarea Facultatății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie (FLIFT) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), de la ora 18:00, în sala 205...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua alfabetului coreean, sărbătorită la UVT printr-un atelier de limbă și cultură a țării asiatice
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT
„Leii” din Banat au făcut uitat eșecul de sâmbătă din manșa întâi a primului tur al Cupei României la baschet masculin și s-au impus mai clar aseară în deplasare decât au făcut-o ploieștenii în weekend-ul trecut la sala „Constantin Jude”. Elevii lui Dragan Petricevic nu au lăsat nimic întâmplării și au făcut un meci bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie la o diferență de 14 puncte și calificare în turul secund al Cupei României!
Lucrările privind introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire, în PUZ-ul pentru tineri și în PUZ Vest se află într-o etapă finală, anunţă primarul comunei Şag, Flavius Roşu.  Flavius Roşu afirmă că, în aproximativ două săptămâni, vor începe probele la rețele, etapă care va dura în jur de 3-4 săptămâni, iar dacă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire din Şag, în etapa finală
Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.