„Tezele de la Ibiza” ajung si pe mailurile functionarilor de la primarie

Prima postare făcută pe Facebook, din concediu, de primarul Nicolae Robu, ar putea ajunge subiect de… extemporal pentru angajații municipalității. Asta susțin cei de la Radio Erevan TM, care fac publică, pe aceeași rețea de socializare, dovadă că edilul își ține în priză subalternii, chiar și de la mii de kilometri distanță.

feisbuchist

Miercuri dimineață, la aproape 24 de ore de la postarea pe Facebook în care primarul Nicolae Robu vorbea filosofic despre uitare, pe e-mailurile de serviciu ale angajaților PMT a fost trimis același text. Mesajul avea ca subiect „Postare Facebook: Spre luare la cunoștință”. Informația a răsuflat, cu tot cu „dovadă”, pe contul Radio Erevan TM. Deținătorii acesteia, care preferă să-și păstreze anonimatul, comentează: „Gestul a stârnit rumoare în instituţia de pe bv. C.D. Loga, întrucât cam toţi angajaţii se distraseră copios cu o zi înainte pe facebook. Dar când primeşti în mailul propriu postarea direct de la primar, cu specificaţia: «Postare Facebook – Spre luare la cunoştinţă» ajungi se te întrebi ce se pregăteşte. Surse din apropierea cabinetului domnişoarei Greblă ne-au declarat că textele scrise şi fotografiile făcute de primar în concediu vor fi adunate într-un volum cu titlul «Tezele de la Ibiza», din care angajaţii Primăriei vor fi ascultaţi la întoarcerea din concediu”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

(ne)relaxatul a spus: (august 8th, 2014 at 08:26 )

relax! robisor! sau amintirile (cu planul cincinal de la pcr) te rascolesc! relax ca esti in co la (p)ibiza!

sarmanul a spus: (august 8th, 2014 at 09:09 )

sarmanul Robu, poate este vreme ploioasa la Ibiza si atunci nu poate sa faca baie si plaja si sta in camera si scrie… scrie! ghinion robule!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Blocaj total şi după negocierile de la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan dă vina pe PNL şi face un pas în spate

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, la finalul întâlnirii cu liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților naționale, că s-a revenit la blocajul politic pe care îl credea depăşit. El a dat vina pentru această situaţie pe PNL, iar în final le-a cerut partidelor să revină la dialog Președintele României a avut, în această seară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Blocaj total şi după negocierile de la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan dă vina pe PNL şi face un pas în spate
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Primăria Timișoara face primul pas spre conectarea la gaze naturale a bazei Costică Rădulescu

Semnalele insistente legate de necesitatea conectării bazei sportive „Costică Rădulescu” la rețeaua de gaz, pentru funcționalitatea acesteia au avut succes. Primăria Timișoara anunță că va realiza și această operațiune pentru ca baza sportivă „Costică Rădulescu” să devină funcțională după finalizarea lucrărilor realizate de Compania Națională de Investiții. Deocamdată se face un prim pas în acest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face primul pas spre conectarea la gaze naturale a bazei Costică Rădulescu
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Compania Wizz Air renunță la cinci rute aeriene operate de la Timișoara

Timișoara va pierde, în următoarele luni, cinci destinații aeriene. Decizia aparține companiei Wizz Air, pentru cursele proprii, ca urmare a restructurării rețelei de zbor, vizate fiind legăturile cu Praga, Berlin, Frankfurt Hahn și Nurnberg. Afectate nu sunt doar zborurile de pe aeroportul Timișoara, ci și cele din Craiova, Brașov, București și Sibiu. Decizia vine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Wizz Air renunță la cinci rute aeriene operate de la Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara, prin SC Piețe SA, propune reorganizarea pieței agroalimentare din Lipovei, de pe strada Silistra, astfel încât aceasta să răspundă mai bine nevoilor cumpărătorilor și producătorilor locali. Astfel, spațiul ar urma să funcționeze ca piață volantă, în zilele de vineri și sâmbătă, între orele 05:00 – 18:00. În afara programului de funcționare al pieței,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Piață volantă în weekend, parcare în timpul săptămânii. Piața din Lipovei se reorganizează
Recordul de goluri la Cupa Mondială de fotbal a fost deja doborât după meciurile din grupe. Era de așteptat ca acest record să cadă, având în vedere că numărul de meciuri este considerabil mai mare decât la precedentele ediții, însă puțini se așteptau să fie nevoie de doar două săptămâni ca acest lucru să se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recordul de goluri la Cupa Mondială a fost doborât
Semnalele insistente legate de necesitatea conectării bazei sportive „Costică Rădulescu” la rețeaua de gaz, pentru funcționalitatea acesteia au avut succes. Primăria Timișoara anunță că va realiza și această operațiune pentru ca baza sportivă „Costică Rădulescu” să devină funcțională după finalizarea lucrărilor realizate de Compania Națională de Investiții. Deocamdată se face un prim pas în acest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara face primul pas spre conectarea la gaze naturale a bazei Costică Rădulescu
Prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat 2026 este cea la Limba și literatura română (Proba E.a) și a avut loc astăzi, luni, 29 iunie. Pentru prima probă scrisă a examenului de Bac au fost înscriși și așteptați aproximativ 131.000 de candidați. Din acest total, în jur de 116.000 de absolvenți provin din promoția curentă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ani de liceu cu emoții la română! A început Bacul, iar doi elevi din Timiș au fost eliminați. UPDATE: Următoarea probă, REPROGRAMATĂ
Municipalitatea timișoreană propune Direcției de Sănătate Publică Timiș deschiderea unor puncte suplimentare de răcorire în Timișoara. Dacă nu va putea fi asigurat personal medical în noile locații, acestea vor putea rămâne puncte de răcorire și oferirea de apă pentru cetățenii afectați de căldură. Noile locații propuse sunt: Cinema Timiș; Filarmonica Banatul; Teatrul German, Teatrul Maghiar;...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara propune deschiderea a noi puncte de răcorire și ajutor pe timp de caniculă
Discuțiile în contradictoriu, legate de sediile degradate ale Bibliotecii Județene Timiș, deținute de Primăria Timișoara, purtate pe tonuri înalte în luna martie a acestui an, între Consiliul Județean Timiș și municipalitatea timișoreană au acum, în miez de vară, o finalitate total diferită. Consilierii locali timișoreni vor avea de aprobat acordarea către Biblioteca Județeană, cu titlu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biblioteca Județeană Timiș primește un nou contract de închiriere pe trei ani pentru spațiul din Freidorf
Muncipalitatea timișoreană pregătește demolarea mai multor anexe de la Liceul Henri Coandă, care încurcă la reabilitarea energetică a clădirii. Acestea sunt situate pe terenul de pe strada Coriolan Brediceanu, la numărul 37. Printr-un proiect de hotărâre ce va fi înaintat Consiliului Local, anexele liceului vor fi trecute în domeniul privat al orașului, în vederea demolării....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai multe anexe de la Liceul Henri Coandă sunt pregătite pentru demolare
Vizită importantă în SUA și idei pentru viitor. Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, a efectuat o vizită în Statele Unite ale Americii, la universități prestigioase precum Berkeley, Princeton și MIT. Acolo, rectorul UPT a discutat cu specialiști și cercetători despre direcțiile în care se dezvoltă educația și cercetarea în domeniul inteligenței artificiale, dronelor, roboticii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nevoia de o strategie națională pentru robotică și roboți umanoizi. Ce spune rectorul UPT, Florin Drăgan
Timișoara va pierde, în următoarele luni, cinci destinații aeriene. Decizia aparține companiei Wizz Air, pentru cursele proprii, ca urmare a restructurării rețelei de zbor, vizate fiind legăturile cu Praga, Berlin, Frankfurt Hahn și Nurnberg. Afectate nu sunt doar zborurile de pe aeroportul Timișoara, ci și cele din Craiova, Brașov, București și Sibiu. Decizia vine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Wizz Air renunță la cinci rute aeriene operate de la Timișoara
Top