Alina Gorghiu: Elena Udrea a facut mult rau femeilor care indraznesc sa faca politica

Femeile trebuie să se implice în politică și nu trebuie să se lase intimidate de „merele putrede” care au făcut carieră, până la un punct, în România. Asta susține copreședintele PNL, Alina Gorghiu, care a făcut, sâmbătă, o vizită de trei ore la Timișoara.

gorghiu2

Alina Gorghiu a venit sâmbătă la Timișoara, pentru o întâlnire cu femeile liberale din orașul de pe Bega. În fața a peste 100 de participante, copreședintele PNL a ținut un discurs despre femeile din politică și modul în care acestea trebuie să încerce să facă mai mult. De asemenea, a ținut să precizeze că există și femei care au făcut rău doamnelor din politică, iar cel mai bun exemplu în viziunea lui Georghiu este Elena Udrea.

Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, a participat, sâmbătă, la Timișoara, la conferința „Femei de succes în politică. Exemple de urmat”. Gorghiu a fost întâmpinată de peste 100 de doamne din organizația de femei a PNL, dar și de Nicolae Robu, copreședinte al PNl Timiș, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Marian Vasile, viceprimarul Dan Diaconu sau deputatul Alin Popoviciu. La eveniment au fost invitate și deputații Claudia Boghicevici, din Arad, Carmen Hărău, din Hunedoara, și Valeria Schelean, din Caraș-Severin.

elena udrea3

Alina Gorghiu le-a cerut colegelor liberale să nu se lase intimidate de personajele care au stricat imaginea femeilor din politica românească. Printre aceste „mere putrede” se numără și Elena Udrea. „Am pornit de la premisa că suntem un grup de femei extrem de valoroase. (…) Astăzi, femeile își ocupă locul lor de drept și în politică, în mediul de afaceri, în instituții… atâtea meserii, care, cu ani în urmă, nu ne erau deloc accesibile.(…) Cred că nu este un drept al nostru, ci o stare de normalitate să facem politică. (…) O să îmi spuneți că sunt foarte multe exemple de femei în politică care ne-au făcut rău, e adevărat, dar în fiecare domeniu există mere putrede. În fiecare domeniu vor fi exemple de rău augur care ne vor fi fluturare și ar putea să ne facă să ne simțim intimidate și să dăm doi pași înapoi. Nu merită! Trebuie doar marginalizate și nu am să mă feresc să vă spun că, da, Elena Udrea a făcut foarte mult rău femeii care îndrăznește să facă carieră politică în România. Este un om care a făcut niște opțiuni care din punctul meu de vedere nu au favorizat drumul femeii în politică”, a declarat copreședintele PNL.

Gorghiu le-a cerut femeilor liberale să se implice mai mult în politică și să nu dea vina pe bărbații pentru absența lor din funcțiile de conducere. Copreședintele PNL spune, de asemenea, că orice funcție pe care va reveni unei femei din PNL va fi obținută datorită competențelor de care dă dovadă și nu pentru că este pur și simplu femeie.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Profu' a spus: (martie 15th, 2015 at 10:43 )

Povestea nefardată a unei femei de succes

În spatele unui bărbat de succes se spune că stă o femeie puternică. Dar cine stă în spatele unei femei care se vrea puternică? Cel puțin doi bărbați de succes care, pe rând, să o proptească în carieră. Acesta a fost scenariul de reușită regizat de deputata liberală Alina Gorghiu care și-a croit un drum foarte interesant din Tecuciul de baștină în lumea politicii, ocupând funcția de Vicepreședinte al Camerei Deputaților după ce a devenit în 2008 deputat în Colegiul 22 București, de pe poziția a treia, strângând puțin peste 3000 de voturi.
E drept ca Mhai Voicu, la acea vreme logodnicul duduii si ministrul pentru Relatia cu Parlamentul, ii desenase un colegiu cu dedicatie special ca sa iasa fata deputat! Tabloidele romanești au acuzat-o că i-a stricat casa fostului Președinte al Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu care deși avea doi copilași cu soția sa, Cristina, a divorțat la începutul anului 2009 pentru Alina. Domnișoara Gorghiu a negat relația cu Olteanu dar paparazzii au urmărit-o și au surprins-o la puțin timp după divorțul lui Olteanu, intrând în casa acestuia și ieșind altfel îmbrăcată sau chiar rămânând peste noapte la acesta.
A doua zi, Bogdan Olteanu era avizat ca Viceguvernator al BNR, iar 4 zile mai târziu, tabloidul Libertatea anunța despăr­țirea celor doi și împăcarea Alinei cu Mihai Voicu „Mișu a fost cu Alina înainte de Bogdan. A suferit enorm omul ăsta când a fost părăsit de Alina, iar acum este în culmea fericirii. Alina s-a întors la el, întrucât e sigură că acesta vrea să o ia nevastă“.
În scurt timp, Bogdan Olteanu s-a întors la soția sa și la cei doi copii.
Alina a rămas însă nemăritată, căci nici Mihai Voicu n-a mai luat-o. Cum nici predecesorul sau, şeful PNL sector 5, n-a facut-o.

++ a spus: (martie 15th, 2015 at 13:36 )

parerea mea:
sa-si vada de politica, si asta sa fie atit de solida incit sa aiba succes cu ea, altceva nu are de oferit, daca la ce se refera ea e un argument in politica romineasca. o pot linistii, astea s-au mai intimplat si la case mai mari, unde dn. din Tecuci nu va avea acces. sau mai stii?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

O nouă revoltă a primarilor PNL din Timiş. Scrisoare către Vasile Blaga: “Filiala noastră județeană este îngenunchiată în mod repetat în fața PSD”

O parte din primarii PNL din Timiş se revoltă din nou, aşa cum au mai făcut-o şi în perioadele în care Nicolae Robu şi Alin Nica erau la şefia organizaţiei judeţene. Pe Grupul intern de WhatsApp al primarilor liberali a fost postată o scrisoare deschisă adresată preşedintelui interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga, în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă revoltă a primarilor PNL din Timiş. Scrisoare către Vasile Blaga: “Filiala noastră județeană este îngenunchiată în mod repetat în fața PSD”
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Jr. NBA League România: Divizia Southwest, la final. Rezultatele înregistrate și programul sferturilor de finală

Prima fază din Conferința de Vest a Jr. NBA League România s-a încheiat recent, când au fost programate ultimele meciuri din divizia Southwest. În celelalte două divizii, Northwest și Pacific, situația era deja clară, jucându-se toate partidele programate, rămânând de lămurit doar ierarhia finală din Southwest. Locul desfășurării ultimelor reuniuni a fost sala de sport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jr. NBA League România: Divizia Southwest, la final. Rezultatele înregistrate și programul sferturilor de finală
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Aproape o mie de locuri de muncă oferite la Bursa Locurilor de Muncă. Peste 600 de persoane au fost selectate pentru angajare

La Timișoara a avut loc, marți, o nouă ediție a Bursei Locurilor de Muncă. Interesul a fost ridicat, atât din partea firmelor, dar și a celor care căutau un nou loc de muncă. Au fost prezente 53 de firme care au oferit 907 locuri de muncă, de care au fost interesate peste o mie de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape o mie de locuri de muncă oferite la Bursa Locurilor de Muncă. Peste 600 de persoane au fost selectate pentru angajare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După-amiază însorită, dar cu peripeții la o fermă de vaci din apropierea orașului Buziaș: o vacă a rămas blocată în nămol. Pompierii de la subunitatea din Buziaș și-au luat toate echipamentele necesare salvării animalului, ba chiar și barca, dacă ar fi fost nevoie, și au sosit la fermă. În mai puțin de oră, vaca a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Intervenţie de suflet a salvatorilor din Buziaş
O parte din primarii PNL din Timiş se revoltă din nou, aşa cum au mai făcut-o şi în perioadele în care Nicolae Robu şi Alin Nica erau la şefia organizaţiei judeţene. Pe Grupul intern de WhatsApp al primarilor liberali a fost postată o scrisoare deschisă adresată preşedintelui interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga, în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă revoltă a primarilor PNL din Timiş. Scrisoare către Vasile Blaga: “Filiala noastră județeană este îngenunchiată în mod repetat în fața PSD”
Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, participă și în acest an la evenimentul național „Noaptea Muzeelor 2024”. Sâmbătă, 18 mai, sub sloganul „Cerem respect și echitate pentru salariile din cultură!”, timișorenii nu vor avea parte de expozițiile instituției de cultură vor fi închise, ca urmare a protestului salariaților, dar în curtea Bastionului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem și în acest an Noaptea Muzeelor, de această dată sub auspiciile protestelor salariale de la MNaB
Prima fază din Conferința de Vest a Jr. NBA League România s-a încheiat recent, când au fost programate ultimele meciuri din divizia Southwest. În celelalte două divizii, Northwest și Pacific, situația era deja clară, jucându-se toate partidele programate, rămânând de lămurit doar ierarhia finală din Southwest. Locul desfășurării ultimelor reuniuni a fost sala de sport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jr. NBA League România: Divizia Southwest, la final. Rezultatele înregistrate și programul sferturilor de finală
În luna mai, Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara organizează Festivalul Muzicii de Cameră. Acesta are loc  în trei locații, sala Orpheum (Sediul FMT din Piața Libertății), sala Barocă (Sediul MNART din Piața Unirii), Mansarda Bastionului Maria Theresia (sediul Muzeului Național al Banatului din Bastionul Maria Theresia). Cea de a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara are loc Festivalul Muzicii de Cameră, în organizarea UVT
La Timișoara continuă campania de salubrizare stradală începută pe străzi, în luna aprilie. Această campanie constă în operațiuni de măturat mecanizat și spălare a carosabilului pentru îndepărtarea stratului de praf și nisip acumulat la rigolele de la marginea șoselei. Pentru că există străzi pe care se parchează în permanență pe prima bandă de circulație, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Continuă operațiunile de măturat stradal. E necesară parcarea alternativă
Incident rutier grav, marţi în jurul orei 9.30 pe Calea Buziaşului. Un muncitor care lucrează la Centura de Sud, a fost lovit de o autoutilitară şi se află în stare gravă. Poliţia va stabili împrejurările în care s-a produs acest accident. „Din primele informaţii, este vorba despre o autoutilitară care ar fi surprins un pieton...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident pe Calea Buziaşului. Un pieton, în stare gravă după ce a fost acroşat de o autoutilitară
Top