Verde pe autostrada, spre Ungaria! Ponta, spectator in carje / FOTO

Lotul II al Autostrăzii Nădlac-Arad, dar și noul punct de trecere a frontierei Nădlac II (România) – Csanadpalota (Ungaria) au fost inaugurate oficial sâmbătă. Premierul Victor Ponta a venit în cârje și n-a tăiat nici măcar panglica. Românii au de acum undă verde, pe autostradă, de la Arad la Budapesta și, de acolo, spre restul Europei.

IMG_6190

De acum, românii vor putea merge șnur spre Budapesta și, de acolo, spre restul Europei. Premierul Victor Ponta a venit, sâmbătă, în cârje, la punctul de trecere a frontierei Nădlac II (România) – Csanadpalota (Ungaria). Cu o desfășurare impresionantă de forțe și câteva zeci de polițiști de frontieră ținuți în soare, cu steaguri tricolore în mâini, exact pe linia de demarcație dintre România și Ungaria s-au tăiat panglicile inaugurale. Partea maghiară a fost reprezentată de vicepremierul Semjen Zsolt, iar cea română, de ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica. Ponta a asistat de pe margine, în cârje, dar apoi a venit să-i strângă mâna vicepremierului ungar. Nici măcar discurs n-a ținut Victor Ponta, care a asistat de pe un scaun la momentele oficiale, lăsându-l pe ministrul Marius Nica să vorbească despre „măreața realizare” inaugurată sâmbătă: o autostradă care ar fi trebuit finalizată în 2012…

ponta pe scaun

Lotul II din Autostrada Nădlac – Arad are în total 16 kilometri, șase dintre fiind deschiși circulației la finele anului trecut. Practic, sâmbătă a fost tăiat panglica pentru ceilalți zece kilometri, între intre DN 7 Pecica și Arad. Autostrada Nădlac – Arad a fost construită greu de tot, cu multe peripeții. Aceasta are o lungime totală de 39 de kilometri, împărțiți în două loturi. Primul a revenit asocierii româno-portugheze Romstrade – Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, iar al doilea a fost adjudecat de Alpine Bau. Lucrările au început în 2011 și ar fi trebuit finalizate într-un an și jumătate. Ambele contracte inițiale au fost însă reziliate de CNADNR: primul, în 2012, iar al doilea, în vara lui 2014, după ce Alpine Bau a dat faliment, în momentul în care lucrările erau finalizate în proporție de peste 84%. În cele din urmă, autostrada a fost realizat de asocierea italo-germană Astaldi-Max Boegl.

IMG_6173

Noul punct de control are câte zece benzi pe sens, cu câte zece cabine duble, în care vor sta polițiști de frontieră români și maghiari. Patru benzi sunt pentru autoturisme, patru pentru automarfare, nefiind inclus transportul de mărfuri ce trebuie controlate fitosanitar și veterinar și transportul de marfuri periculoase, iar două sunt pentru autocare. Camerele video instalate la cabinele de control identifică automat numerele de înmatriculare, iar programele informatice afișează dacă mașinile sunt furate și dacă au vigneta platită. Din 15 iulie, automarfarele cu o capacitate de peste 7,5 tone nu vor mai putea tranzita Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac de pe DN 7.

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

autostrazi a spus: (iulie 11th, 2015 at 17:41 )

e foarte bine ptr investitii dar noi am vrea sa mergem snur 🙂 la Bucuresti si la mare …

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Campioana națională de fotbal fete a Școlii 24 confirmă și anul acesta prin calificarea la etapa finală a Cupei Tymbark Junior U12

Recent a avut loc etapa zonală de Fotbal fete – U 12 ani – ”Cupa Tymbark Junior”, competiţie desfăşurată în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Reprezentantele județelor Arad, Alba, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinţi și Timiș au oferit un adevărat spectacol fotbalistic, cu momente memorabile desfășurate pe terenurile de joc ale bazei sportive Euro Center Sport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioana națională de fotbal fete a Școlii 24 confirmă și anul acesta prin calificarea la etapa finală a Cupei Tymbark Junior U12
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT continuă să inoveze şi în domeniul cultural: vouchere speciale pentru studenţi

UPT nu înseamnă doar învăţământ de calitate, dimensiunea institului cu o istorie de peste 100 de ani fiind dată şi de programele inovative şi în alte domenii, cum ar fi de exemplu cultura. Dacă în 2023 Universitatea Politehnica Timișoara și-a deschis spațiile și a organizat cele mai multe evenimente în cadrul Capitalei Culturale Europene, dimensiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT continuă să inoveze şi în domeniul cultural: vouchere speciale pentru studenţi
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La câteva ore de la declarațiile de presă ale lui Alin Nica, pe tema procesului de contestare a alocării banilor din bugetul de echilibrare, respectiv a sumelor allocate pentru drumurile locale, Mihai Ritivoiu, prefectul de Timiș, îi răspunde. El spune că procesul se putea judeca și în lipsa reprezentanților Prefecturii, problemele sunt cu totul altele....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul Mihai Ritivoiu îi răspunde lui Alin Nica, pe tema procesului cu CJT: ”Disperare fantastică? O fi, dar nu la mine”
Alianța Timișoara Unită, care îl susține pe Dominic Fritz la Primăria Timișoara, respectiv Alianța Dreapta Unită, care îl susține pe Alin Nica la șefia Consiliului Județean, au avut luni zi plină. Acestea au depus dosarele de candidatură pentru liderii lor și pentru listele cu consilieri, la Biroul Electoral Municipal Timișoara și la Biroul Electoral Județean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz și Alin Nica și-au depus candidaturile la funcția de primar al Timișoarei și președinte al Consiliului Județean Timiș
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a primit o carte de rezident din partea autorităților române și anunță că nu are niciun buletin de Germania sau vreun domiciliu secret acolo. În plus, după Paști își va depune dosarul pentru obținerea cetățeniei, a anunțat, luni, Fritz. Tocmai ce mi-a venit cartea de rezidență permanentă, spune cu mândrie primarul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz are carte nouă de rezidență permanentă în Timișoara
Fostul primar Nicolae Robu minte cu o debordantă naturaleţe chiar şi atunci când minciuna este mai mult decât evidentă. De unde rezultă că la el minciuna este patologică. S-a întâmplat în urmă cu o zi, într-un – să-i spun aşa – război al stickerelor. În urmă cu o zi, primarul Dominic Fritz a prezentat pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (8). Patologia minciunii. Robu minte de îngheaţă apele chiar şi atunci când minciuna e de prisos
Recent a avut loc etapa zonală de Fotbal fete – U 12 ani – ”Cupa Tymbark Junior”, competiţie desfăşurată în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Reprezentantele județelor Arad, Alba, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinţi și Timiș au oferit un adevărat spectacol fotbalistic, cu momente memorabile desfășurate pe terenurile de joc ale bazei sportive Euro Center Sport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioana națională de fotbal fete a Școlii 24 confirmă și anul acesta prin calificarea la etapa finală a Cupei Tymbark Junior U12
Alin Nica, președintele CJT, acuză Prefectura Timiș că tergiversează procesul în care a contestat modul de alocare a banilor din fondurile de echilibrare, respectiv banii pentru drumuri de la Consiliul Județean.  În acest fel se dorește întârzierea alocării banilor, prilejul fiind folosit de PSD ca și formă de luptă politică.  “Săptămâna trecută am avut termen...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele CJT acuză “Prefectura PSD” că tergiversează procesul fondurilor bugetare de echilibrare, în scop politic
UPT nu înseamnă doar învăţământ de calitate, dimensiunea institului cu o istorie de peste 100 de ani fiind dată şi de programele inovative şi în alte domenii, cum ar fi de exemplu cultura. Dacă în 2023 Universitatea Politehnica Timișoara și-a deschis spațiile și a organizat cele mai multe evenimente în cadrul Capitalei Culturale Europene, dimensiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT continuă să inoveze şi în domeniul cultural: vouchere speciale pentru studenţi
Un domeniu în care am rămas din nou în urmă față de alte județe este cel al festivalurilor de muzică. Aici nu mai este vina ‘Bucureștiului care nu ne-a dat bani’, ci o problemă locală, de colaborare și organizare. Este frustrant ca timișorenii să fie nevoiți să meargă la Cluj pentru Untold și Electric Castle...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara merită un festival muzical de top
Primarul suspendat al comunei Checea, Daniel Florea, nu va mai putea candida pentru un nou mandat, potrivit unei decizii definitive din justiţie. Este al treilea primar, după Recaş şi Şandra, care are interzis la candidatură. După edilii PSD din Recaş şi Şandra (ultimul suspendat din funcţie) nici Daniel Florea, primarul suspendat al comunei Checea, nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un primar din Timiş are interzis la candidatură. PNL-istul Daniel Florea nu va putea candida pentru Primăria Checea
Top