Club des Belugas a incins „Capitele” / FOTO

E vremea vacanțelor, dar cei care sunt încă în Timișoara au parte, din când în când, de surprize foarte plăcute. A fost și cazul serii de vineri, când Club des Belugas, unul dintre cele mai faimoase proiecte nu jazz din Europa, au venit La Căpițe, pentru două ceasuri de încântare.

belugasd

Brenda Boykin, Matthias Bangert, Roman Babik, Karl Boes, Michael Neher Warkocz şi Detlef Hoeller – altfel spus, Club des Belugas – și-au mai făcut o tură de fani, vineri seară, după concertul de La Căpițe. Pitorescul spațiu de pe malul Begăi a fost plin ochi de oameni care au vrut să scape de fierbințeala din case și chiar au făcut, cu această ocazie, alegerea perfectă. Muzicienii germano-americani nu și-au dezmințit renumele, așa că, după doar câteva acorduri, au reușit să ridice publicul de pe scaune, bănci și… baloți de paie. S-a dansat pe rupte, iar câțiva norocoși au fost invitați să-și demonstreze talentul chiar în fața scenei, sub ochii Brendei Boykin, aflată în mare formă. S-a cântat și în sistem jam session, s-a trecut și prin puțin aer de James Bond, dar și de Boney M, totul în aplauzele spectatorilor, care nici măcar n-au simțit cum au trecut două ceasuri de la primele acorduri. A fost cea de-a patra „descindere” a Club des Belugas la Timișoara, dar, se pare, cea mai reușită. „Suntem foarte încântați pentru că am avut ocazia să cântăm în fața unui public atât de minunat. Nu am văzut niciunde atât de multe fețe fericite! Ne-am simțit ca acasă”, au spus membrii trupei, la finalul concertului. În ultimii 12 ani, Club des Belugas au făcut senzație cu muzica lor specială, care combină beaturi braziliene, black-soul american şi swing.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișoara deschide seria cu Steaua cu o victorie lejeră sub panou

Victorie în primul meci cu CSA Steaua Sharks București din turul secund al playout-ului Ligii Naționale de Baschet Masculin, 85-72, după un meci dominat categoric de trupa bănățeană. Nu au putut evolua din cauza unor accidentări jucătorii Devon Thomas și Sasa Borovnjak. Din păcate, în ultimul sfert s-a accidentat grav la genunchi, la o incursiune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara deschide seria cu Steaua cu o victorie lejeră sub panou
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

centura de vest

DRDP Timișoara a emis ordinul de începere al lucrărilor pe Centura Vest

Începând cu data de 14 mai pot demara lucrările de execuție pentru Centura Timișoara Vest, a anunțat Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara, care a emis ordinul de începere a lucrărilor. Pentru execuția acestui nou drum, antreprenorul are termen 24 de luni. Constructorul Centurii Timișoara Vest, în lungime de aproximativ 14 km, cu două benzi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara a emis ordinul de începere al lucrărilor pe Centura Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Germania conduce în clasamentul țărilor percepute de români drept prietene (foarte prietene și destul de prietene), urmată de Republica Moldova și Franța, arată sondajul „Percepția românilor cu privire la Republica Moldova”, realizat în cadrul proiectului ”Barometrul Informat.ro – INSCOP Research”. Rusia se află pe ultimul loc, dar este percepută pozitiv de votanţii AUR. Relațiile dintre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sondaj INSCOP. Românii consideră Germania cea mai prietenoasă ţară. AUR-iştii preferă Rusia
Vom colabora la nivel instituțional a spus primarul Dominic Fritz, atunci când a fost întrebat despre relația cu PSD la nivel local, în condițiile divorțului ireconciliabil la nivel național, al social-democraților cu USR. Desigur, Fritz se referea la colaborarea dintre primărie și CJT, nu la una USR – PSD, care a existat doar sporadic până...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Dominic Fritz vrea să colaboreze în continuare, instituțional, cu administrația județeană
Universitatea de Vest organizează evenimentul pregătitor pentru Ceremonia de absolvire UVT 2026, o seară de muzică, alergare și party. Evenimentul „Keep the pace. Feel the bass” va fi avea loc în 15 mai, când se va intra pe traseu din fața UVT, începând de la ora 18.00, și se va parcurge distanța până în Piața Sf....
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Keep the pace. Feel the bass” este evenimentul pregătitor pentru Ceremonia de Absolvire UVT 2026, cu alergare, muzică și party
Șase lucrări, selectate dintre cele cincizeci înscrise prin Muzeul Apei Timișoara, administrat de Aquatim, la concursul internațional pentru copii și tineri The Water We Want (Apa pe care ne-o dorim) vor fi prezentate începând din luna iunie la expoziția digitală cu același nume, organizată de Rețeaua Internațională a Muzeelor Apei (WAMU-NET) sub patronaj UNESCO. Agnes...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șase elevi din Timiș au intrat în finala „The Water We Want 2026”, prin Muzeul Apei și Aquatim
Trendyol, marketplace online internațional de top, devine partener al celui mai mare festival studențesc din România, Zilele Studenților Timișoarei, care va avea loc între 21 și 23 mai 2026, pe Stadionul Știința în Timișoara. Așteptat să adune aproximativ 80.000 de participanți pe parcursul celor trei zile de festival, evenimentul promite un mix de muzică, energie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trendyol devine partener al celui mai mare festival studențesc din România. Iată ce surprize te așteaptă!
Se spune că marțea este cea mai productivă zi din săptămână, iar la Iulius Town devine și cea mai ofertantă. Începând din luna mai, „Marțea Moca” transformă fiecare zi de marți într-o experiență plină de surprize și beneficii la shopping. A doua zi a săptămânii îți aduce avantaje speciale: de la promoții în food court,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town lansează „Marțea Moca”: ziua din săptămână când ai oferte 1+1 gratis și promoții la brandurile favorite
Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Banat au descoperit mai multe nereguli în urma unui control efectuat la perimetrul Livezi, din zona municipiului Lugoj, unde se exploatează agregate minerale. Potrivit verificărilor și măsurătorilor topometrice realizate de specialiști, firma care exploata acea balastieră a depășit limitele de exploatare stabilite prin autorizația de gospodărire a apelor. Operatorul balastierei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O balastieră de lângă Lugoj a fost amendată cu 115.000 de lei
Pilotul în vârstă de numai 14 ani, Andreas Benea, a încheiat pe locul al doilea la clasa Pro 3 din Campionatul Național de Time Attack, în etapa desfășurată pe circuitul Transilvania Motor Ring, unde a fost depășit la mai puțin de o secundă doar de legenda raliului românesc, Vali Porcișteanu. La volanul unui Renault Clio...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Andreas Benea la 14 ani face senzație la raliuri și calcă pe urmele fratelui Nicolas și al celebrului tată, Radu
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.