Teatru in Casa Jecza, in ajutorul unei fetite de un an

Fundația Triade își redeschide porțile către teatru. Actorul arădean Ioan Peter Pit aduce la Timișoara un proiect care îi poartă tripla semnătură: aceea de dramaturg, actor și regizor. „Iluziile urbane” vă așteaptă să petreceți o seară de sâmbătă în compania vorbelor bine ticluite și inspirat date mai departe, dar și să ajutați un copil de un an să ducă o viață normală.

pit

„Persoanele născocite de mine se disperă treptat datorită multor cauze de natură urbană. Cu toate că eroii din «Iluzii urbane» pot să pară la un moment dat niște deznădăjduiți, ei sunt totuși niște supraviețuitori. Continuă să se miște mecanic prin smogul existențial, ca niște copii oarecum veseli, oarecum mirați care se află pentru prima oară în viață într-un carusel care nu oprește niciodată”, spune Ioan Peter Pit. Întâmplarea găzduită de Casa Jecza, în seara de 26 aprilie, de la ora 19, este, dincolo de un demers artistic inspirat, și o întâmplare de suflet, pentru că spectacolul are și un scop umanitar. Intrarea este liberă, dar, dacă veniți, o puteți ajuta pe Teodora Negoițescu, o fetiță de numai un an, care s-a născut cu grave probleme de sănătate, să ducă o viață normală.

teodora1

Micuța a trecut deja printr-o operație, pe care părinții au putut s-o achite ajutați de prieteni, dar mai are nevoie de încă trei intervenții. „Fetița noastră a venit pe lume în iunie 2013, cu un singur rinichi, și acela cu malformație, și fără anus. Medicii de la Timișoara ne-au spus că operația nu se poate face decât la un an. Deoarece Teodora ajunsese să treacă prin chinuri groaznice, am mers la Szeged, la un chirurg cu experiență bogată, care a mai «reparat» câteva astfel de cazuri venite din România. Ne-a spus că aceste operații se fac, de obicei, imediat după naștere”, povestește Leonard Negoițescu. Copila a fost deja operată o dată, în luna martie, dar specialistul maghiar le-a spus părinților că situația e mult mai gravă decât s-a așteptat și este nevoie de cel puțin trei intervenții, pentru repararea „erorilor comise datorită dilatărilor” recomandate de medicii din România. Costul unei operații de genul acesta este cuprins între 1.200 și 1.500 de euro. „Pentru prima operație am fost ajutați de prietenii apropiați, însă pentru celelalte două intervenții chirurgicale, noi, părinții, nu dispunem de fonduri, deși avem amândoi servicii decente și muncim de ne sar capacele. De aceea, venim înaintea dvs. cu rugămintea de a ne ajuta. Orice sumă este bine primită”, mai spune bărbatul. Dacă vreți s-o ajutați pe Teodora, puteți face donații în aceste conturi: în lei – RO44BRDE020SV24954350200, deschis la BRD Arad, titular Lavinia Negoițescu; în euro – SWIFT (BIC) CODE B.R.D.E.R.O.B.U., RO51BRDE020SV60096340200, deschis la BRD Lipova, titular Leonardo Negoițescu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii revine după două sezoane la barajul de promovare în Liga 2. Echipa pregătită de Sorin Bălu s-a impus în anteneultima eatpă din play-off în faţa echipei CSM Deva. Chiar dacă anterioarele patru partide s-au terminat la egalitate, de această dată bănăţeanii au „spart gheaţa”. A fost 3-1 pentru gazde, toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii

În perioada 1-6 mai, pompierii militari din cadrul celor 7 subunități de intervenție ale inspectoratului au acționat în peste 400 misiuni pentru stingerea incendiilor, deblocarea sau salvarea persoanelor din medii ostile vieții și acordarea primului ajutor medical. În perioada 01-06.05.2024, echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în 327 misiuni desfășurate pentru acordarea asistenței...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

CRAFT

La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Timp de două zile, în 9 și 10 mai, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, unul din cele cele mai importante evenimente de business din sistemul cameral românesc. Vor participa reprezentanți din 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Când și-a anunțat intenția de a candida pentru funcția de primar s-a vehiculat că face asta doar ca să-i strice lui Dominic Fritz calculele, dar Moș se pregătește pentru începutul campaniei electorale făcând declarații curajoase. „Vreau să vin în fața timișorenilor cu angajamente precise și termene clare pentru realizarea proiectelor propuse. Dacă la finalul termenelor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș – “ Îmi iau angajamentul că dacă nu voi respecta termenele proiectelor pe care le voi demara voi demisiona”
Cu banii asigurați pentru ridicarea unui campus pentru învățământ dual, Primăria Timișoara, împreună cu ceilalți membri ai Comitetului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social derulează o campanie de informare cu privire la oportunitățile oferite de învățământul dual. În cadrul campaniei, vor fi organizate sesiuni de informare în școli din Timișoara și județ și vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara și partenerii din programul campusului de învățământ dual se pun pe promovat acest sistem educațional
Institutul Regional de Oncologie Timișoara, care se va ridica pe Calea Torontalului, este cea mai mare investiție din istoria sistemului medical timișean: aproape 250 de milioane de euro, finanțare asigurată prin Programul Național de Redresare și Reziliență.  “Să aducem această mare investiție aici a reprezentat cea mai grea luptă pe care am dus-o pentru că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis: Lupta pentru Institutul de Oncologie din Timișoara a fost cea mai grea
Începând de joi, 9 mai, Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara va relua operațiunea de montare de parapet median pe centura Timișoara, în zona localității Dumbrăvița spre intersecția cu drumul comunal cu localitatea Covaci. Pe durata lucrărilor de montare a prefabricatelor, circulația va fi dirijată de piloți de trafic. Cei de la DRDP nu uită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara continuă cu amplasarea de parapet median pe Centura Timișoarei
Echipa Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara a participat, la Praga, în Cehia, la etapa finală a Central and Eastern European Moot Competition, un prestigios concurs științific studențesc în domeniul dreptului Uniunii Europene. Aflat la a 29-a ediție, organizat de către Juris Angliae Scientia – British Law Centre, în cooperare cu Curtea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa Facultății de Drept Timișoara a obținut Premiul pentru cele mai bune pledoarii scrise din concursul Moot Competition
Consiliul Județean Timiș a inițiat procesul de transparență decizională asupra proiectului de hotărâre pentru completarea Hotărârii Consiliului Județean Timiș nr. 290 din 19 decembrie 2023, privind aprobarea tarifelor de interes județean și a prețurilor de pornire la licitații pentru anul fiscal 2024. Acesta se referă la propunerile de modificare a tarifelor de pornire a licitațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește modificarea tarifelor de închiriere la Bastionul Theresia și la Palatul Administrativ
Odată lansată ediția din acest an a Bugetului Participativ la Timișoara, primăria lansează apelurile pentru selecția partenerilor campaniei, precum și a membrilor externi ai Comisiei de Buget Participativ. Cetățenii implicați civic sunt invitați să susțină această inițiativă. Termenul limită pentru înscriere, atât pentru membrii comisiei cât și pentru parteneri, este 13 mai 2024, ora 22:00....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria caută parteneri și membri pentru comisia de Buget Participativ
Timp de două zile, în 9 și 10 mai, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, unul din cele cele mai importante evenimente de business din sistemul cameral românesc. Vor participa reprezentanți din 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT
Top