Avem salariile de la Poli! Doar 3.000 de lei pentru Velcea!

Liga a II-a înseamnă salarii mai mici la ACS Poli. Primarul Nicolae Robu a anunțat, de altfel, că, în urma negocierilor purtate cu președintele CJ Timiș, Titu Bojin, s-a stabilit că membrii Consiliului Director nu vor fi plătiți. deBanat.ro a intrat în posesia listei cu salariilor de la club.

salarii poli22

Cel mai mare salariu îl va avea, în noua formulă, preparatorul fizic Jorge Alvares. Sosit la club la sfatul lui Cosmin Contra, spaniolul va primi, în fiecare lună, 12.000 de lei sau 3.000 de euro. Acesta este urmat de antrenorul Dan Alexa, cu 10.000 de lei sau 2.500 de euro lunar. Secunzii lui Alexa vor fi remunerați cu câte 3.000 de lei. Tot 3.000 de lei ar urma să primească și Valentin Velcea, dacă va accepta oferta de a deveni organizator de competiții al clubului. Fostul antrenor intenționa să dea în judecată ACS Poli, după ce salariul îi fusese deja diminuat o dată.

Alte salarii:

Managerul sportiv Ioan Timofte – 3.500 lei
Directorul administrativ Ionel Bungău – 3.000 lei
Directorul financiar Mircea Mihuț – 3.000 lei
Directorul Centrului de Copii și Juniori (CCJ), Aurel Șunda – 3.000 lei
Organizator de competiții CCJ, Alexandru Dumitrașcu – 1.600 lei
Antrenori CCJ: Adrian Stoicov – 2.500 lei, Robert Frusa – 2.000 lei, Cristian Contescu, Petre Vlătănescu, Mircea Șchiopu – câte 3.000 lei, Adrian Săvoiu și Florin Bătrânu – 1.600 lei

salarii poli11

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

O ce veste minunata a spus: (iulie 11th, 2014 at 18:35 )

e mai echilibrat asa, dar totusi unii iau mult prea mult, fata de ceeace fac la club,de ex.Bungau,Velcea,Stoicov,Mihut,Dumitrascu!

duda a spus: (iulie 11th, 2014 at 19:58 )

Adica ramane aceeasi praduiala dar sub alte forme…

dorian a spus: (iulie 11th, 2014 at 21:24 )

Se pare ca Grindeanu are inca o mare influenta in pastrarea „oamenilor de incredere” in club..vezi Maier care a fost promovat presedinte….vezi dll Miculas,si nu in ultimul rand vezi antrenorul secund Benga,care a fost „promovat” pe cine-stie ce motive.
Stafful tehnic este foarte slab,Alexa fara experienta si din pacate ne-a costat pe finalul anului trecut,Vlaicu ca antrenor este depasit,la nivel de joaca cu copii este ok,dar la seniori nu il vad,Benga aceeasi poveste…poate preparatorul fizic daca se ridica la nivelul cerintelor si eventual Turcas…in rest avem staff de liga a 3

suporter a spus: (iulie 11th, 2014 at 22:03 )

aici se vede valoarea lui alexa sa castige preparatoru mai mult ca principalu intra in istorie nu ai valoare inseamna la fel si timofte vai mama voastra ati tinut de post mai tare ca staicu nu meritati respectu timisorenilor

suporter a spus: (iulie 11th, 2014 at 23:06 )

alexa ai intrat in istorie preparatoru fizic caastiga mai mult ca principalu te faci de rusine baiete dar nu e de mirare la acs poli antrenori sant angajati fara carnete de antrenori totu e pe pile si relati nu e posibil asa ceva cine o sa raspunda pentru acele angajari domnule robu ati angaja un inginer daca nu ar avea facultatea terminata nu cred ca vati risca noi vrem performanta nici o sansa de ce nu faceti un control sa vedeti sant cel putin 3 antrenori asa angajati fara carnete de antrenori

di Corleone a spus: (iulie 12th, 2014 at 00:28 )

10.000 RON pt Alexa (din bani publici, caci daca era platit de un investitor sau sponsor nu era nimic de comentat)? Si cand te gandesti ca un medic rezident castiga 1.000 RON!

cucu a spus: (iulie 12th, 2014 at 01:30 )

Afara cu politicul! Alexa ar putea ramine ca jucator,in niciun caz ca antrenor,e nevoie de un antrenor ca lumea,cu experienta!

HOTIE a spus: (iulie 12th, 2014 at 11:08 )

Gunoaielor!!!! Hotilor!!! Imi este scarba de voi ,cei care nu au fost in partid au fost eliminati.doar aceia!!!! Nu va este un pic de rusine?! Ce experienta are Velcea,ce performante? Dar Maier? Fiecare (fara exceptie) din conducerea actuala este in PSD. Asteptam alegerile sa vedem ce voturi vor avea PSD-istii. Tractoristul de Bojin cati oameni a numit in functii de conducere? Care este experienta lui Velcea??? A fost un jucator prost si un antrenor la fel de prost,acum a devenit director?!?’ Este posibil sa va bateti joc in halul asta de banii publici? Mai bine aveti grija sa renovati spitalele,nu sa tineti o echipa pt a putea remunera pilele si neamurile lui Robu,Grindeanu,Bojin…dar nu investiti in renovarea spitalelor pt ca atunci unde ii veti angaja pe acesti lingai?????

Caruta a spus: (iulie 12th, 2014 at 18:14 )

DNA intră pe firul maghiar

În anul 2008, pe mandatul pesedistului Dan Idolu și prin încredințare directă, S.N Aeroportul Internaţional Timişoara „Traian Vuia” S.A a încheiat Contractului de Marketing nr. 835/DC/30.07.2008 cu compania aeriană WIZZ Air Hungary Legikozlekedesi Kft, în valoare de 2,5 milioane euro. În timpul controlului, o parte din contracte nu au putut fi puse la dispoziţia inspectorilor, în forma originală, ”Aeroportul Timișoara motivând că exemplarele originale se află la Direcţia Naţională Anticorupţie”!!! În ceea ce priveşte contractarea ”serviciilor de marketing” precum şi executarea acestora, echipa de audit a constatat că Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, deține 80% din acțiunile Aeroportului Timișoara. Cu alte cuvinte, tocmai situaţia acţionariatului, proprietar majoritar fiind statul, ar fi trebuit să determine caracterul contractului de marketing, care nu putea fi altfel decît un contract de achiziţie publică. Așadar, conducerea Aeroportului Timișoara a încheiat un astfel de contract de marketing a cărui valoare a ajuns la 2,5 mil euro, prin încredinţare directă către compania WIZZ, contrar prevederilor legale! Cu atât mai mult cu cât, pentru încheierea acestui ”contract de marketing” nu există și nu a existat vreodată aprobarea Consiliului de Aministraţie al Aeroportului TSR, ”documentul fiind semnat doar de directorul general Idolu Iulian Daniel, iar din partea companiei WIZZ de către Laes FARKAS şi Andras HAIDU, însă în contract numele reprezentanţilor WIZZ este scris olograf şi nu la calculator, ceea ce determină echipa de audit spre a fi sceptică cu privire la locul semnării contractului”!

Frantz a spus: (iulie 13th, 2014 at 02:21 )

Hai Alexa!! Arată-le la toți fraierii ce poți….. Tu ești căpitanul nostru si antrenorul care va face cariera

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Centrul de Cultura si Arta al judetului Timis

Timișenii, chemați să își spună părerea asupra modificării taxelor locale de interes județean

Timișenii sunt invitați să transmită propuneri și sugestii privind modificarea și completarea taxelor locale de interes județean pentru anul fiscal 2026. Consiliul Județean Timiș a lansat proiectul de hotărâre privind aprobarea taxelor locale de interes județean pentru anul fiscal 2026, cu modificările și completările ulterioare.  Modificările propuse vin ca urmare a solicitării Centrului de Cultură...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișenii, chemați să își spună părerea asupra modificării taxelor locale de interes județean
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis Marius Graur

Marius Vasile Graur, vechi şi important primar PNL din Timiş, decretează: USR ar trebui desfiinţat

Unul dintre cei mai importanţi şi vechi primari PNL din Timiş, Marius Vasile Graur, edilul comunei Lovrin, este convins că USR ar trebui desfiinţat. Mai mult, el spune că USR-iştii sunt vânzători de ţară. Aceste remarci au fost făcute într-un comentariu la o postare pe Facebook a preşedintelui PSD Timiş, Alfred Simonis. Dacă la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marius Vasile Graur, vechi şi important primar PNL din Timiş, decretează: USR ar trebui desfiinţat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ce spun Dan Alexa și Daniel Pancu înaintea partidei Poli – Rapid din această seară

Poli și Rapid se reîntâlnesc joi, după aproape cinci ani, tot în Cupa României. Dacă în stagiunea 2021-22 echipa viola se impunea (scor 2-0) în duelul din optimi disputat pe stadionul „Dan Păltinișanu”, jocul de joi seara, organizat tot de alb-violeți, se va desfășura pe Stadionul Municipal din Sibiu în cadrul grupelor competiției, dar în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce spun Dan Alexa și Daniel Pancu înaintea partidei Poli – Rapid din această seară
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Consumul de alcool, deșeuri aruncate în apă sau scăldatul. Cu ce probleme se confruntă Poliţia Locală pe malurile Begăi

Consumul de alcool, deșeuri aruncate în apă, scăldatul , parcările neregulamentare sau satisfacerea nevoilor fiziologice sunt principalele probleme constatate de Poliţia Locală pe malurile Begăi. Poliţiştii locfali au aplicat 560 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 257.349 lei.  Polițiștii locali au în vedere, în cadrul activităților de patrulare, și zonele de promenadă de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consumul de alcool, deșeuri aruncate în apă sau scăldatul. Cu ce probleme se confruntă Poliţia Locală pe malurile Begăi

Economic vezi arhiva Economic

Distribuitorul local al energiei electrice investește peste o sută de milioane de lei pentru a putea asigura intervenții prompte la întreruperile de curent

Compania care asigură distribuția energiei electrice în Timiș a lansat, prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), o procedură de achiziție de autovehicule cu platformă de lucru la înălțime (PRB), inclusiv servicii de instruire a personalului și un pachet complet de mentenanță, cu o valoare maximă estimată de 156.398.606 de lei, fără TVA. Noile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Distribuitorul local al energiei electrice investește peste o sută de milioane de lei pentru a putea asigura intervenții prompte la întreruperile de curent

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consumul de alcool, deșeuri aruncate în apă, scăldatul , parcările neregulamentare sau satisfacerea nevoilor fiziologice sunt principalele probleme constatate de Poliţia Locală pe malurile Begăi. Poliţiştii locfali au aplicat 560 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 257.349 lei.  Polițiștii locali au în vedere, în cadrul activităților de patrulare, și zonele de promenadă de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consumul de alcool, deșeuri aruncate în apă sau scăldatul. Cu ce probleme se confruntă Poliţia Locală pe malurile Begăi
Compania care asigură distribuția energiei electrice în Timiș a lansat, prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), o procedură de achiziție de autovehicule cu platformă de lucru la înălțime (PRB), inclusiv servicii de instruire a personalului și un pachet complet de mentenanță, cu o valoare maximă estimată de 156.398.606 de lei, fără TVA. Noile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Distribuitorul local al energiei electrice investește peste o sută de milioane de lei pentru a putea asigura intervenții prompte la întreruperile de curent
Poli și Rapid se reîntâlnesc joi, după aproape cinci ani, tot în Cupa României. Dacă în stagiunea 2021-22 echipa viola se impunea (scor 2-0) în duelul din optimi disputat pe stadionul „Dan Păltinișanu”, jocul de joi seara, organizat tot de alb-violeți, se va desfășura pe Stadionul Municipal din Sibiu în cadrul grupelor competiției, dar în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce spun Dan Alexa și Daniel Pancu înaintea partidei Poli – Rapid din această seară
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Asociația Oamenilor de Afaceri Turci – TIAD vor organiza un Forum de Afaceri România-Turcia Online, dedicate dezvoltării relațiilor economice dintre cele două comunități de afaceri. Evenimentul își propune să creeze noi punți de colaborare între companiile timișene și cele turcești, prin facilitarea contactelor directe, identificarea de parteneri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un forum de afaceri româno-turc
Timișenii sunt invitați să transmită propuneri și sugestii privind modificarea și completarea taxelor locale de interes județean pentru anul fiscal 2026. Consiliul Județean Timiș a lansat proiectul de hotărâre privind aprobarea taxelor locale de interes județean pentru anul fiscal 2026, cu modificările și completările ulterioare.  Modificările propuse vin ca urmare a solicitării Centrului de Cultură...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișenii, chemați să își spună părerea asupra modificării taxelor locale de interes județean
Unul dintre cei mai importanţi şi vechi primari PNL din Timiş, Marius Vasile Graur, edilul comunei Lovrin, este convins că USR ar trebui desfiinţat. Mai mult, el spune că USR-iştii sunt vânzători de ţară. Aceste remarci au fost făcute într-un comentariu la o postare pe Facebook a preşedintelui PSD Timiş, Alfred Simonis. Dacă la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marius Vasile Graur, vechi şi important primar PNL din Timiş, decretează: USR ar trebui desfiinţat
Între  4 şi 6 septembrie vor avea loc Ruga și Zilele Comunei Giarmata, iar organizatorii anunţă clipe de neuitat. Vor fi trei zile cu muzică şi dans pentru toate gusturile, distracție și surprize pentru toate vârstele, dar va fi şi tradiție. De la Phoenix, F-Charm și Călinacho, la CRBL, DJ Kristell și îndrăgiți artiști de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Giarmata se îmbracă în straie de sărbătoare. Începând de vineri, vor fi trei zile de petrecere la Ruga și Zilele Comunei
Licitația lansată de Primăria Timișoara pentru extinderea Şcolii Gimnaziale nr. 7 „Sfânta Maria” din cartierul Lipovei a atras nouă oferte. După finalizarea investiției, cursurile se vor putea desfășura într-un singur schimb, în săli de clasă noi și moderne. Școala Gimnazială nr. 7 din zona Lipovei este una dintre cele mai aglomerate din Timișoara, copiii învăţând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost depuse nouă oferte pentru extinderea Școlii Gimnaziale nr. 7 din cartierul Lipovei
Comisia Europeană a solicitat oficial autorităților române clarificări detaliate cu privire la noua Lege a integrității, informează G4Media. Un accent deosebit în solicitarea CE îl are ”amendamentul Fritz” votat de PSD și AUR și validat de CCR. Scrisoarea, transmisă la începutul lunii septembrie de directorul general al DG JUST din cadrul Comisiei, Ana Gallego, acordă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comisia Europeană a cerut României clarificări privind ”amendamentul Fritz”. Tranşa din PNRR, în pericol
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.